Interviu cu Rodica Secrieru, membru supleant al Comisiei de la Veneţia.

– De ce necesită articolul 78 din Constituţie interpretare?

– În fond, ne confruntăm cu o situaţie inedită, nereglementată expres de Constituţie, şi anume imposibilitatea alegerii Preşedintelui după consumarea procedurii alegerilor ordinare. Este vorba de ceea ce Curtea Constituţională a calificat în hotărârea sa din 8 februarie 2011 drept „interimatul funcţiei de Preşedinte interimar”, deci situaţia în care avem o succesiune de interimate.

În acest context, în aprilie 2011, Curtea Constituţională a fost sesizată de un grup de deputaţi care a solicitat interpretarea articolului 78 din Constituţie. În esenţă, această sesizare a pus în faţa Curţii problema de a oferi soluţii constituţionale în ipoteza eşecului alegerii Preşedintelui de către un nou Parlament dizolvat în legătură cu imposibilitatea alegerii şefului statului, situaţie care nu este reglementată expres de Constituţie.

– Am asistat săptămâna aceasta la diverse interpretări ale răspunsului Comisiei de la Veneţia. Unii au înţeles că aceasta ar fi declarat că trebuie să modificăm Constituţia. Alţii au înţeles că situaţia poate fi rezolvată şi prin lege organică. Aparent, aceste modalităţi de abordare se bat cap în cap.

– În realitate, aceste interpretări au fost scoase din contextul general al Avizului. De fapt, Comisia de la Veneţia s-a limitat la a răspunde la întrebările Curţii Constituţionale. În esenţă, două aspecte-cheie au fost puse în vizorul Comisiei: dacă este obligatorie dizolvarea repetată a Parlamentului în cazul unui nou eşec al alegerii Preşedintelui şi dacă poate fi modificată, prin lege organică, majoritatea necesară pentru alegerea Preşedintelui. Din conţinutul opiniei exprimate, putem deduce că la ambele întrebări Comisia a răspuns, în principiu, pozitiv.

– Cum trebuie înţelese concluziile Comisiei de către publicul larg, va fi sau nu posibilă alegerea Preşedintelui de către Parlamentul actual sau să ne aşteptăm la noi alegeri anticipate în timpul apropiat?

– În opinia Comisiei de la Veneţia, textul Constituţiei nu numai permite, ci reclamă dizolvarea repetată a Parlamentului, dacă acesta se dovedeşte a fi incapabil să aleagă Preşedintele ţării. Prin urmare, în cazul în care actualul Parlament nu va reuşi să aleagă Preşedintele, în mod cert alegerile anticipate nu vor putea fi evitate.

– Înseamnă asta că ne-am întors la punctul mort de la care am pornit?

– Nu neapărat. Comisia de la Veneţia a pus în evidenţă existenţa mai multor soluţii. Rămâne însă la discreţia Curţii Constituţionale să decidă care soluţie serveşte mai bine interesului naţional, ţinând cont de circumstanţele actuale din ţară.

Comisia a reiterat că cea mai bună soluţie ar fi, cu siguranţă, alegerea unui candidat de compromis. Dar tot ea a arătat că această soluţie nu este unica.

Este evident că majoritatea de 3/5 din deputaţi serveşte scopului de a asigura pluralismul, pentru că, în principiu, ar urma să asocieze unul sau mai multe grupuri politice minoritare la decizie.

În acelaşi timp, aplicarea acestei norme a generat crize politice din cauza imposibilităţii clasei politice de a identifica candidaţi care să poată acumula un astfel de număr de voturi. Deficienţa acestei norme s-a accentuat în ultimii doi ani, perioadă în care Parlamentul nu a reuşit să aleagă şeful statului în cadrul a patru încercări, iar societatea s-a confruntat cu două scrutine parlamentare anticipate şi un referendum constituţional. Mai mult, există riscul de a avea din nou alegeri anticipate, în condiţiile în care coaliţia de guvernare nu are suficiente mandate pentru a alege singură Preşedintele, iar opoziţia refuză dialogul.

În acest context, elementul de noutate, care transpare din Avizul Comisiei, vizează posibilitatea de a devia de la majoritatea de 3/5 pentru alegerea Preşedintelui, după prima sau a doua dizolvare a Parlamentului.

