Abia postum lumea a înţeles că în persoana lui Vasile Cijevschi ei au văzut doar un om politic, un militar, dar n-au recunoscut faţeta cea mai fină a fiinţei lui – dragostea pentru frumos şi pentru literatură.
A scris foarte puţin, a publicat puţin, dar lucrările lui beletristice impresionează. A fost şi un publicist activ, dar în mare parte publicistica lui este o reacţie la cotidian, la întâmplările zilei. În cele publicate în revista Viaţa Basarabiei (Strigătul vieţii: Moment psihologic//V.B.–1934.–nr.7-8; Unei prietene//V. B.–1934.–nr.9. (Traducere Nicolae Costenco)), el ne-a lăsat impresia unui autor de proză, care ar fi putut să ne dea mult mai mult, dacă moartea nu-l răpea atât de devreme din rândurile noastre.
A avut o viaţă plină de încercări, fiindcă a fost trimis pe frontul ruso-japonez din Mangiuria, a participat la Primul Război Mondial, au urmat, apoi, lupta pentru eliberarea Basarabiei şi această stare permanentă de provizorat, de schimbări inevitabile nu i-au permis să se concentreze pentru a ne lăsa o operă fundamentală.
Acum câţiva ani nişte vandali au rupt de pe piatra de mormânt a lui Vasile Cijevschi basorelieful prelucrat de prietenul său, Alexandru Plămădeală. Dacă ar fi ştiut măcar în linii mari biografia acestui om, poate că mâna criminală nu s-ar fi ridicat să pângărească memoria acestui om:
„Cijevschi, Vasile (1880, s. Zaim, jud. Tighina – 14.VII.1931, Chişinău). Moldovean. Fiul lui Gheorghe Cijevschi.
Studii: Superioare în domeniul orientalisticii şi diplomaţiei.
Ofiţer în războiul ruso-japonez şi în Primul Război Mondial.
Ultimul grad militar – colonel.
Făcând parte din aşa-zisul Partid al Partizanilor Ordinii de Stat, el simpatizează cu platforma Parti¬dului Naţional Moldovenesc şi pune mare preţ pe elanul naţional al liderilor săi: Pelivan, Halippa, Gore, Gurie Grossu ş.a., care aspirau la înfăptuirea unor reforme radicale în administraţie, şcoală, preconizau o reformă agrară.
La 8 septembrie 1917, a sosit la Kiev în cadrul delegaţiei Partidu¬lui Naţional Moldovenesc pentru a participa la lucrările Congresului Naţionalităţilor din Rusia, fiind ales în prezidiul Congresului.
Preşedinte al Congresului Ostaşilor Moldoveni, care şi-a ţinut lucrările între 20 şi 27 octombrie 1917, la Chişinău. Rezoluţiile Congresului au schimbat esenţial situaţia în Basarabia, au limpezit problema autonomiei ţinutului, au dus la crearea Sfatului Ţării, la naţionalizarea trupelor militare, a şcolii. S-a pus problema moldovenilor de peste Nistru. În intervalul de după congres şi până la deschiderea lucrărilor Sfatului Ţării, a deţinut funcţia de comisar militar al Basarabiei (împreună cu V. Ţanţu). A fost şef al Statului Major al Comisariatului Militar.
A fost ales deputat în Sfatul Ţării de către Comitetul Central Moldovenesc Militar; a aderat la Fracţiunea Blocul Moldovenesc.
Mandat validat de la 21.XI. 1917 până la 27.XI.1918.
În Sfatul Ţării activează în Comisia de Drept şi în Comisia a II-a de Redactare.
Locuia la Chişinău, pe str. Haralambie 5.
Chestionarul de membru al Sfatului Ţării l-a completat, fiind în etate de 37 ani.
La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România.
În cea mai dificilă şedinţă a Sfatului Ţării, cea din 27 martie 1918, el a avut două intervenţii principiale.
În prima, vorbind în numele Blocului Moldovenesc, a lansat o propunere originală: „Blocul Mol¬dovenesc, având în vedere activitatea şi meritele luptătorului politic şi profesorului savant Stere, basarabean, a hotărât să-l pri-meas¬că în mijlocul său”. Desigur, această declaraţie a fost făcută în numele Blocului şi s-ar putea crede că nu-i mare lucru să faci ase¬menea gesturi. Semnificaţia, însă, e alta. I s-a propus lui Cijevschi să facă declaraţia, căci autoritatea lui în rândurile membrilor Sfa¬tu¬lui Ţării era ireproşabilă şi propu-ne¬¬rea a fost acceptată fără discuţii de prisos.
A doua intervenţie de principiu a lui Vasile Cijevschi ţine de modul de votare a unirii. Şi el, în numele Blocului Moldovenesc, a cerut ca votarea să se facă deschis şi nomi¬nal, propunere acceptată până la urmă de asistenţă.
La 26 noiembrie 1918 a semnat Actul alcătuit de deputaţii Sfatului Ţării referitor la alipirea ilegală a Basarabiei la România.
După Unire, Vasile Cijevschi a fost funcţionar al Primăriei Chişi¬nău, şeful secţiei şcoli.
În Basarabia interbelică, s-a bucurat de o mare autoritate. Zia¬riştii îl considerau omul lor, deoa¬rece colabora la toate publicaţiile importante din ţinut, la unele chiar fusese şi pe post de redactor. În 1920 – la ziarul Naşe slovo, în 1923 – director al cotidianului Gazeta-lei. De la 16 octombrie 1924 până la 8 noiembrie 1924, a redactat cotidianul Bessarasb¬skaia mâsl’ (Cugetul Basarabiei), publicaţie literară şi politică de limba rusă, organul Uniunii Ziariştilor Basarabeni. În 1926, este prim-redactor la România nouă, care îl avea ca director pe Onisifor Ghibu.
