În culisele Istoriei: PUTEREA IDEALULUI

Gafencu
Sunt născut din părinţi moldoveni în satul Sângerei, la 1886.
După ce am terminat şcoala primară, am făcut plugărit împreună cu tată-meu, până când m-au luat la oaste, în an.1907. Mai marii mei au găsit că sunt bun pentru marină şi m-au trimis la Kronştadtul Petrogradului. Acolo, am fost nevoit să stau vre-o cinci ani. Deşi îmi era greu de la început, nu trecuse decât un an de la primire şi am pus(?) a fi luat… scamă(?). Primul lucru care mi s-a propus a fost să intru în şcoala electrotehnică de marină. În trei ani, în sfârşit, am biruit toate greutăţile şcolare cu ale cărui obiceiuri nu prea eram deprins, terminând-o primul. A mai trecut un an şi am isprăvit cu milităria. Cu toate stăruinţele şefilor de a rămânea acolo, la . . . am plecat, când am căpătat dreptul, spre Basarabia noastră frumoasă. La Kronştadt, am venit în contact cu mai multă lume. Erau printre ei şi mulţi tot aşa de străini de neamul rusesc ca şi mine. Depărtarea de casa părintească şi de lumea între care crescusem, mă făcea mereu să mă gândesc la micuţa noastră ţărişoară moldovenească; iar pe străini la finlandeji şi estonieni îi vedeam cu câtă dragoste îşi aduc aminte de ţările lor tot aşa de oropsite ca şi Basarabia noastră şi asta mă făcea să mă bucur – lucru ciudat, şi ei, săracii, erau cei mai buni prieteni ai mei. Acolo, m-au învăţat şi cum să-mi iubesc ţara.

Cu izbucnirea războiului, din nou am fost luat la oaste şi dus la Odesa. Aici, prin doi săteni ai mei, studenţi la universitate – Crihan şi Cucoş, am făcut cunoştinţă cu mai mulţi studenţi moldoveni la care vedeam o deosebită dragoste de ţara noastră şi asta îmi da avânt, mă făcea să tresalt de bucurie. Împreună cu noii mei prieteni, am fost adesea şi la universitate, ascultând mai cu seamă lecţii de fizică. Ca marinar, am luat parte în câteva lupte cu turcii. Cu izbucnirea revoluţiei ruseşti, m-am simţit în apele mele moldoveneşti, căci numai atuncea am putut ceea ce credeam de mult că trebuie să fac. Mi-am adunat moldovenii de la marină, căci erau mulţi la număr, şi am făcut comitetul nostru moldovenesc chiar în primele zile ale revoluţiei. Peste un timp oarecare, comitetul nostru s-a contopit cu cel condus de căpitanul Cateli.
În octombrie an. 1917, am fost ales de Comitetul Ostăşesc Moldovenesc de la Odesa în Sfatul Ţării. Aici am luat parte la toate actele mari, văzându-mi visul împlinindu-se.

(Bibliogr.: ANM, fond.727, inv.2., dos.76.)

Aceste rânduri memorialistice au fost scrise în timpul când Vasile Gafencu era deputat în Sfatul Ţării. Când euforia biruinţei entuziasma pe foştii membri ai Blocului Moldovenesc. Când cei mai mulţi dintre ei au avut conştiinţa corectării unei greşeli sau a unei nedreptăţi istorice.

Vasile Gafencu a rostit o cuvântare la 21 noiembrie 1917. La şedinţa de inaugurare a Sfatului Ţării a fost trecută în procesele-verbale:

„Cuvântul se acordă marinarului V. Gafencu, reprezentantul Comitetului Executiv al Soldaţilor Moldoveni din Odesa”. „Comitetul din Odesa, a spus deputatul Gafencu, încă din primele zile ale revoluţiei a început să lucreze în folosul poporului moldovenesc. El a unit pe toţi ofiţerii şi soldaţii moldoveni din garnizoana Odesei şi a organizat la 18 aprilie o serbare mare, la care au participat 12.000 de soldaţi moldoveni şi care au jurat în faţa drapelului naţional să fie credincioşi ideii naţionale şi să contribuie la înfăptuirea programului Partidului Moldovenesc. El a organizat soldaţii de pe Frontul Românesc din Sevastopol, Ekaterinoslav şi alte multe oraşe. El a îndreptat pe calea bună a naţionalismului pe ofiţerii moldoveni; el a creat Comitetul Central din Chişinău, care a organizat cohortele moldoveneşti, iar în timpul din urmă regimentele moldoveneşti. Astăzi, când prin munca soldaţilor se deschide Sfatul Ţării, comitetul din Odesa se simte fericit că poate să transmită răspunderea pentru viitorul poporului în mâinile Sfatului Ţării, căruia îi va da tot sprijinul. În concluzie, oratorul, în numele comitetului din Odesa, doreşte Sfatului Ţării înţelegere şi succes.”

