Maia Soros Sandu intervine în sprijinul candidaților la prezidențialele din România, care promovează integrarea iluzorie a Rep. Moldova în UE și nu reunirea celor două state românești

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu și-a exprimat din nou susținerea pentru candidații la alegerile prezidențiale din România, dar pentru cei care promovează decât integrarea europeană a Republicii Moldova, evitând în mod intenționat să susțină ideea reunificării celor două state românești. Maia Sandu, de fapt, se așteaptă ca viitorul președinte al României să continue politica de sprijin financiar pentru Republica Moldova, pentru a menține pe linia de plutire un stat aflat în criză economică profundă și pentru a asigura supraviețuirea structurilor birocratice și sinecurilor politice de la Chișinău.
„Ne dorim și în continuare să avem un parteneriat excelent cu România, să putem să contăm așa cum am putut conta astăzi și în ultimii ani. Și ultimul lucru care am vrea să se întâmple e ca să avem parteneri la București care să primească instrucțiuni de la Moscova, dar sper foarte mult că asta nu se va întâmpla. România este un stat puternic, democratic, proeuropean, dar există riscuri inclusiv pentru democrațiile mai consolidate. Cred că cetățenii se pot mobiliza și pot depăși aceste situații”, a declarat Maia Sandu la postul public Radio Moldova.
Totodată, președinta de la Chișinău a enumerat proiectele pentru care așteaptă sprijinul financiar al României: infrastructura rutieră, vamală și energetică. „Avem planuri serioase: să construim poduri, să construim autostradă, să realizăm procesul de integrare economică, să facem ordine la vamă ca să nu mai pierdem timp atât de mult. Pentru toate aceste proiecte ambițioase avem nevoie de un partener de încredere”, a mai spus Sandu. Adică Maia Sandu vrea la București un președinte care să dea banii contribuabililor români pentru a finanța necondiționat proiectele și funcționarea statului falimentar Republica Moldova, fără ca acesta să revină la Țara Mamă România.
Vom vedea dacă cetățenii români de pe o parte și a alta a Prutului nu cumva îi vor strica planurile doamnei președinte…
Alegerile prezidențiale din România vor avea loc pe 4 și 18 mai, după anularea scrutinului din noiembrie 2024 de către Curtea Constituțională a României. În cursa electorală sunt înscriși 11 candidați.
Pe noi românii nu ne interesează părerea lui oaia sandu, statalista pobedist-molotoivǎnistǎ. Îi urǎm pobedǎ strașnică în îndeplinirea viselor dumneaei.
Timpul == Trupin ?
Ceea ce doreste Maia Sandu este imposibil de realizat cu „fratie„ românească.Tot ceea ce vrea ea + UE nu va functiona pur și simplu.Cîte 2 perechi de legi organice pt fiecare stat, (GRICULTURĂ, INDUSTRIE, FINANTE, TRANSPORTURI CARE IN CELE MAI MULTE CAZURI SE VOR DUBLA, DAR SE VOR SI BATE CAP IN CAP vor crea un haos distructiv de nesuportat.DOUA SĂBII ÎNTR-O TEACA , NU INCAP !!! SI CU CAPRA SI CU VARZA exclus să iasă ceva , să se facă ceva !! Ce s-a intimplat cu dînsa e de necrezut. IRONIE A SORȚII Românii se gîndeau la un moment dat sa o facă sef peste toti românii , după modelul CUZA si sa ne RE ÎNTREGIM ȚARA DEZMEMBRATĂ DE TRATATUL RIBENTROP- MOLOTOV. Ne-am fi plîns de milă dacă s-ar fi întîmplat !! Bine face ziarul TIMPUL că reia traditia intemeiată de mintea românească , ordonată, de neclintit in cinste si in informatie a celui care a fost PROPRIETAR, si spiritus rector al acestui cotidian .Am scris comentarii de multe ori la acest ziar pe care l-am prețuit pt claritate și merit autentic.Mă bucur că nu se lasă răpus de manipulărie venite din toate părțile.
Într-adevăr nu se lasă răpus. Se lasă cumpărat de cel care plătește mai mult indiferent dacă acela e cinstit, corect, dedicat cauzei naționale (oare cǎrei nații?) sau mai ales dacă nu. „Frumos” ziar, are o singură calitate: (încă) scrie în limba română, dar face multe diligențe pentru cei cei scriu și gavaresc kirilița. Tǎt normal și bravo, ca peste tot în pobedistanul maldaivǎnist.