Aceasta este prima investigaţie complexă publicată în mass-media Occidentală pe marginea scandalului internaţional legat de numele controversatului bancher Mukhtar Ablyazov, numit de presa din CSI „oligarhul compromis” (опальный олигарх).

Oligarhul Mukhtar Ablyazov, Bernie Madoff al stepei refugiat la Londra şi industria secretelor

Născut la 16 mai 1963 în Kazahstanul sovietic, Ablyazov a crescut în tulburii ani ’90 ai secolului trecut la Moscova. În 1986 acesta absolveşte prestigiosul Institut de Inginerie şi Fzică de la Moscova. „Noul rus” cu rădăcini kazahe abandonează fizica şi se apucă de afaceri, imediat după destrămarea URSS şi trecerea Rusiei sub controlul nomenclaturii PCUS, rapid transformată sub controlul KGB şi a lumii interlope de la Moscova (celebrele „brigăzi” ruseşti de raket, care controlau businessul rusesc în anii ’90) în comunitate de oameni de afaceri. De fapt era vorba de o comunitate selectă de raideri, care şi-au împărţit banditeşte între ei imensa avere a colosului URSS, jefuind fără milă toate republicile ex-sovietice, trecute sub controlul Rusiei în cadrul CSI. Procesele s-au întâmplat absolut la fel în Rusia, dar şi în statele ex-sovietice pe care Moscova încă le mai controla, din Kazahstan până în Moldova.

Afaceristul pasionat de şah s-a simţit ca peştele în apă în anii ’90 şi a construit un adevărat imperiu financiar, devenind unul din cei mai influenţi oligarhi din CSI. Pus bine pe picioare, în 1997 Ablyazov controla deja nu doar întreprinderi, fabrici, uzine şi bănci, dar şi forţe politice. Oligarhul se laudă public că a finanţat şi mai multe revoluţii din CSI.

A fost unul din finanţatorii fideli ai regimului lui Nursultan Nazarbaev, lider neschimbat al Kazahstanului din 1989, care în 1998 îl numeşte ministru al energeticii, industriei şi comerţului în guvernul de la Astana. Peste câţiva ani însă ambiţiile crescânde ale oligarhului, care vroia un rol mult peste cel de finanţator al regimului, intră în conflict cu cele ale lui Nazarbaev.

În 2009 bancherul controversat, presat de dosarele penale din cel puţin 6 state, în care era vizat pentru escrocherii bancare şi spălări de bani, printre care Kazahstan, Ucraina şi Rusia, a fugit de la Moscova la Londra, locul de refugiu preferat al miliardarilor din Est. Ablyazov a luat cu el în Marea Britanie nu doar miliardele furate din Kazahstan şi Ucraina, dar şi luptele politice în care era implicat, exportând din Kazahstan şi Rusia în Occident războiul legat de numele său, devenind un adevărat cal troian care a dezbinat nu doar opinia publică din Vest, dar şi instituţiile Occidentale.

Războaiele miliardarilor, reglările de conturi şi luptele de PR

Investigaţia Financial Times porneşte de la o întâlnire din 2009 din Londra, pe care Mukhtar Ablyazov a avut-o imediat după fuga sa, cu Ron Wahid, un fost agent al serviciilor de inteligenţă ale SUA, şeful unei cunoscute agenţii private de inteligenţă create în 2006, Arcanum Global. Agenţia a fost apreciată chiar de Meir Dagan, fostul şef al Mossad. Oligarhul fugar, numit de Tom Burgis, citându-i pe cei care-l fugăreau, „Bernie Madoff al stepei” simţea prezenţa unor spioni pe urmele sale şi vroia să contracteze agenţii titraţi de la Arcanum, ca să le contracareze activitatea.

Arcanum este o agenţie cu un staff alcătuit din foşti angajaţi ai serviciilor Occidentale de inteligenţă, ex-procurori şi anchetatori, jurnalişti, experţi în PR, propagandişti şi lobbişti, care prestează pentru onorarii astronomice servicii complexe clienţilor săi de lux, incluzând servicii de spionaj şi contraspionaj, dar şi culegerea, diseminarea şi manipularea în spaţiul public a informaţiilor secrete, în interesul scopurilor şi agendei clienţilor.

Este o industrie care cunoaşte o expansiune enormă în ultima perioadă, Arcanum Global având concurenţi, cu staffuri şi domenii de activitate similare, care respectiv sunt contractaţi de duşmanii clienţilor săi. Resursele acestei industrii variază de la cele deschise publicului, cum ar fi urmărirea activelor frauduloase, până la activităţi tenebre, care includ hackingul, spionajul şi operaţiuni de infiltrare, aranjarea capcanelor şi chiar șantaj sau răpiri de persoane. De multe ori agenţiile private sunt asistate sau chiar contractate de serviciile statale de inteligenţă.

Astfel, prin agenţiile private, serviciile de inteligenţă, cândva monopolizate de agenţiile de stat au devenit acum accesibile pentru oligarhi, tirani sau oricine este în măsură să plătească pentru ele. Pe această piaţă, ca pe oricare alta, nu există prieteni, ci doar invoice-uri, facturi. Oricine contractează şi achită pentru servicii va beneficia de ele.

Industria serviciilor de inteligenţă este concentrată în Occident, pentru că aici sunt concentraţi banii. După sfârşitul războiului rece, sistemul off-shore a permis cohortelor de miliardari, milionari şi cleptocraţi de alt nivel din Est să-şi canalizeze averile, pe cât de imense pe atât şi de dubioase, din ţările lor de reşedinţă, campion absolut fiind Rusia, spre piaţa financiară sigură din Vest.

Miliarde de dolari murdari sunt spălaţi anual, în principal prin investiţii imobiliare. Ne demonstrează cum funcţionează lucrurile investigaţia jurnaliştilor de la OCCRP care a demascat primăvara recentă Laundromatul Rusesc (https://www.occrp.org/en/laundromat/the-russian-laundromat-exposed/). Cleptocraţii care îşi spală banii murdari în Occident sunt exponenţi ai Mafiei Ruseşti, funcţionari ai întreprinderilor de stat, demnitari guvernamentali, poliţişti şi exponenţi ai serviciilor de spionaj.

După cum menţionam mai sus, Londra stabilă şi conservatoare, oraşul secretelor, este refugiul preferat de cleptocraţii din Est. Aici oligarhii din Rusia şi CSI îşi legalizează banii spălaţi, investindu-i în imobile şi alte proprietăţi. Iată de ce Londra a devenit capitala industriei numite în investigaţia Financial Times „industria secretelor”. Numeroase firme ale acestei industrii, clienţi ai cărora sunt în principal anume oligarhii din Est, şi-au stabilit sediile în Mayfair, cartierul exclusivist londonez unde aşa cum se menţionează în investigaţia Financial Times, se amestecă bogăţia şi politica.

