Actualitate

Interlopul Ion Druță, alias „Vanea Pisateli” va sta 20 de ani după gratii după ce a ucis 3 oameni

Decizia a fost luată de Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău, instanţa constatînd vinovăţia inculpatului şi stabilind pedeapasa solicitată de procurori.

Procurorii au demonstrat că, inculpatul a organizat şi dirijat un triplu omor, săvârşit în iarna anului 2000. Victimele au fost împuscate, iar apoi incinerate şi îngropate, pentru că ar fi refuzat să împartă banii cu Druţă, după vânzarea unei maşini furate.

Cadavrele celor trei bărbaţi au fost descoperite abia în anul 2008, într-o fâşie forestieră din preajma traseului Chişinău-Hînceşti.

În anul 2011, Judecătoria Ialoveni l-a achitat pe inculpat pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunilor incriminate. Procurorii au contestat sentinţa, urmând mai mulţi ani de şedinţe, dezbateri judecătoreşti şi rejudecări, până când magistraţii Curţii de Apel, după rejudecarea cauzei penale, au casat sentinţa ilegală şi l-au condamnat pentru crimele comise.

Decizia instanţei de apel este considerata legală de către procurori, definitivă şi executorie, însă poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiţie.

La începutul acestui an, interlopul a fost condamnat la 5 ani închisoare şi pentru vînzare ilegală a armelor şi muniţiilor.

sursa: publika.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *