INVESTIGAȚIE: Milioane epurate la Gura Căinarului [PROBE]
„Asta-i un sac de bani. Eu am adus un expert care citește facturi și ea (stația de epurare – n.red.) costă de două ori mai mult decât ar costa în mod obișnuit”, declară ministrul în exercițiu al Mediului.
Vizita ofițerilor CNA la Rusnac-Moldaqua SRL, Balaban-Intravest SRL și Aquatrade SRL au survenit ca urmare a unui demers înaintat de Ministerul Mediului (MM) la finele acestei veri. În cadrul acestuia, ministrul Valeriu Munteanu solicita examinarea acțiunilor tuturor persoanelor implicate în obținerea și gestionarea grantului.
„Sesizarea dlui Valeriu Munteanu este examinată de către ofiţerii operativi ai Direcției Generale Teritoriale Nord care au demarat o investigaţie în acest sens. Pentru investigarea detaliată a cazului a fost nevoie de prelungirea termenului de examinare”, ne-a declarat Angela Starinschi, purtător de cuvânt al CNA.
Cele trei firme
Fondată în 1998, Balaban Intravest SRL deține fabrica de îmbuteliere a apei minerale din com. Gura Căinarului, r-nul Florești, dar și câteva construcții și terenuri din preajmă. Potrivit datelor Camerei Înregistrării de Stat (CÎS), compania are un capital social de peste 6 mln. de lei și a obținut, în 2012, din închirierea bunurilor imobiliare proprii, aproape 3 mln. de lei. Administrator și asociat unic al Balaban Intravest SRL este Eugen Balaban.
Compania Rusnac-Moldaqua SRL a fost fondată în 2002 și are un capital social de aproape 128 mln. de lei. Potrivit datelor CÎS, asociat unic al companiei este Alexandru Rusnac, funcția de administrator fiind deținută de Andrei Levinski. Lider pe piața apei minerale din Moldova, cu branduri precum „Gura Căinarului”, „OM”, „Aqualife”, „Letto” sau „Joy’s”, compania a înregistrat, în 2012, venituri de peste 180 mln. de lei.
Cea de-a treia companie, Casa Comercială Aquatrade SRL, are un capital social de peste 50 mln. de lei și se ocupă de distribuirea și vânzarea producției Rusnac-MoldAqua SRL. Firma a fost fondată în 2007 și o are în calitate de asociat unic pe Svetlana Balaban. În 2012, Aquatrade SRL a înregistrat peste 330 mln. de lei venituri din vânzări.
Primul proiect, refuzat de FEN
Cazul la care face referire Valeriu Munteanu în demersul său către CNA pornește din 2010, când Rusnac-Moldaqua SRL a depus o solicitare de grant la Fondul Ecologic Național (FEN) care se află în subordinea Ministerului Mediului. Compania cerea peste 55 mln. de lei ca să reconstruiască sistemul de canalizare și epurare a apelor reziduale de la fabrica de îmbuteliere a apei minerale din s. Gura Căinarului. Totodată, aceasta asigura conectarea la rețea a trei instituții din sat – centrul de sănătate, gimnaziul și grădinița.
„Ne-am adresat ministerului la recomandarea unor specialiști europeni implicați într-un program de protecție a bazinului Mării Negre. Aceștia au examinat mai multe zone sensibile din punct de vedere ecologic, inclusiv obiectivul nostru și, așa cum întreprinderea noastră se află la confluența râurilor (Răut și Căinarca – n.red.) care alimentează Marea Neagră, ei ne-au recomandat să ne adresăm MM pentru obținerea resurselor”, explică Danil Balaban, reprezentantul AquaTrade SRL, companie care se ocupă de distribuirea și vânzarea producției Rusnac-MoldAqua SRL.
Pe site-ul oficial, MM menționează că FEN oferă granturi organelor administraţiei publice locale, instituţiilor, întreprinderilor, organizaţiilor societăţii civile din Moldova. Respectiv, cererea de finanțare a proiectului depus de Rusnac-Moldaqua SRL a fost respinsă.
Însă un an mai târziu, la FEN este depusă o nouă cerere de „reconstrucție a stației de epurare”. De data aceasta aplicantul este deja Primăria com. Gura Căinarului, iar suma solicitată a scăzut până la 15,5 mln. de lei. Cofinanțator al proiectului, cu o contribuție de peste 5 mln. de lei, figura compania Rusnac-Moldaqua SRL.