Cazul Abliazov cu adevărat aminteşte de „turneul umbrelor” din sec.XIX, dintre spionii, militarii şi vânătorii de comori din Marea Britanie şi Imperiul Rus, pentru controlul Asiei Centrale, aşa cum observă Tom Burgis… Doar că acum, în sec.XXI, metodele sunt altele.
Oligarhii continuă să beneficieze de favoruri la Westminster și Capitol Hill, îi găsim în listele dosarelor de la Înaltă Curte de Justiţie din Londra. Şi cu adevărat puţini jurnalişti englezi nu şi-au pierdut prânzul ascultând ode de PR despre un miliardar recent distrus, de către un miliardar recent curățat.

Iată cum a ajuns Ablyazov la Londra. Şi iată de ce a ajuns Ablyazov la Arcanum Global, care a fost contractat anterior de mai mulţi cleptocraţi din Kazahstan, care şi i-au recomandat lui „Bernie Madoff al stepei” serviciile agenţiei lui Wahid, care devenise un bun cunoscător al realităţilor elitei kazahe.

Ablyazov a cerut de la agenţia lui Wahid informaţii compromiţătoare despre Nazarbaev. Deoarece a primit doar informaţii şi acte pe care el deja le avea, oligarhul a început să fie suspicios că Wahid juca dublu, lucrând şi pentru guvernarea de la Astana. Ablyazov a renunţat să angajeze Arcanum Global. În schimb, a făcut-o BTA, fosta sa bancă.

Aceste întâlniri de la Londra au reprezentat primele salve ale celei mai crâncene bătălii cunoscute de „industria secretelor”. Investigația Financial Times, bazată pe zeci de interviuri și mii de pagini de documente ale instanțelor de judecată, e-mailuri și contracte confidențiale expune o saga în care Arcanum Global este doar o piesă, pe o tablă de șah care se întinde pe patru continente. Aceasta dezvăluie modul în care mercenarii secolului informației modelează soarta națiunilor… De la analiza acestui material vom porni şi noi propria investigaţie, împreună cu colegi de la Kiev, Bucureşti, Astana şi Moscova, care ne va ajuta să descifrăm legăturile cazului Ablyazov cu realităţile din Republica Moldova.

Vom descoperi împreună legăturile şi interesele, care la prima vedere ar părea imposibile, ale oligarhului Mukhtar Ablyazov pe scena politică de la Chişinău, implicările sale în sprijinirea colegului său de brească, „raiderul nr.1 în CSI” Veaceslav Platon, a propagandiştilor ostili vectorului Vestic de dezvoltare şi partidelor pro-ruse, coordonate şi finanţate de la Moscova şi legate cu beneficiarii Laundromatului Rusesc, dar şi politicienilor moldoveni declaraţi pro-europeni, printre care Andrei Năstase şi Maia Sandu. Vom elucida cum oligahul condamnat de justiţia britanică şi-a pus imensul arsenal de PR şi lobby din dotare, întreţinut în Occident din miliardele furate din Kazahstan, în serviciul războiului hibrid dus de Kremlin împotriva Ucrainei, Poloniei şi Moldovei.

Începuturile. Tulburii ani ’90

Născut în 1963 într-o familie kazahă modestă, într-un sat de la frontiera cu Rusia, Ablyazov spune că a venit în afaceri cu noroc şi că atunci nu exista niciun fel de lege. Şi aici oligarhul chiar nu minte. Şi-a început afacerile la Moscova imediat după destrămarea imperiului sovietic.

Chiar în 1991, imediat după destrămarea URSS, Mukhtar Ablyazov fondează prima sa afacere, compania „Madina”, numită în cinstea primei sale fiice. Tânărul inginer nu pune pe roate nicio invenţie în fizică, nu produce nimic, ci se ocupă cu comerţul, cumpără ieftin şi vinde prostimii sovietice sărăcite la preţuri de zeci de ori mai mari, ocupaţia preferată a afaceriştilor în acele timpuri. A început cu vânzarea-cupărarea tehnicii de calcul.

În 1993 fondează Astana Holding şi câştigă primele sute de milioane de dolari, din livrarea din Rusia în patria sa, Kazahstan, în mare parte prin contrabandă, „sură” sau „neagră”, de mărfuri de primă necesitate şi foarte deficitare în acele vremuri de criză: zahăr, sare, făină, chibrituri, ceai, ciocolată şi medicamente. Erau vremurile colapsului economic, devalorizării banilor, cozilor fără capăt în magazine şi a cartelelor alimentare, vremuri pe care le-am resimţit şi noi în Republica Moldova.

Între 1993 şi 1997 Ablyazov a reuşit să pună pe picioare un adevărat imperiu de comerţ, Astana Holding devenind un colos alcătuit din mai multe întreprinderi, Astana Sugar, Aral Soli, Astana Food, Araltuz, Fabrica de Paste din Cimkent, Combinatul de Chibrituri, Kustanaiasbest, Astana Med Service, Astana InterHotel, Astana Bank, Casa de Comerţ Janna, Astana Motors. Oligarhul operează şi pe piaţa de grâu, desfăşoară afaceri şi în Rusia, Uzbekistan şi Ucraina, devenind unul din cei mai influenţi afacerişti din CSI.

În 1997 Ablyazov preia a treia ca mărime bancă din Kazahstan, BankTuranAlem (BTA), care avea să devină cea mai mare afacere a sa, care îi va aduce miliarde de dolari, dar odată cu ele şi foarte multe probleme…

Intrând prin „otkaturi” grase în graţia regimului autoritar al lui Nazarbaev, pe care l-a sprijinit financiar, în 1997 Ablyazov încalecă şi o altă vacă de muls, întreprinderea de stat KEGOC, distribuitorul de energie electrică al Kazahstanului. Ablyazov a fost numit de guvernul de la Astana, din mărinimia lui Nazarbaev, preşedinte al întreprinderii de stat care tocmai fusese creată. Peste un an, în 1998 Ablyazov este numit ministru al energeticii, industiei şi comerţului al Kazahstanului. Oligarhul nu pierde nici controlul asupta KEGOC, unde îl pune conducător pe un partener de al său de afaceri, iar director financiar – pe ginerele său.