– Să înţelegem că Preşedintele ar putea fi ales cu mai puţin de 3/5 din voturile deputaţilor?

– Este o problemă mai complicată, însă anume răspunsul la această întrebare ar putea oferi cadrul propice pentru a identifica soluţia pentru rezolvarea impasului politic şi instituţional.

Este evident că cea mai puţin discutabilă cale de deviere de la regula majorităţii de 3/5 ar fi modificarea Constituţiei. Însă trebuie să fim conştienţi de faptul că ea are puţini sorţi de izbândă. Revizuirea unei Constituţii, ca şi adoptarea acesteia, este un exerciţiu complex de democraţie şi de negociere politică, ea implicând un consens între diferitele forţe politice, pentru că ar necesita votul a cel puţin 2/3 din deputaţi. Deoarece şi-a retras propriul proiect de diminuare a numărului necesar de voturi pentru alegerea Preşedintelui, este clar că opoziţia nu va accepta modificarea Constituţiei. Prin urmare, s-a creat o situaţie de impas politic şi instituţional, în mare parte rezultată din logica luptei politice pentru putere.

Pe de altă parte, diverse sondaje arată clar că, în linii generale, în cazul unui nou scrutin anticipat, raportul forţelor în viitorul Parlament ar fi acelaşi, ceea ce nu va permite, iarăşi, nici alegerea Preşedintelui, nici revizuirea Constituţiei.

– Poate sau nu modifica Parlamentul prin lege organică majoritatea necesară pentru alegerea Preşedintelui?

– Îi revine Curţii Constituţionale să ia o decizie în acest sens. În Avizul său, Comisia de la Veneţia îşi nuanţează răspunsul, diferenţiind interpretarea textuală, mai rigidă, de cea funcţională, mai flexibilă.

Comisia de la Veneţia consideră că, în principiu, interpretarea textuală a articolului 78 din Constituţie ar fi preferabilă în ceea ce priveşte problema majorităţii necesare pentru alegerea Preşedintelui. Deşi nu indică expres acest lucru, din redacţia acestui articol ar putea fi dedus că exigenţa majorităţii de 3/5 se referă şi la această situaţie inedită, iar o lege organică nu ar trebui, în principiu, să permită devierea de la această exigenţă.

Pe de altă parte, Comisia de la Veneţia recunoaşte că interpretarea textuală a articolului 78 ar putea produce rezultate nesatisfăcătoare, pentru că duce la repetarea la nesfârşit a aceleiaşi proceduri de alegere a Preşedintelui, generând un cerc vicios de alegeri şi dizolvări.

Din acest considerent, Comisia de la Veneţia sugerează că o interpretare funcţională a Constituţiei ar putea fi mai judicioasă şi ar permite devierea, prin lege, de la exigenţa majorităţii de 3/5.

– În ce mod ar putea opera interpretarea funcţională a Constituţiei?

– În esenţă, normele din Constituţie formează un tot unitar, aflat într-o legătură logico-juridică. Constituţia consacră o diviziune tripartită a funcţiilor statului, care este un principiu fundamental de organizare a statului. Textul constituţional reflectă imaginea statului ca o structură de organe, între care şi Preşedintele. Pornind de la spiritul Constituţiei, trebuie să se asigure funcţionalitatea tuturor instituţiilor statului. Articolul 78, menit să asigure funcţionalitatea instituţiilor statului, a generat ruperea acestei unităţi constituţionale, pentru că nu asigură funcţionarea normală a instituţiei Preşedintelui.

În acelaşi timp, s-a creat o situaţie fără precedent când, prin posibilitatea dizolvării Parlamentului la nesfârşit, funcţia de Preşedinte interimar poate fi exercitată fără limite. De altfel, în momentul de faţă, interimatul Preşedintelui a consumat deja aproape jumătate din durata mandatului unui Preşedinte, estompând astfel norma constituţională care denotă intenţia de limitarea unei astfel de situaţii la un termen de două luni, atât cât ar fi necesar pentru organizarea alegerii Preşedintelui. Este evident că normele şi spiritul Constituţiei urmăresc să asigure perpetuarea exercitării puterii de către instituţiile statului, constituite în conformitate cu prevederile Constituţiei, iar situaţiile provizorii, precum interimatul, menite să evite crearea vidului de putere, trebuie să fie înlăturate cât mai curând. În acelaşi timp, este discutabil în ce măsură contopirea funcţiei de Preşedinte al Parlamentului, exponent al puterii legislative şi cea de Preşedinte al statului, în principiu parte a puterii executive, pentru o perioadă de timp ce aparent depăşeşte intenţia Constituţiei este compatibilă cu principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, or ea duce şi la deturnarea competenţelor pe care Constituţia le-a atribuit principalelor organe ale statului.