Proiect neavantajos pentru primărie
Pe lângă diferența de sumă solicitată, proiectul autorității locale își propunea să conecteze la stația de epurare primăria, alimentarele, unitățile de alimentație publică și 180 de gospodării, dar și instituțiile menționate în aplicația Rusnac-Moldaqua SRL din 2010 (centrul de sănătate, gimnaziul și grădinița).
Astfel, în februarie 2012, consiliul de administrare al FEN decide să finanțeze proiectul primăriei, cei peste 15 mln. de lei fiind transferați, în tranșe, până la finele anului 2013. Aproape un an mai târziu, MM anunța că ministrul Valentina Țapiș „a participat la darea în exploatare a sistemului de epurare din s. Gura Căinarului”. „Autoritatea centrală de mediu a susținut mereu tendințele Autorităților Publice Locale în protejarea mediului înconjurător, a resurselor naturale, astfel încât generațiile viitoare să se bucure de un mediu curat și sănătos, aflat în armonie cu dezvoltarea economică și progresul social”, declara demnitara.
Valentina Țapiș, ex-ministru al Mediului, la deschiderea sistemului de epurare din satul Gura Căinarului
Între timp, un raport al Curții de Conturi (CC) din noiembrie 2013 releva că solicitarea de finanțare a Primăriei com. Gura Căinarului a fost „în proporții supradimensionate”, iar proiectul de reconstrucție a stației de epurare l-a calificat drept „unul neavantajos pentru primărie, dar cu certitudine beneficiarul real și financiar avantajat este firma privată”. „Necesitatea construcției a stației de epurare, cu capacitatea de 400 m³ de ape reziduale pe zi, este nefundamentată și din perspectiva comercializării produsului final, în situația în care volumul apelor uzate de la obiectivele sociale este de 12 m³/zi (3% din capacitate)”, se mai arată în raportul de audit al CC.
Copie adaptată a proiectului din 2010
Ion Casapciuc, primarul com. Gura Căinarului în perioada respectivă, spune că inițiativa de a reconstrui stația de epurare a venit din partea directorului companiei Rusnac-Moldaqua SRL. „Rusnac a venit la mine cu această idee. Eu nu știu despre cererea pe care ei au înaintat-o în 2010. Rusnac m-a ajutat foarte mult la reparația școlii, grădiniței. Când am venit în 2003 la primărie, bani nu erau, iar primăria arăta ca un grajd, iar Rusnac a reparat-o din banii lui. Ne-a ajutat și cu reparația drumului, iar vreo 80 de oameni din sat lucrează la el”, relatează deja fostul primar.
De cealaltă parte, reprezentantul AquaTrade SRL susține că inițiativa aparține, de fapt, autorităților locale. „Primăria s-a adresat în repetate rânduri la noi ca să sprijinim acest proiect. MM l-a aprobat cu condiția ca primăria să contribuie cu 30% din costul proiectului și, din lipsă de fonduri, aceasta s-a adresat la noi – unul dintre potențialii consumatori”, susține Danil Balaban.
Depozitul Companiei „AquaTrade”. Foto: allmoldova
Totodată, acesta recunoaște că aplicația primăriei din 2011 este de fapt o copie adaptată a proiectului cu care compania a încercat să obțină, anterior, 55 mln. de lei de la FEN. „Așa cum noi aveam deja un proiect, elaborat cu sprijinul experților europeni, nouă nu ne-a rămas decât să-l modificăm în conformitate cu necesitățile com. Gura Căinarului”, explică Balaban.
„Un sac de bani”
Valeriu Munteanu, actualul ministru în exercițiu al Mediului, consideră că proiectul de reconstrucție a stației de epurare a costat prea mult, în raport cu necesitățile comunei. „15 mil. de lei, asta-i un sac de bani. Eu am adus un expert care citește facturi și ea (stația de epurare – n.red.) costă de două ori mai mult decât ar costa în mod obișnuit. Să vedeți cum arată o stație de epurare într-un sat – e ca o butcă (gheretă – n.red.) mititică, dar asta, Doamne ferește! Satul cela n-a văzut în viața lui așa ceva”, declară ministrul.