Ca şi pentru toţi „noii ruşi”, anii ’90 se termină simptomatic pentru Ablyazov. După cum menţionam, ambiţiile sale intră în conflict cu cele ale lui Nazarbaev, conducătorul autoritar al Kazahstanului pe care anterior l-a finanţat. Ablyazov motivează conflictul prin pretenţia preşedintelui Kazahstanului, ca să-i fie cedat controlul asupra 50% din acţiunile BTA, pretenţie pe care el ar fi refuzat-o. Pe fondul conflictului iscat între cei doi, în octombrie 1999 Mukhtar Ablyazov este demis din funcţia de ministru şi totodată devine anchetat sub control judiciar pentru abuz în serviciu, delapidare de fonduri publice, tăinuirea proprietăţilor, falimentarea intenţionată a unor întreprinderi şi crearea unui grup criminal organizat. Aceasta însă nu l-a împiedicat pe Ablyazov să devină în 2001 preşedinte al SA Kazahstan Airlines.

Războiul dintre Nazarbaev şi Ablyazov se acutizează şi în septembrie 2001 Ablyazov este reţinut de procurorii din Kazahstan. Însă peste doar 2 luni, în noiembrie este eliberat. Nimic complicat pentru un miliardar cu bani şi relaţii la Moscova, într-un stat cu o justiţie fragilă cum este Kazahstanul, care după destramarea URSS a rămas să oscileze pe orbita de influenţă a Rusiei.

PR-ul, politica şi revoluţiile, cenuşăresele oligarhului

Pe lângă Astana Bank şi BankTuranAlem (BTA), în 2001 Ablyazov fondează şi TemirBank, pe care o conduce. Totodată, pentru a se putea apăra mai eficient de acuzaţiile procurorilor, oligarhul îşi creează un holding media, postul de televiziune TAN şi ziarele Республика şi Время, care devin instrumente eficiente de PR şi de protejare a averilor sale imense de puterea lui Nazarbaev.

Concomitent, înţelegând că cea mai eficientă metodă de a-şi proteja afacerile este politica, în noiembrie 2001 Ablyazov fondează împreună cu Halymjan Jakhianov şi Altynbek Sarsenbaev mişcarea politică Alegerea Democratică a Kazahstanului, pe care o sponsorizează generos.

Prin maşinăria de propagandă şi noua armă politică, Ablyazov se apără în faţa opiniei publice de acuzaţiile procurorilor, explicând că este persecutat pentru viziunile sale politice, dar şi pentru că ar fi intrat în conflict de afaceri cu ginerele lui Nazarbaev. Asta chiar dacă anterior a sponsorizat generos familia prezidenţială, fiind chiar numit ministru, în calitate de afacerist loial regimului.

După ce îl eliberează în noiembrie 2001, procurorii din Kazahstan cer în februarie 2002 în privinţa oligarhului măsura preventivă de nepărărsire a ţării, iar în martie 2002 oligarhul este din nou reţinut. La scurt timp, Ablyazov este condamnat la 6 ani de închisoare. Însă ispăşeşte doar puţin peste un an din pedeapsă, după care este graţiat în 2003 de preşedintele Nazarbaev. Din nou l-au salvat prietenii săi de la Moscova. Mukhtar Ablyazov îşi răscumpără libertatea de la regimul Nazarbaev, fiind ajutat de prietenii săi din Rusia, în schimbul promisiunii de a nu se mai implica în politică. A fost doar o cedare tactică a pasionatului de şah Ablyazov, pentru a reveni în scurt timp cu o contraofensivă la oponentul său. Afacerile sale continuă să înflorească, atât în Kazahstan, cât şi în Rusia şi Ucraina.

După eliberare, în 2003 Ablyazov se refugiază departe de Nazarbaev, la Moscova, unde creează holdingul Eurasia, în cadrul căruia activa şi o filială Eurasia-Ucraina. La Moscova oligarhul începe construcţia unui imens centru comercial în zona prestigioasă a capitalei ruse Sadovoe Kolitso, a unui zgârie-nori cu 70 de nivele, Eurasia Tower, dar şi a unui oceanariu, care trebuia să devină cel mai mare din Europa. Totodată, Ablyazov se ocupă cu importul, logistica şi distribuţia mărfurilor în Rusia. Toate proiectele de la Moscova ale lui Ablyazov erau finanţate cu bani spălaţi de companiile sale din Kazahstan.

Oligarhul nu abandonează nici implicările din politică. După Alegerea Democratică a Kazahstanului, scoasă în afara legii în 2004, Ablyazov finanţează sub controlul serviciilor speciale ruseşti mişcările naţionaliste din Rusia, împrietenindu-se cu naţionalistul Alexandr Potkin (Belov), activitatea căruia a încercat s-o exporte în 2004 şi în Kazahstan.

Ablyazov finanţează „revoluţia oranj” din 2004 din Ucraina şi pe cea din 2005 din Kirghizia, fapt cu care s-a lăudat personal. În 2004, după scoaterea în afara legii a ADK, Ablyazov fondează un nou partid, numit „Alga!”.

Morţii din dulapul oligarhului

În timp ce Ablyazov avea probleme cu justiţia, acesta pierde controlul asupra BTA, care trece la cunoscutul bancher kazah Erjan Tatişev. Totodată, pe plan politic controlul asupra opoziţiei trece la Altynbek Sarsenbaev. Coincidenţă norocoasă pentru Ablyazov, sau nu, la un an de la eliberarea sa, la finele lui 2004, în timpul unei vânători de lupi, Tatişev este omorât. În doar o lună de la moartea lui Tatişev, BTA revine la Mukhtar Ablyazov, după ce soţia şi rudele defunctului bancher îi cedează controlul băncii.

O altă moarte, foarte convenabilă lui Ablyazov, are loc în februarie 2006. La 11 februarie 2006 Altynbek Sarsenbaev este furat de persoane necunoscute, împreună cu doi asistenţi de ai săi. Peste două zile, la 13 februarie 2006, toţi 3 sunt găsiţi morţi în munţii de lângă Alma Aty. Acum şi drumul politic era liber în faţa oligarhului, fără concurenţi.

Ora de vârf a oligarhului. Laundromatul Rusesc al lui Ablyazov

În continuare, oligarhul pune pe picioare de la Moscova filialele BTA din Rusia şi Ucraina, în cadrul căreia funcţiona şi o sucursală separată, BTA Kazan. Totodată, MA cumpără SlavInvestBank din Rusia şi Banca Ucraineană de Creditare şi Comerţ de la Kiev.

Printr-o schemă de acordare de credite neperformante, identică celei implementate ceva mai târziu în Moldova de Ilan Shor şi Veaceslav Platon, MA scoate din BTA Kazahstan, printr-o reţea de companii off-shore pe care le controla, 4,2 miliarde de dolari. Scopul operaţiunii, ca şi în cazul BEM din Moldova, era falimentarea controlată a BTA Kazahstan. Banii spălaţi au fost parţial reinvestiţi în proiectele lui Ablyazov din Rusia, Georgia (Medea Hotel Company, prin care oligarhul a spălat 300 de milioane de dolari) şi Ucraina. Numele lui Mukhtar Ablyazov şi Silk Road Group, un proiect creditat de BTA, figurează într-un scandal apărut recent în presa americană, legat de afaceri imobiliare ale Grupului Trump în Georgia.

În Ucraina Ablyazov lansează prin filiala BTA de la Kiev şi sucursala Eurasia – Ucraina construcţia unei fabrici farmaceutice Max-Well în oraşul Borispol, împreună cu doctorul în ştiinţe biologice de origine kazahă, stabilit în SUA, Kenneth Alibek. Ultimul a atras în proiect granturi guvernamentale ale SUA. La scurt timp însă compania farmaceutică a falimentat, Alibek fiind învinuit de americani de escrocherie şi delapidarea fondurilor din granturi. Banii au fost spălaţi de Ablyazov.

Deşi avea deja un background de escroc de talie internaţională bine conturat, în noiembrie-decembrie 2008, în plină criză financiară, protectorii lui Ablyazov de la Moscova, printre care un şef de departament de la Banca Centrală a Rusiei, Mihail Suhov, îl ajută să se crediteze de la BCR cu 24 de miliarde de ruble, prin firme interpuse, pentru acoperirea cu lichidate a proiectului de construcţie a business-centrului „1812” de pe bd. Kutuzov din Moscova. Performanţă imposibilă chiar şi pentru cei mai apropiaţi de Kremlin oameni de afaceri! Banii creditaţi au fost imediat convertiţi în valută şi scoşi din Rusia prin intermediul BTA. Astfel, încă în 2008, în Rusia Mukhtar Ablyazov a aplicat schema aplicată ulterior, în 2014, de Platon şi Shor în Republica Moldova, prin creditarea de la BNM a unor bănci private pentru acoperirea cu lichiditate, bani care au fost ulterior spălaţi şi scoşi peste hotare.

Fuga oligarhului în Occident, legenda de „disident” şi verdictul justiţiei britanice

Laţul schemelor de escrocherie au început să se strângă periculos în jurul lui Ablyazov. Schemele sale de delapidări de fonduri erau anchetate în Ucraina, care a emis prima mandat de căutare internaţională pe numele oligarhului, Kazahstan, Letonia, Cipru, Kazahstan şi Rusia. În ianuarie 2009 Ablyazov fuge din Moscova la Londra, sub acoperirea unui paşaport fals kirghiz, obţinut prin corupere de la şeful pazei fostului preşedinte al Kirghiziei Bakiev, cu concursul direct al fratelui ex-preşedintelui. Ajuns la Londra, Ablyazov a cerut imediat autorităţilor britanice azil politic.

Acum scopul principal al lui Ablyazov era securizarea personală şi a miliardelor furate prin schemele de escrocherie. Iată de ce Ablyazov a ales pentru refugiu, ca şi alţi oligarhi fugari din Est, Marea Britanie, care are o procedură de extrădare foarte sofisticată. Şi iată de ce oligarhul căuta la Londra să contracteze serviciile unei companii de inteligenţă, ca să-şi protejeze capitalurile şi libertatea în faţa procedurilor penale intentate împotriva sa în diverse ţări. Pericolul pentru oligarh venea nu de la justiţia din Kazahstan sau cea din Rusia, cu care protectorii săi de la Moscova au demonsrat deja că pot să rezolve, ci de la ancheta din Ucraina, care avansa cu paşi rapizi, dar şi anchetele din statele UE.

Oligarhul investeşte o bună parte din miliardele furate în strategia de apărare împotriva anchetelor penale care fuseseră pornite împotriva sa. Ablyazov recurge la maşinăria de propagandă prin holdingul de presă pe care îl întreţine la Astana, dar şi finanţează generos mişcări politice din Kazahstan, sarcina cărora era să-l prezinte pe fostul aliat fidel şi plătitorul de „otkaturi” lui Nazarbaev, care l-a făcut ministru în 1998, în calitate de luptător împotriva sistemului autoritar al preşedintelui neschimbat al Kazahstanului. Astfel, sarcina instrumentelor de PR generos finanţate de oligarh era să inducă opiniei publice impresia că anchetele penale din 6 state ar fi pornite nu ca urmare a faptelor penale pe care el le-a comis, ci ar fi motivate politic. O strategie bine cunoscută publicului larg, pe care oligarhii le aplică uzual atunci când încep să aibă probleme cu justiţia.

În martie 2009 procurorul general al Kazahstanului îl pune sub învinuire pe Ablyazov şi 6 colegi ai săi pentru delapidarea fondurilor BTA în valoare de 4,2 miliarde de dolari, furtul depozitelor cetăţenilor, escrocherie, spălare de bani şi crearea unei grupări criminale organizate. Aceleaşi învinuiri i le aduc şi procurorii ucraineni, pentru infracţiuni comise pe teritoriul Ucrainei. Pe lângă acestea, Ablyazov era învinuit că în 2006 a suspus unui atac raider cea mai mare companie de asigurări din Ucraina, Oranta, pe care a preluat-o şi ulterior a devalizat-o, cu ajutorul raiderului ucrainean Constantin Grigorişin.

Anchetele arată că banii din BTA au fost spălaţi prin băncile Occidentale, printre care RBS din Marea Britanie. Sume enorme au fost spălate pe conturile unor firme off-shore, cu proprietari fictivi, schema clasică prin care îşi spală banii în Vest cleptocraţii din Est.

La sfârşitul lui 2009 şi Comitetul de anchetă al MAI de la Moscova îi aduce învinuiri lui Ablyazov, privind organizarea pe teritoriul Federaţiei Ruse a unei scheme de escrocherie, prin care BTA a fost deposedată de 70 de milioane de dolari. Nu este clar însă de ce MAI de la Moscova nu l-a reţinut pe oligarh şi l-a lăsat să fugă din Rusia, unde acesta se afla din 2003. Totul s-a întâmplat exact ca în cazul raiderului Veaceslav Platon, în privinţa căruia serviciile din Federaţia Rusia au început să se intereseze şi au emis mandat internaţional de arest doar după ce acesta a fost reţinut la Kiev. Asta pentru ca Platon să nu fie extrădat de Ucraina în Republica Moldova. Demersul de extrădare de la Moscova a permis avocaţilor lui Ablyazov să neutralizeze demersurile de extrădare din Ucraina şi Kazahstan, dar şi să-şi motiveze politic şi mai ales geopolitic strategia de apărare a lui în faţa istanţelor de judecată europene, pe fondul relaţiilor tensionate între Rusia şi UE, invocând persecutări politice.

În 2010 Rusia refuză să compenseze BTA Kazahstan prejudiciul cauzat de Ablyazov din contul activelor sale din Rusia. Banca Centrală a Rusiei emite o nouă licenţă pentru BTA din Rusia, care îşi schimbă doar denumirea, AMT. Astfel, Rusia îl ajută pe Ablyazov să-şi salveze activele de pe teritoriul său, vânzându-le şi scoţându-şi banii în off-shore-urile sale.

În 2009, când Ablyazov se afla deja la Londra, cu o gaură de 4,2 miliarde de dolari, BTA s-a prăbuşit, iar guvernul de la Astana a decis să naţionalizeze banca, fiind numit un alt management. Noua conducere a băncii s-a pornit pe urmele oligarhului şi a fondurilor furate de acesta. În acest scop, BTA l-a angajat pe investigatorul privat britanic Trefor Williams, un fost agent al SBS, serviciu special de elită al Forţelor Navale Regale Britanice, care acum lucrează pentru Diligence, o altă firmă privată de inteligenţă de la Londra.

Williams a început filarea lui Ablyazov, urmărind zilnic fiecare pas al acestuia, de la Carlton House, conacul luxos al acestuia de pe Bishops Avenue, numită la Londra şi „Râul miliardarilor”, amplasată chiar lângă vila deţinută de Nazarbaev şi până la biroul din centrul oraşului, unde Ablyazov, asociaţii şi partenerii săi se convocau zilnic. Probabil anume prezenţa agenţilor lui Williams în preajma sa a fost resimţită de Ablyazov şi l-a motivat să meargă la întâlnirea cu Wahid, pentru a se proteja.

În octombrie 2010 vânătorii oligarhului l-au fixat pe un cumnat al lui Ablyazov la un depozit cu containere private din Finchley, cartier din Nordul Londrei. Avocaţii BTA au obţinut mandat judecătoresc de deschidere a containerului, în care printre 25 de cutii de documente şi un hard disk a fost găsită şi o listă cu câteva companii off-shore prin care au fost spălate miliardele de dolari de la BTA. Era practic schema care demonstra ceea ce agentul Williams descrie drept cea mai mare operaţiune de spălare a banilor pe care a întâlnit-o vreodată.

Comoara găsită de Williams a fost preluată de Chris Hardman, un jurist londonez de la firma Hogan Lovells, contractată de BTA. Hardman a folosit probele şi informaţiile acumulate pentru a demonstra cum au fost spălaţi banii de la BTA către Ablyazov. În baza acestora, Hardman a obţinut la Curtea Regală de Justiţie din Londra hotărâri judecătoreşti care îl obligă pe Ablyazov să achite BTA 4,2 miliarde de dolari.

În februarie 2012 Curtea de Justiţie de la Londra a emis o hotărâre prin care a confirmat faptele de escrocherie ale lui Ablyazov de la BTA şi l-a condamnat pe oligarh la 22 luni de închisoare, pentru refuzul de a participa la dezbaterile judiciare. La 19 martie 2013, prin decizia Înaltei Curţi de Justiţie de la Londra hotărârea a devenit definitivă. Înainte de emiterea deciziei definitive a instanţei de la Londra, Ablyazov fuge şi din Marea Britanie.

Războiul de inteligenţă şi PR. Otwarty Dialog, alias Open Dialog

Deşi pierduse primele bătălii cu agenţiile de inteligenţă londoneze contractate pe milioane de dolari de BTA de la Astana, pasionatul de şah Ablyazov n-a fost înfânt şi era decis să continuie lupta. Nu în zadar se întrunea zilnic cu asociaţii săi în biroul luxos din centrul Londrei.

Contraofensiva oligahului a fost pe măsură. 2009, anul în care apar problemele lui Ablyazov cu justiţia din Ucraina, Kahazstan, Marea Britanie şi ulterior Rusia au coincis cu crearea Fundaţiei Open Dialog (FOD). Fundaţia a fost creată în Polonia de ucraineanca Ludmila Kozlovska, care l-a cunoscut pe Ablyazov la Kiev, încă din studenţie, în timpul „revoluţiei oranj” din 2004, finanţată de Ablyazov. Scopul creării fundaţiei, finanţate cu milioane de dolari anual de oligarh, este activitatea de lobby şi avocatură pentru finanţator în spaţiul media, societate civilă, dar şi culoarele instituţiilor politice de la Bruxelles şi alte capitale europene.

FOD este o investiţie foarte inspirată a oligarhului multimiliardar. FOD s-a poziţionat din start în calitate de avocat al oligarhului şi nu a făcut economie de timp, bani şi efort pentru lobbarea în spaţiul public, dar şi în faţa instituţiilor europene a legendei conform căreia Ablyazov nu este un infractor de drept comun, escroc şi hoţ de miliarde, ci un disident, persecutat de conducerea Ucrainei, Kazahstanului şi Rusiei, care au emis în privinţa sa mandate internaţionale de arest. Kozlovska apare deseori alături de MA.

Acum oligarhul compromis şi fugar avea probleme nu doar cu justiţia din Ucraina, Kazahstan şi Rusia, ci şi cu cea din Marea Britanie, situaţie în care strategia sa de apărare pe teren geopolitic avea o mare breşă. În această situaţie, FOD era colacul de salvare al oligarhului. FOD a fost conceput ca un ONG care militează pentru drepturile omului în Polonia, inima Europei, astfel fiind un minunat şi eficient instrument de lobby şi PR în faţa instituţiilor europene, cu o potenţă mult mai mare decât chiar agenţiile de inteligenţă londoneze contractate de BTA.

Primul lucru care trădează natura dubioasă a fundaţiei este lipsa totală de transparenţă la capitolul finanţare. În calitate de donatori ai FOD figurează circa 900 de persoane fizice, în principal rude sau apropiaţi ai Ludmilei Kozlovska. Printre aceştia Bartosz Kramek, soţul Ludmilei. Astfel este acoperită finanţarea generoasă primită de FOD de la oligarhul Ablyazov.

Fără a-şi putea justifica veniturile, Ludmila Kozlovska a finanţat în anii 2013-2016 FOD cu 33 824,78 zl. Soţul său Bartosz Kramek – cu 315 131, 6 zl. Frații lui Bartosz, Paweł și Mateusz, au plătit împreună 40 000 zl. De notat că frații Kramek au în jur de 25 de ani. Cel mai mult a finanţat FOD un oarecare Petro Kozlovski, cel mai probabil rudă a Ludmilei, cu mai mult de 1,5 milioane zl! Este curios faptul că există o firmă rusească la Sevastopol, specializată în vânzări de armament, TechnoPark Mayak, al cărui șef de consiliu de administrație poartă exact același nume.

Iar denumirea firmei din Sevastopol coincide cu cea a unei firme din Sankt Petersburg, specialzate în vânzarea echipamentelor penru nave maritime. Șeful acelei firme a finanţat și el FOD. Nu este doar straniu, ci chiar simptomatic când o întreprindere rusească, specializată în vânzări de armament şi echipamente navale finanţează un ONG european, ba chiar polonez! Şi asta în plin război geopolitic şi schimb de sancţiuni între Rusia şi UE! Serviciile ruseşti de inteligenţă mereu şi-au demonstrat măiestria în materie de diversiuni…

Ceea ce a trădat din start nu doar finanţarea, dar şi subordonarea FOD lui Ablyazov, oligarhul kazah care a fost condamnat de justiţia britanică, a fost preocuparea fundaţiei, imediat după creare, de situaţia din Kazahstan. Ulterior, din nou simptomatic, FOD s-a arătat foarte preocupată de Ucraina, o altă ţară care a formulat învinuiri penale împotriva oligarhului, dar şi prima care a emis un mandat internaţional de arest pe numele lui Ablyazov. Doar mai apoi preocuparea de Ucraina şi Kahazstan a fost diluată, pentru crearea unei legende credibile de înrolare în lupta pentru drepturile omului în întreg spaţiul CSI, prin focusarea, evident anemică, pe situaţia privind respectarea drepturilor omului în Rusia.

După fuga lui Ablyazov de justiţia din Londra, Ablyazov a fost anunţat în căutare internaţională de Interpol, iar urmăritorii săi au început să se preocupe şi de asociaţii săi. Principalul său partener este ginerele său Ilyas Khrapunov, căsătorit cu fiica sa, Madina. Acesta este vizat într-un scandal uriaş legat de spălări de bani pentru Ablyazov, prin investiţii în afaceri hoteliere în Elveţia şi afaceri imobiliare americane legate de numele preşedintelui Donald Trump. Khrapunov s-a refugiat împreună cu rudele sale în Elveţia, care a refuzat să-i extrădeze în Kazahstan.

În decembrie 2012 bodyguardul lui Ablyazov, Aleksandr Pavlov a fost reţinut în Spania. Autorităţile kazahe au cerut extrădarea acestuia, învinuindu-l că l-ar fi asistat pe oligarh în escrocheriile acestuia. Justiţia spaniolă a respins cererea de azil a lui Pavlov, iar avocaţii săi au depus apel, acuzând presiuni în cadrul examinării dosarului din partea oficialilor din Kazahstan şi că clientul lor ar putea fi torturat dacă va ajunge în custodia autorităţilor de la Astana, clişeu folosit şi de PR-ştii şi avocaţii lui Ablyazov. Într-un final, Pavlov a obţinut azil în Spania, dar şeful său era urmărit în continuare. Războiul devenise unul total.

În martie 2013 investigatorul privat din Israel Amit Forlit a contractat pentru 5 mii de euro agenţia italiană de detectivi Sira Investigazzioni. Agenţia italiană urma să localizeze o reşedinţă din suburbia Romei, Casal Palocco, care conform informaţiilor deţinute era folosită de Ablyazov. Detectivii italieni şi-au îndeplinit misiunea. 6 săptămâni mai târziu un birou de poliţie din Kazahstan a comunicat colegilor italieni o adresă, la care s-ar afla oligarhul.

La 29 mai poliţia italiană a descins la acea adresă. Oligarhul nu se afla în acea reşedinţă, în schimb, acolo a fost identificată soţia acestuia Alma Shalabayeva, având în posesie un paşaport emis de Republica Central Africană. Aceasta a fost reţinută. Două zile mai târziu, Shalabayeva şi fiica acesteia, în vârstă de doar 6 ani, au fost escortate cu un avion privat în Kazahstan. Ulterior însă deportarea a fost declarată ilegală şi calificată drept răpire de persoane, iar autorităţile din Kazahstan au fost nevoite să le elibereze pe soţia şi fiica lui Ablyazov, sub presiunea comunităţii internaţionale, inclusiv a oficialilor ONU.

Urma ucraineană şi capcana amoroasă a oligarhului

Între timp, agentul Williams era în continuare pe urmele oligarhului. După 18 luni de investigaţii, un avocat ucrainean le-a sugerat investigatorilor să caute în Franţa. Infiltrând doi agenţi, dintre care unul în bikini, vânătorii de la Diligence au dat de urma unei vile de lângă Cannes. Era ascunzişul lui Ablyazov. Agenţii au alertat poliţia franceză, care în urma unei operaţiuni speciale, în iulie 2013 l-au reţinut pe oligarh.

Cum s-a dovedit, Kozlovska nu este unica blondă ucraineancă în serviciul lui Ablyazov. Elena Tishchenko, fostă şefă a instituţiei anticorupţie din Ucraina şi a departamentului de recuperare a creanţelor al MAI de la Kiev, este o altă apropiată a oligarhului, alături de care apare în centrul unui scandal sexual, care s-a dovedit a fi şi capcana în care s-a prins Ablyazov.

După ce şi-a salvat activele din Rusia, cu ajutorul prietenilor săi din serviciile speciale de la Moscova, în 2010 Ablyazov a încercat să şi le salveze şi pe cele din Ucraina. S-a oferit să-l ajute în problemele cu justiţia din Ucraina oligarhul ucrainean stabilit la Moscova Serghei Tishchenko, fostul soţ al Elenei, pe care Ablyazov a cunoscut-o în 2010. Oligarhul a angajat-o pe Elena în calitate de jurist, care trebuia să-l ajute să-şi înstrăineze rapid activele din Ucraina şi ce-i mai rămăsese nevândut în Rusia, astfel încât acestea să nu-i fie sechestrate de procurorii ucraineni şi kazahi. Relaţia de serviciu dintre Ablyazov şi Elena Tishchenko a trecut în una de adulter, care a dus la divorţul Elenei. Ablyazov închiria în Franţa trei vile, una pentru sine, alta pentru soţia sa Alma Shalabayeva şi alta pentru întâlnirile sale cu Elena. Anume acolo a şi fost prins după scurgerea de informaţii de la avocatul ucrainean. O parte din discuţiile private ale lui Ablyazov şi Elena Tishchenko au fost interceptate şi scurse pe internet.

Kazahstanul nu are un acord de extrădare cu Franţa, în schimb Ucraina şi Rusia îl au. După reţinerea lui Ablyazov, Rusia a reuşit să expedieze prima demersul de extrădare în adresa autorităţilor franceze, astfel obţinând şi dreptul prioritar de examinare. Acesta a fost cel mai bun cadou pentru strategia de apărare a oligarhului.

După reţinerea lui Ablyazov în Franţa lupta intrase în faza decisivă, în care diferenţa urma să fie făcută de eficienţa armatelor de PR şi lobby din dotare. PR-ştii contractaţi de BTA versus avocaţii şi lobbiştii lui Ablyazov. Prima tabără e reprezentată de Patrick Robertson şi World PR, compania acestuia înregistrată în Panama. La mijlocul lui 2014, BTA a încheiat cu compania lui Robertson un contract de 3,25 milioane de lire sterline, pentru producerea şi distribuirea unui documentar de PR negru împotriva lui Ablyazov.

Patrickson este un bun cunoscător al realităţilor din Kazahstan, fiind deseori contractat de cleptocraţii de acolo, inclusiv de cei din interiorul regimului Nazarbaev, pentru a le spăla imaginea după scandalurile internaţionale de corupţie în care apar periodic. A fost contractată de asemenea şi compania americană FTI Consulting. Strategia propusă de FTI prevedea lobby la nivelul deputaţilor din parlamentul francez, dar şi atribuirea lui Ablyazov în spaţiul public, inclusiv pe internet, a calităţii de „infractor”.

În paralel, Arcanum Global l-a contractat pe Bernard Squarcini, şeful departamentului de informaţii interne al Franţei în perioada preşedinţiei lui Nicolas Sarkozy.

Cealaltă tabără este reprezentată de avocatul canadian specializat în drepturile omului Peter Sahlas şi fundaţia Otwarty Dialog, care intensifică eforturile de lobby pentru Ablyazov în faţa instituţiilor europene şi a organizaţiilor internaţionale. Sarcina acestei tabere era de a propaga în spaţiul public o altă calitate atribuită oligarhului, cea de „disident” şi a-l apăra prin contralovituri de PR negru adresate guvernării de la Astana. Mesajul era unul simplu, nu de a demonstra nevinovăţia oligarhului, ci de a arăta opiniei publice că cei care îl urmăresc sunt „băieţi răi”, care nu-i vor garanta un proces echitabil.

În ianuarie 2014 judecătoria din Aix en Provence a dispus extrădarea lui Ablyazov în Rusia, decizie lăsată în vigoare în octombrie 2014 de Curtea de Apel de la Lyon. Iar în martie 2015 – de Curtea Supremă de Justiţie şi Casaţie de la Paris. În septembrie 2015 premierul francez a semnat decretul de extrădare.

Avocatul Sahlas a atacat decretul de extrădare la Consiliul de Stat, instanţa supremă de contencios administrativ a Franţei, iar FOD punea presiune prin opinia publică şi lobby la nivelul organizaţiilor internaţionale pentru drepturile omului, cum ar fi Amnesty International şi a instituţiilor europene, trâmbiţând că demersurile justiţiei ruseşti şi ucrainene în privinţa lui Ablyazov reprezintă persecutare pentru viziunile sale politice. Peter Sahlas invocă, că investigatorii implicaţi în dosarul de la Moscova pe numele oligarhului au figurat şi în dosarul lui Serghei Magnitski.

La 9 decembrie 2016 lobby-ul FOD dă rezultate, Consiliul de Stat al Franţei a anulat decizia de extrădare şi Ablyazov a ieşit la libertate, după 3 ani de arest în Franţa. „Din punct de vedere al jurisprudenţei, acesta este un cutremur de pământ!”, astfel a calificat decizia avocatul lui Ablyazov. Războiul de PR a fost câştigat de oligarh.

Justiţia din Kazahstan l-a condamnat în absenţă la 7 iunie 2017 pe Ablyazov la 20 de ani de puşcărie, pentru furturile de la BTA. Totuşi, în rezultatul presiunilor FOD, la 19 iulie 2017 Interpol a anulat căutarea internaţională a lui Ablyazov.

La 10 mai 2017, înainte ca Interpol să ia decizia de scoatere a oligarhului din căutare internaţională, FOD a organizat o conferinţă la Bruxelles, în cadrul căreia a cerut expres scoaterea lui Ablyazov din căutare internaţională. Ludmila Kozlovska a postat şi o fotografie pe facebook, cu hashtagul StopPutin, asta deşi oligarhul a fost anunţat în căutare de Ucraina şi Kazahstan şi doar apoi, foarte anemic, de Rusia, care nu a făcut practic nimic pentru recuperarea activelor furate de oligarh. Iată că iscusinţa şi măiestria Ludmilei Kozlovska şi a FOD de a-l apăra pe Ablyazov pe terenul confruntării geopolitice dintre Rusia şi Occident şi-au meritat toate milioanele investite de oligarh, contrar milioanelor investite de BTA în tabăra advresă.

A recunoscut-o celor de la Financial Times chiar Marat Beketayev, ministrul justiţiei de la Astana, care a justificat contractarea de către BTA a companiilor private Occidentale de iteligenţă prin faptul că oligarhul pasionat de şah câştigă războiul de PR.

Acest război, câştigat de Ablyazov, n-a fost pierdut de guvernarea de la Astana, de regimul Nazarbaev, care este bine, merci în continuare. Şi nici de agenţiile private de inteligenţă din Occident, de PR-ştii care lucrează pentru ambele tabere. Or, ambele tabere au câştigat. Au câştigat milioane de dolari pe seama acestui război. A pierdut bugetul kazah şi cel ucrainean, cetăţenii din cele două ţări, care au fost furaţi de Ablyazov.

Etapa post-război. Contraofensiva oligarhului în Ucraina, Polonia şi Republica Moldova

Nu este clar dacă este vorba de inerţie, de o vendetă a lui Ablyazov împotriva celor care i-au supus pericolului miliardele furate şi libertatea, sau o misiune cu bătaie mult mai lungă pe care Ablyazov o lucrează pentru prietenii săi de la Moscova, care l-au ajutat să se asalveze ca să nu ajungă pe mâna justiţiei ucrainene sau celei din Kazahstan, dar ostilităţile par să continuie.

FOD continuă să fie focusată pe Ucraina, dar şi pe aliatul său tradiţional din UE, Polonia. Faptul se explică prin încercarea disperată a oligarhului de a pune presiune pe autorităţile de la Kiev şi aliaţii săi din UE, pentru a scăpa de problemele cu justiţia ucraineană. Aspectul şi mai grav este însă punctul de convergenţă al acestui interes al lui Ablyazov cu interesele protectorilor săi de la Moscova, care par să-l folosească cu iscusinţă pe Ablyazov şi FOD, instrumentul din dotarea acestuia, în războiul hibrid împotriva Ucrainei, în cadrul unor operaţiuni de genul „Shatun”. Astfel, Rusia înfruntă nu doar direct Ucraina în Donbass, dar şi o discreditează la nivel european, prin intermediul FOD. 

