Actualitate

Încă un caz pierdut la CEDO: O victimă a protestelor de la 7 aprilie a obținut câștig de cauză

Sergiu a fost arestat în seara de 07 aprilie 2009. Acesta pretinde că a fost maltratat de către mai multe persoane în civil la reținere, în cadrul Comisariatului de Poliție Buiucani și ulterior în cadrul Comisariatului General de Poliție. În particular, el a fost bătut de grupuri de 5 – 12 persoane în uniformă şi civil, trecut prin „coridorul morţii” la CGP, (mai multe persoane aplicau lovituri din toate părţile peste tot corpul, în timp ce era escortat prin coridoare, sau de la maşina poliţiei până la intrare în comisariat sau penitenciar; lovituri simultane cu palmele peste urechi („tortura-telefon”), lovituri cu pumnul şi cu bastonul peste cap; etc.

Potrivit reclamantului condițiile de detenție erau următoarele: celulă lipsită de ventilare, localizată în subsol, insuficienţa de aer, restricţia mobilităţii fizice (se aflau 9 persoane într-o încăpere de cea 4x4m); lipsa accesului la asistenţă medicală, în pofida faptului că avea dureri insuportabile de cap, hematoame vizibile sub ochi, în regiunea spatelui, picioarelor; restricţia facilităţilor igienice; etc.

La data de 15 aprilie 2009, Sergiu Buhaniuc a depus plângere, la Procuratura militară Chişinău, în privința  maltratării acestuia de către colaboratorii de poliţie. Totuși, printr-o ordonanţă a Procuraturii, la 29 mai s-a dispus de a refuza începerea urmăririi penale pe faptul excesului de putere şi depăşirea atribuţiilor de serviciu comise la reţinerea din 07 aprilie 2009 petiţionarului.

După multiple încercări de a-și face dreptate în R. Moldova, Sergiu și-a depus dosarol la CEDO, unde a menționat nu doar relele tratamente la care a fost supus de către poliție, dar și omisiunea de a asigura o investigație efectivă a pretinselor rele tratamente.

Curtea a constatat în unanimitate violarea art. 3 CEDO, sub aspect procedural, notând că investigația pe marginea plângerii reclamantului a fost serios viciată. 
Reclamantul a cerut 30,000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 1,370 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli. Curtea a acordat reclamantului 15,000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 1,370 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli

Sursa: lhr.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *