Luni-dimineata, mergand spre serviciu, am vazut la bustul lui Eminescu de pe Aleea Clasicilor primul cos de flori. L-a depus, cu noaptea in cap, „Presedintele R. Moldova”, adica Vladimir Voronin. M-am crucit: ce-i cu omul asta, daca-i om?
Cum poate el sa cinsteasca memoria celui care a spus: „Suntem romani si punctum!” sau „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie, ?ara mea de glorii, tara mea de dor”? Oare nu-i un antistatalist, domnule procuror Bulgurea, pardon – Gurbulea?
Zic, cum poate, cand toata lumea – chiar toata! – stie ca el uraste Romania si fuge de ea ca dracul de tamaie. Ca un satrar, si-a batut joc de tara in pamantul careia este inmormantat cel care, de fapt, i-a dat viata – bunicul sau, Isidor Sarbu, un mare patriot roman. Uraste Romania, care a adapostit-o, la Berezloae, si pe matusa sa, fugarita de rusii sovietici. Scuipa in Romania, dar face sarbatoare din depunereade flori la picioarele celui mai mare roman din toate timpurile – Stefan cel Mare si Sfant.
La un moment dat, unul dintre trecatori s-a oprit, si l-am auzit scrasnind din dinti, pronuntand o expresie cunoscuta in copilariile mele: „Mudakul…”. Astfel, pe Aleea Clasicilor, am aflat ca Voronin mai este si altceva, nu numai scula a rusilor la Chisinau…