Administraţia românească Vasile Gafencu a primit-o deschis, cu toate neajunsurile unei administraţii noi, aranjate într-un teritoriu care, de mai bine de o sută de ani, fusese diriguit după alte legi şi principii. Alegerea făcută atunci, în 1918, el n-a mai pus-o pe cântarul îndoielii, cum au făcut-o adesea alţi foşti deputaţi.

Integrarea lui în noul sistem a început cu studiile la Universitatea din Iaşi, unde a învăţat timp de patru ani. Ca fost marinar şi deputat într-un parlament, era responsabil de cămin. A lucrat câţiva ani învăţător, câţiva ani a fost preşedinte al băncii de plasă, reprezentant al guvernului pentru încheierea contractelor agricole cu ţăranii, în vederea semănării culturii soia şi a altor culturi agricole.
Dar, în mare, el se considera numai plugar. Avea gospodărie bună, avea mulţi copii, ţinea un argat şi angaja cu ziua 5-6 oameni, în funcţie de lucrările ce trebuiau executate.

Nu se temea de puterea sovietică. Propaganda de peste Nistru trâmbiţa că Uniunea Sovietică este raiul muncitorilor şi ţăranilor, iar iadul pentru clasa muncitoare este în ţările capitaliste. În lista acestor ţări, printre primele, figura România, care era vecina Uniunii Sovietice, iar vecinătatea aceasta trezea mari pofte teritoriale conducătorilor sovietici.

De aceea fostul marinar Vasile Gafencu nu sesiza nici un pericol şi, în 28 iunie 1940, a asistat ca martor la exodul basarabean.
Necazurile aveau să înceapă mai târziu şi neaşteptat pentru el. Pe când V. Gafencu se străduia din răsputeri să plătească „postavka” („impozit agricol”,„pentru un „culac” ca el era extrem de mare), maiorul Sazykin, șeful NKVD-ului din Chișinău a primit o Informaţie specială din partea şefului NKVD-ului de la Bălţi, locotenentul Rjavski, şi de la subalternul acestuia, sergentul Markov, în care se comunica:

„Dispunem de date sigure, primite din partea NKVD-ului din Sângerei, judeţul Bălţi, despre aceea, că locuitorul satului Sângerei Gafenco Vasili Ivanovici (de fapt el era „Gheorghevici” – Iu.C.), în 1918, a fost membru al Sovietului Basarabiei Sfatul Ţării şi, împreună cu alţi membri ai Sfatului Ţării a făcut propagandă printre ţărani ca Basarabia să nu se unească cu Uniunea Sovietică, ci cu România. Pentru aceasta, a primit 50 ha de pământ, drept recompensă din partea autorităţilor române.
Până la venirea Armatei Roşii, Gafenco V.G. a lucrat ca preşedinte al băncii de plasă în s. Sângerei, judeţul Bălţi, fiind şi reprezentant al Guvernului Român pentru încheierea contractelor cu ţăranii care vor semăna soia şi alte culturi.
Gafenco V.G. a fost membru al Partidului Ţărănist, mare chiabur, avea 70 ha de pământ, pe care îl prelucra folosind muncă străină, adică ţinea în permanenţă un argat şi mai mult de 5 zileri.
Îl bătea pe argatul său Andonie Toma Gheorghevici. Lăuda puterea românească şi hulea viaţa popoarelor din Uniunea Sovietică.
După sosirea Armatei Roşii în Basarabia, Gafenco l-a trimis pe fiul său Valeri în România.
În prezent, se eschivează de la îndeplinirea planului pentru „postavkă”.
În baza celor expuse mai sus, cer sancţiunea Dumneavoastră pentru a-l aresta pe Gafenco Vasili Gheorghevici, care locuieşte în s. Sângerei, plasă, judeţul Bălţi.
7/ X—40.”

Aşa a luat naştere dosarul numărul 1947.