Pentru comparație, un proiect similar, aprobat de FEN tot în 2012, se referă la reconstrucţia staţiei de epurare din mun. Comrat și a costat cu doar 2 mln. de lei mai mult decât aplicația Primăriei com. Gura Căinarului. Asta în timp ce Comratul are o populație de peste 20 000 de locuitori, iar Gura Căinarului – circa 1 800. Pe de altă parte, în s. Corjova, r-nul Criuleni, construcția unei stații de epurare s-a încadrat în suma de 6,5 mln. de lei, potrivit unui raport al CC.
Și fostul primar al com. Gura Căinarului acceptă că stația reconstruită are un volum mare în comparație cu necesitățile localnicilor. „Acum îmi dau seama că nu trebuia așa o stație de mare. Nici lui Rusnac nu-i trebuie așa o stație, că el nici n-o folosește pe toată, dar chipurile așa insista tehnologul de la fabrică”, își amintește Ion Casapciuc.
Însă Danil Balaban, reprezentantul AquaTrade SRL, neagă faptul că ei ar fi de fapt beneficiarii reali ai proiectului. „Cu banii pe care i-am alocat în calitate de cofinanțare (circa 7 mln. de lei – n.red.) noi am fi putut să reconstruim stația de epurare, ținând cont de necesitățile proprii, fără conexiuni cu satul sau instituții publice”, declară acesta. Totodată, Balaban menționează că banii alocați de FEN, dar și cofinanțarea Rusnac-MoldAqua SRL, au fost cheltuiți exclusiv în scopul prevăzut. „Proiectul, la toate etapele – de examinare, finanțare și implementare, a fost aprobat și supravegheat de către instituțiile de resort ale statului”, spune reprezentantul AquaTrade SRL.
Concurență neloială
După ce FEN a aprobat proiectul de reconstrucție a stației de epurare, Primăria com. Gura Căinarului a organizat licitația pentru selectarea companiei care să efectueze lucrările. În cele din urmă, câștigătoarea tenderului a fost desemnată Asociația „Baumaster”, fondată de patru companii, una dintre acestea fiind Rusnac-MoldAqua SRL. Anume Rusnac-MoldAqua SRL, și nu Asociația „Baumaster”, figurează pe site-ul Agenției Achiziții Publice (AAP) drept operatorul economic selectat pentru realizarea proiectului de 20 mln. de lei.
„După lege noi știam că nu se poate cu doi participanți la licitație […]. Am încercat să sun la achiziții (AAP – n.red.), dar nu răspundea nimeni. Am răzbătut la ei după ora 15.00, când licitația era încheiată. Un jurist de acolo a zis că trebuie să fie cel puțin trei firme. Am făcut toate documentele că nu s-a făcut achiziția și le-am dus la Chișinău. Șeful de atunci de la achiziții, m-a chemat și eu i-am lămurit care-i chestia. El mi-a zis că își cere scuze că oamenii nu-s competenți și, că se poate să treacă și cu doi, și să facem documentele. Îmi pare rău că el nu mi-a dat chestia asta în scris”, își amintește Ion Casapciuc, fostul primar al comunei.
Danil Balaban, reprezentantul AquaTrade SRL, susține că Asociația „Baumaster” a fost creată de companii care și-au consolidat capacitățile și experiența anume pentru realizarea acestui proiect și a câștigat pentru că nicio altă companie nu a fost capabilă să facă o ofertă mai bună. „În acest moment, construcțiile de epurare, realizate cu suportul total al companiei noastre, reprezintă un model exemplar pentru Republica Moldova. Anume acest lucru vorbește despre faptul că selectarea „Baumaster” a fost o decizie corectă”, declară Balaban.
Însă auditorii CC au constatat că licitația desfășurată de Primăria com. Gura Căinarului a avut loc cu abateri de la legislație. „Acceptarea participării la procedurile de achiziții publice a cofinanțatorului și beneficiarul proiectului de execuție – SRL Rusnac-Moldaqua – denotă prezența unei concurențe neloiale în raport cu ceilalți participanți la licitație, având în vedere faptul că toate documentele de proiectare și planificare ale proiectului au fost coordonate cu acesta”, se notează în același raport al curții din noiembrie 2013.
Stația, transmisă în gestiune gratuită pentru 50 de ani
La momentul dării în exploatare a stației de epurare, la rețeaua de canalizare era conectată doar școala și grădinița, potrivit unui comunicat de presă al MM. Restul obiectivelor, a căror conectare era prevăzută în proiect, așa și au rămas în faza de așteptare. Aliona Cojocaru, actualul primar al com. Gura Căinarului, spune că lipsa resurselor financiare nu permite conectarea la rețea a sediului primăriei și a centrului medical. În ce privește localnicii, Cojocaru spune că doar o singură familie beneficiază de serviciile stației de epurare.