– Care ar fi raţionamentul unei astfel de abordări, în afară de posibilitatea diminuării numărului necesar de voturi pentru alegerea Preşedintelui?

– Respectarea strictă a principiilor şi valorilor supreme reprezintă în mod practic testul eficacităţii Constituţiei ca şi constituţie a unui stat de drept, iar privarea cetăţenilor de o interpretare funcţională a Constituţiei ar putea însemna privarea lor de ceea ce este considerat cel mai important bun public – de încrederea în eficacitatea sa.

Prin eliminarea mecanismelor ce generează dezechilibrarea instituţiilor constituţionale, ar fi salvată coerenţa Constituţiei. În acest sens, oferirea posibilităţii de a construi un mecanism gradual de asigurare a alegerii Preşedintelui ar permite evitarea unor derapaje, precum perpetuarea nelimitată în timp a unor situaţii care prin natura lor trebuie să fie limitate, aşa cum este interimatul.

În aceeaşi ordine de idei, Comisia de la Veneţia recunoaşte că, „ţinând cont de incapacitatea Parlamentului de a alege un candidat de compromis şi astfel să evite continuarea crizei, ar putea fi mai justificat să se procedeze la interpretarea funcţională a Constituţiei şi să se permită ca, prin lege organică, să fie, de asemenea, reglementată problema majorităţii necesare pentru alegerea Preşedintelui după dizolvarea cauzată de eşecul de a alege Preşedintele”. Cel puţin, prin răspunsul oferit, Comisia de la Veneţia lasă să se înţeleagă că această soluţie nu este exclusă.

– Cum poate fi interpretată Constituţia atât de diferit de nişte oameni care au o pregătire în domeniu?

Textul constituţional are o multitudine de lipsuri şi neconcordanţe. El însă nu este o formulă matematică, încât să nu lase loc de interpretare.

Constituţia, în general, reprezintă rezultatul unor condiţionări istorice, politice, sociale şi economice specifice, iar interpretarea soluţiilor juridice, mai ales a celor mai dificile, trebuie realizată prin luarea în considerare şi a acestor aspecte.

Cred că, aşa cum a arătat şi Comisia de la Veneţia, „există două tipuri de interpretări ale Constituţiei şi că ambele pot fi admise”. Poate fi admisă fără rezerve orice interpretare care măreşte claritatea sau previzibilitatea normelor constituţionale, dar şi cea care urmăreşte coerenţa sistemică a Constituţiei pentru a-i asigura funcţionalitatea.

– Oferă poziţia adoptată de Comisia de la Veneţia suficiente răspunsuri? Care ar putea fi impactul acesteia asupra deciziei pe care urmează să o adopte Curtea Constituţională?

– În opinia Comisiei de la Veneţia, care însă nu e obligatorie, acestea ar fi opţiunile. Comisia de la Veneţia este însă un organ consultativ, ea nu dictează soluţii. Aceasta este prerogativa exclusivă a instituţiilor statului, a clasei politice şi a societăţii.

Datorită modului în care a fost redactat articolul 78, pe terenul interpretării, Curtea Constituţională va trebui să rezolve o dilemă extrem de complexă. Fie acceptă că articolul 78 epuizează problema majorităţii necesare pentru alegerea Preşedintelui, fie acceptă o interpretare funcţională a Constituţiei, aşa cum admite şi Comisia de la Veneţia. În prima ipoteză, interpretarea Constituţiei riscă să fie mai rigidă decât o indică textul ei, iar impasul politic şi instituţional s-ar putea prelungi la nesfârşit. În a doua ipoteză, Parlamentul va putea construi, prin lege organică, un mecanism de asigurare a alegerii Preşedintelui pentru a permite rezolvarea impasului politic şi instituţional.