În baza Informației…, este elaborată „decizia” din 26 octombrie 1940, privind deschiderea şi începutul anchetei penale.
Hotărârea despre luarea lui sub arest a fost emisă la 5 octombrie şi aprobată la 31 octombrie, acelaşi an.
Altă decizie, luată la 26 octombrie, aprobată de Iosif Mordoveţ la 31 octombrie, iar procurorul or. Bălţi Ceban la 4 noiembrie 1940, repetă toate capetele de acuzare.

Bietul Vasile Gafencu nici nu bănuia ce maşină infernală funcţiona în spatele lui.
La 14 noiembrie, anchetatorului Ştein îi este eliberat mandatul de arestare cu nr.33, pentru Gafenco Vasili Gheorghevici, pe un formular tipărit în limba ucraineană. Încă o dovadă că Republica Sovietică Moldovenească fusese creată într-un mod improvizat.

La interogatorii, Vasile Gafencu clasifica astfel cele mai importante probleme dezbătute în Sfatul Ţării:
1. Reforma agrară pe întreg teritoriul Basarabiei.
2. Unirea Basarabiei cu România.
După mai bine de 20 de ani, fostul marinar a reţinut numai două din zecile de probleme dezbătute în primul parlament al Basarabiei, dar acestea sunt problemele-cheie care au frământat conştiinţa câtorva generaţii de basarabeni. Şansa de a realiza acest ideal s-a ivit abia la începutul secolului XX…

Î. – Aţi făcut agitaţie pentru unirea Basarabiei cu România?
R. – Da, în rândurile membrilor sfatului, la şedinţele în plen, eu îi susţineam pe acei care militau pentru unirea Basarabiei cu România, dar în rândurile populaţiei eu o asemenea agitaţie n-am dus.
Î. – Câţi deputaţi erau în sfat?
R. – Aproximativ 150.
Î. – Cum a avut loc votarea?
R. – Preşedintele Sfatului Ţării în ziua votării, când toţi deputaţii erau prezenţi îi chema pe listă pe fiecare în parte şi-i întreba: pro sau contra. Când m-au chemat pe mine, eu am spus că sunt pentru, adică pentru unirea Basarabiei cu România.

Este evident că Vasile Gafencu era conştient că, recunoscând aceste fapte, el îşi semnează condamnarea poate chiar şi la moarte, dar mândria lui de om era mai presus decât teama şi dorinţa de a supravieţui cu orice preţ. El votase conştient Unirea şi, la întrebarea provocatoare a anchetatorului, răspunde prompt:

Î.- Ca fost membru al Sfatului Ţării, împreună cu toţi membrii, aţi trădat poporul Basarabiei României care a exploatat şi prădat truditorii Basarabiei timp de 22 de ani, recunoaşteţi că sunteţi vinovat?
R. – Nu recunosc, în 1918, votând unirea Basarabiei cu România eu nu consideram că trădez poporul Basarabiei, supunându-l la exploatare şi jaf din partea României, dar din contra, consideram că fac un lucru bun pentru Basarabia, şi am făcut un lucru bun, şi anume: am dat pământ ţăranilor săraci, care nu aveau 6 ha.
Î. – Când şi pentru ce aţi primit din partea Guvernului Român 50 ha de pământ?
R. – În 1928, eu într-adevăr am primit din partea Guvernului României 50 ha de pământ arabil ca fost deputat în Sfatul Ţării.

Ancheta s-a încheiat la 12 decembrie 1940. La 26 decembrie a aceluiaşi an, Mordoveţ a semnat-o, iar la 30 decembrie, viceprocurorul pentru cazuri speciale al RSSM a luat decizia ca dosarul lui Vasile Gafencu să fie expediat pentru examinare în şedinţa specială de pe lângă NKVD al URSS care, în şedinţa din 18 ianuarie 1941, conform procesului-verbal nr. 10, a decis:
„Gafencu Vasile Gheorghevici, ca element social-periculos, să fie închis în lagărul de reeducare prin muncă pe un termen de opt ani, socotindu-se data cu începere de la 15 noiembrie 1940.”

În realitate, Vasile Gafencu a rezistat numai un an şi două luni.

A decedat la 16.03.1942, „în locurile de privaţiune de libertate” în regiunea Arhanghelsk, din motive necunoscute.
Aceasta este ultima însemnare apărută după 1990 în dosarul nr. 1947 care se păstrează în Arhiva MSN din Republica Moldova și care a pus ultimul punct în biografia unui om care a crezut nestrămutat în adevăr și a slujit un ideal…