În prima zi de campanie, în Chişinău au fost sădiţi în jur de 7000 de puieţi

Directorul Asociaţiei „Spaţii Verzi”, Eliferie Haruţa, a declarat pentru Info-Prim Neo că în total în capitală vor fi sădiţi în jur de 9500 de copaci de diferite specii: tei, arţar, salcâm, dar şi arbuşti. Ceilalţi 2500 de puieţi rămân pentru săptămâna viitoare. Banii pentru procurarea materialului săditor sunt din Fondul ecologic al Ministerului Mediului. „Avem un oraş verde şi municipalitatea depune toate eforturile să-l păstreze aşa”, a menţionat Eliferie Haruţa. Şeful de la „Spaţii Verzi” a mai spus că, în paralel cu plantarea puieţilor, sunt curăţate crengile şi sunt defrişaţi arborii bătrâni.
Consilierul municipal Oleg Cernei a venit în parcul „La izvor” împreună cu fiul.
„Această iniţiativă este binevenită. Noi în fiecare an organizam astfel de acţiuni, dar există o problemă legată de cultura cetăţenilor noştri. O bună parte din puieţii plantaţi astăzi, la câteva zile, pot fi rupţi deja. Intenţia noastră trebuie să fie susţinută şi de cultura oamenilor, să păstreze ceea ce am sădit. De cinci ani, împreună cu fiul, iau parte la sădirea copacilor însă, cu părere de rău, puţin ce a rămas din ce am sătit anterior”, a subliniat Oleg Cernei.
InfoPrimNeo