Fostul primar, Ion Casapciuc, se dezvinovățește și invocă tot lipsa banilor, dar și reticența sătenilor. „De la stația de epurare a fost tras cam 1,5 km de canalizare, până la școală. Este fântână de canalizare în ograda spitalului, lângă magazine, și oamenii care locuiesc pe traseu pot să se contacteze fără cheltuieli suplimentare. Acei care locuiesc în vale, acolo e altă problemă – trebuie de găsit bani de făcut o stație de pompare, de tras canalizarea… Ce-i rău că eu am vrut ca satul sa aibă canalizare? Ce, e vina mea că oamenii nu au bani și nu vor să se conecteze?”, declară Casapciuc.
Deși proprietarul stației de epurare este primăria comunei, imobilul cu o suprafață de peste 700 m.p. se află pe teritoriul Balaban-Intravest SRL, companie care deține fabrica de îmbuteliere a apei. Totodată, la începutul acestui an, Primăria com. Gura Căinarului a transmis companiei Rusnac-Moldaqua SRL, cu titlu gratuit, gestiunea stației pentru 49 de ani. „A fost o înțelegere reciprocă cu Rusnac”, explică succint Ion Casapciuc, fostul primar al comunei.
2014 – an record de proiecte finanțate
Potrivit legii, FEN se formează din contul mijloacelor repartizate din fondurile ecologice locale, a contribuţiilor benevole ale persoanelor fizice şi juridice, a granturilor de la organizaţiile donatoare internaţionale, precum şi a mijloacelor obţinute în rezultatul activităţii individuale a instituţiei sub formă de dividende, dobânzi la depuneri, depozite bancare etc.
Instituit în 1998, FEN are drept scop finanţarea diferitelor programe și proiecte de protecţie a mediului. În ultimii 4 ani, din sursele acestuia s-au oferit granturi pentru circa 1 500 de proiecte în valoare totală de 1,5 mlrd. de lei. Cele mai multe dintre ele au fost aprobate în 2014 – 399 aplicații, an în care FEN a atins și mărimea-record de peste 450 mln. de lei. Printre proiectele preferențiale se numără cele care țin de aprovizionare cu apă, canalizare şi epurare, consolidarea malurilor râurilor, dar şi lichidarea consecinţelor inundaţiilor.
Agenție pentru gestionarea FEN
Acum o lună, MM anunța că a elaborat un proiect de lege care prevede înfiinţarea Agenţiei Fondului Ecologic Naţional, în calitate de instituţie separată şi autonomă. Noua instituție are ca scop, printre altele, și ajustarea legislației Republicii Moldova în conformitate cu standardele europene în domeniu.
Valeriu Munteanu, ministru în axercițiu al Mediului
Valeriu Munteanu, ministrul Mediului, spune că actuala problemă a FEN este că se oferă granturi, fără să se verifice durabilitatea proiectelor. „Dăm 15 mln. de lei și niciodată nu ne ducem să vedem dacă banii noștri au fost cheltuiți rentabil. Republica Moldova este unica țară din Europa în care fondul ecologic este 100% grant. I-ai dat o sumă de bani și ei n-au nici o responsabilitate să-i întoarcă sau să-i folosească corect”, explică ministrul.
De menționat că rapoartele de audit a FEN elaborate de CC în ultimii ani arată că, deseori, finanțarea proiectelor din contul FEN se efectuează în lipsa unui studiu justificativ, iar modul de selectare a acestora nu asigură o examinare nepărtinitoare. Mai mult chiar, auditorii au stabilit și conflicte de interese la aprobarea şi implementarea unor proiecte.
Miercuri, 4 noiembrie 2015, Serafim Urechean, președintele CC, a prezentat în cadrul ședinței Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe rapoartele de audit asupra administrării resurselor financiare publice în anii 2013-2015. Potrivit lui Urechean, în perioada respectivă curtea a remis organelor de drept 11 materiale care trezeau suspiciuni de fraudă, iar în baza lor au fost intentate 22 de cauze penale.
Articol publicat în cadrul programului de training-uri „Jurnalismul de Date / Follow the Money” realizat de RISE Moldova, cu suportul financiar al National Endowment for Democracy și al Ambasadei Olandei în cadrul programului Matra / Fondului Drepturile Omului.