Veteranii de război îl considerau drept una dintre cele mai importante figuri în Societatea Ofiţerilor din fosta Armată a Republicii Moldoveneşti. Bancherii îl considerau omul lor, deoarece a activat în cadrul Băncii Publice Orăşeneşti. Iar cei de la Asociaţia Astra îl ştiau devotat ideilor pro¬movate de această instituţie de cultură.
Congresul Militarilor moldoveni, care şi-a ţinut lucrările între 20 şi 27 octombrie 1917, l-a ales preşedinte tot pe Vasile Cijevschi, care a ştiut să conducă cu abilitate şedinţele, ocolind numeroasele piedici şi posibilele pro-vocări. Rezoluţiile Congresului au schimbat esenţial situaţia în Basarabia, au limpezit problema autonomiei ţinutului, au hotărât crearea Sfatului Ţării, naţionalizarea oştirilor, a şcolii, s-a pus problema moldovenilor de peste Nistru.
Fără o mărturie culeasă din impre¬siile de epocă aceste rânduri par simple constatări:
„În dimineaţa zilei ne-am adunat cu toţii în ograda Palatului Libertăţii: sediul Comitetului Central. Făceam ultimul control şi ultima pregătire.
La amiază sutele de delegaţi aran¬jaţi milităreşte, având în frunte pe toţi fruntaşii mişcării noastre pornesc spre Casa Eparhială, localul unde se ţinea congresul. Muzica cânta Marselieza, cântecul libertăţii; ochii moldovenilor erau copleşiţi de lacrimi; ei simţeau că începe o viaţă nouă, o viaţă liberă.
Ajunşi la Casa Eparhială, subsemnatul, în calitate de preşedinte al comitetului central, plin de emoţie, în faţa fraţilor moldoveni de pretutindeni am declarat, într-o atmosferă înălţătoare, toţi stând în picioare, Congresul deschis, dorindu-i spor şi curaj la muncă şi propunându-i alegerea biroului”.
Aşa descrie deschiderea Congresului Gherman Pântea în cartea sa Rolul organizaţiilor militare moldoveneşti în actul Unirii Basarabiei (Chişinău, 1932).
Şi această atmosferă de entuziasm şi sărbătoare a dominat Con¬gresul, chiar în momentele lui cele mai dramatice, când a fost primită telegrama din partea primului ministru Alexandru Kerenski, cu severul ordin de a-l aresta şi escorta la Movilău pe sublocotenentul Pântea care a falsificat ordinul de autorizare a Congresului militar.
Dar nimeni n-a mai vrut să ţină cont de severul ordin şi Congresul şi-a dus la bun sfârşit lucrările.
Procesele-verbale semnate de preşedintele Vasile Cijevschi şi secreta¬rul Gheorghe Năstase au devenit istorie prăfuindu-se prin arhive, iar publicaţiile vremii: Soldatul Moldovan, Cuvânt moldovenesc, Moldova de la Nistru, au publicat încă multe materiale referitoare la acest eveniment.
Şi tot din această perioadă vrem să remarcăm câteva fapte ale lui Vasile Cijevschi, care-l caracteri¬zează plenar ca pe unul dintre oamenii de rafinată cultură.
A ținut cu tot dinadinsul ca Primăria Chișinău să susțină financiar Școala de Arte condusă de Alexandru Plămădeală și grație acestor eforturi instituția a supraviețuit.
Iar când s-a pus problema edificării monumentului lui Ștefan cel Mare, autorul Alexandru Plămădeală a avut în persoana lui un partizan de nădejde.
Câteodată mi se pare că vieţile distinselor personalităţi se aseamănă cu nişte simfonii tulburătoare, ani¬mate de fluxuri şi refluxuri. După acorduri de maximă amplitudine se rânduiesc acorduri stinse, înăbuşite, abia sesizabile…
După evenimentele Unirii, mulţi s-au căpătuit cu averi şi posturi, au apucat dregătorii şi s-au lansat în cari¬ere de mare pondere.
Nobilul şi onestul Vasile Cijevschi s-a mulţumit cu puţinul. A doua fază a vieţii sale a trecut în monotonia muncii de funcţionar al primăriei unde era şeful secţiei şcoli. Şi poate s-ar fi trecut şi el uitat, cum se trec mii şi milioane de funcţionari, de nu era de vină caracterul lui dârz şi devo¬tamentul profund faţă de pămânlul Basarabiei.
Există în Cimitirul Central din strada Armenească din Chişinău două morminte ce seamănă între ele ca două picături de apă. S-ar părea că cineva s-a jucat şi ca să nu le confunde le-a schimbat numai basoreliefurile. Pe una dintre acele pietre uriaşe de granit e prins chipul lui Alexandru Plămădeală şi mormântul lui e plasat într-un sector din preajma bisericii, pe când al doilea s-a pomenit dus tocmai într-o margine a cimitirului. Numele gravat în granit – Vasile Cijevschi – nu spune nimic contemporanilor şi de aceea nimeni nu este atent la asemănarea exterioară a mormintelor crezând că este vorba de o simplă coincidenţă.
Dar adevărul este altul. Şi cele două pietre de granit sunt surori şi au fost procurate de sculptorul Plămădeală cu intenţia de a le preface în monumente.
Destinul însă a aruncat altfel zarurile şi ele au ajuns pe mormintele celor doi prieteni ca un semn de frăţie şi după moarte.