Dacă Ludmila Kozlovska este concentrată în cadrul FOD pe Ucraina, soţul Ludmilei, Bartosz Kramek, care e şi membru al consiliului de administrație al fundaţiei oligarhului cu o bogată experienţă în finanţarea „revoluţiilor”, este unul din principalii diversionişti, atenţia căruia este axată pe Polonia, principalul aliat al Ucrainei şi totodată duşman al Rusiei în UE. Acesta a lansat recent un instructaj pe internet, întitulat „Niech państwo stanie: wyłączmy rząd!” („Să se oprească Statul: stingem guvernul!”). Kramek preconizează o cădere de guvern la Varşovia („government shutdown”), paralizarea funcționării statului, greve generale, „aplicarea directă de către judecători a Constituției”, adică ignorarea legilor, neîndeplinirea obligațiunilor de serviciu, neplata impozitelor, implicarea autorităților locale (care sunt controlate de partidele de guvernământ PO-PSL), pe motiv că acestea ar fi furat furat alegerile din 2014, manifestații de stradă și presiuni externe, scrisori, sancțiuni („ulica i zagranica”), presiuni psihologice personale asupra liderilor PiS, de exemplu manifestații de protest în fața casei preşedintelui Kaczynski.

FOD a intrat în vizorul serviciilor speciale ale Poloniei. Mariusz Kamiński, ministrul pentru Coordonarea Serviciilor Speciale de la Varşovia a cerut ca ministerul polonez al afacerilor externe să facă demersuri privind clarificarea modului în care a fost înregistrată FOD şi să prezinte rapoarte amănunțite privind activitatea și finanțarea fundaţiei.

În iulie 2016, după reţinerea la Kiev a oligarhului şi „raiderului nr.1 în CSI” Veaceslav Platon în baza demersului din Republica Moldova, pentru acţiuni identice celor comise de Ablyazov în Ucraina şi Kazhstan, care au dus la devalizarea BEM, şi Moldova a intrat în vizorul FOD. Şi din nou relevăm o tangenţă între interesul de a salva un oligarh de justiţia moldovenească, exact după speţa Ablyazov şi interesul Rusiei în războiul hibrid împotriva Ucrainei şi Moldovei.

Astfel, ca şi în cazul lui Ablyazov, FOD încearcă să-i prezinte opiniei publice în calitate de victime ale răfuielilor politice ale guvernării de la Chişinău nu doar pe raiderul Veaceslav Platon, considerat agent al serviciilor speciale ruseşti, dar şi pe politicienii pro-ruşi Renato Usatîi, învinuit de comandarea împreună cu persoane din gruparea de la РЖД, Căile Ferate Ruse şi organizaţia criminală de la Moscova Solntsevskaia Bratva, acoperite de serviciile speciale de la Moscova, a tentativei de omor asupra bancherului rus Gherman Gorbunţov, care a avut loc la Londra în martie 2012, extremistul pro-rus Grigore Petrenko şi alţi politicieni pro-ruşi şi asistenţii acestora, vârfuri de lance ale Kremlinului în războiul hibrid de la Chişinău.

După performaţa reuşită în cazul oligarhului Ablyazov, FOD speră să reuşească să anuleze în cadrul Interpol căutarea internaţională a agentului serviciilor speciale ruseşti Renato Usatîi, care se ascunde de justiţia moldovenească la Moscova, dar şi să pună presiune internaţională pe autorităţile de la Chişinău, astfel încât agentul FSB Veaceslav Platon, supranumit „raiderul nr.1 în CSI”, să fie eliberat. Stranie coincidenţă de interese ale serviciilor speciale de la Moscova şi o fundaţie din centrul Europei, cu finanţare extrem de netransparentă, nu-i aşa?!

De notat că oligarhul Veaceslav Platon, pentru eliberarea căruia luptă FOD, este cel care a organizat, alături de Ilan Shor, sub acoperirea serviciilor speciale de la Moscova, devalizarea Băncii de Economii din Moldova, după o schemă identică cele aplicate de Ablyazov la BTA, dar şi cel care a organizat în Moldova în perioada 2012-2014 celebrul Laundromat Rusesc, spălarea a 22 de miliarde de dolari din Rusia, cu implicarea serviciilor speciale ruseşti. Unul din principalii beneficiari ai Laundromatului a fost Alexey Krapivin, partener al grupului РЖД şi al lui Renato Usatîi, celălalt oligarh de la Moscova cu origini moldoveneşti, pentru care face avocatură fundaţia lui Ablyazov. Totodată, FOD pare a fi total dezinteresată de dosarul primarului de Chişinău, liberalul unionist Dorin Chirtoacă, de asemenea apreciabil ca fiind motivat politic. Simptomatic, nu?!

Ca şi în cazul Ucrainei şi Poloniei, FOD acţionează nu doar pe segmentul non-guvernamental, dar şi pe cel politic. FOD joacă la două capete, susţine atât unii politicieni din opoziţia declarat „pro-europeană”, patronată de oligarhi crescuţi în anii ’90, aşa-numita grupare Lucinschi, ca şi Ablyazov, cât şi politicieni pro-ruşi de opoziţie.

Astfel, pe lângă sprijinul acordat partidelor pro-ruse, sunt organizate „lobby trip”-uri la instituţiile europene, cum ar fi APCE şi Parlamentul European, pentru Andrei Năstase şi Maia Sandu, politicieni poziţionaţi împreună cu partidele lor în opoziţie faţă de actuala putere de la Chişinău. Faptul ar fi apreciat drept salutabil dacă ar duce la o apropiere a Moldovei de UE şi dacă nu ar putea fi motivat prin disgraţia în care a intrat guvernarea de la Chişinău în faţa Moscovei, în încercarea de a scoate Republica Moldova de pe orbita de influenţă a Rusiei. Astfel, putem înţelege că Ablyazov şi FOD încearcă să descurajeze autorităţile de la Chişinău să continuie cursul politic anti-rusesc, prin controlul exercitat de oligarhul finanţator asupra opoziţiei din Moldova.

Un nou război pentru miliarde, putere şi influenţă, pe care calul troian Bernie Madoff al stepei înearcă să-l exporte din CSI, de pe axa Moscova-Kiev-Chişinău în instanţele şi mass-media europene. Un război din care industria secretelor, companiile private Occidentale de consultanţă, cum ar fi americanii de la Frontier Solutions, contractată de oamenii raiderului Veaceslav Platon, dar şi concurenţii lor, deja scot milioane de dolari…

Va urma