Ultima oră

(Împrumut din România) Prima tranșă de 60 milioane de euro va fi acordată R. Moldova în 2015

Anunțul în acest sens a fost făcut de prim-ministrul României, Victor Ponta, după ședința comună a celor două Guverne, care a avut loc astăzi în staţiunea Neptun.

„Este o perioadă dificilă prin care Republica Moldova trece acum, financiar și bugetar, până la momentul în care va avea un acord cu FMI. Cred că este de datoria și puterea României să fim primii care spunem da, suntem aici, și putem să vă dăm acest împrumut rambursabil, în condiții extreme de avantajoase”, a declarat Victor Ponta.

Premierul a menţionat că asistența se va acorda cu o dobândă de 1,5 la sută, „condiții extrem de avantajoase”. „Nu vedem acest lucru ca pe o afacere, ci ca pe un ajutor, pe care îl dai prietenilor. Am discutat și cu președintele României, și cu președinţii comisiilor parlamentare, și există cred o intenție comună de a aproba acest acord”, a subliniat Victor Ponta.

La rândul său, premierul Valeriu Streleț a menționat că acești bani vor fi alocați pentru proiectele investiționale neterminate. „Republica Moldova nu intenționează să consume acești bani pe domenii inutile. Ne vom axa pe proiecte investiționale lăsate în umbră”, a spus premierul de la Chişinău.
 
moldova.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *