Ion Iovcev: „La Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol au fost înmatriculați anul acesta 15 copii. Peste 10 ani Tiraspolul va fi un oraș rusesc sută la sută”

– Stimate dle Ion Iovcev, într-un interviu publicat recent pe anticoruptie.md afirmați că autoritățile de la Tiraspol nu mai atacă vehement școlile de limbă română din autoproclamata RMN, fiindcă le așteaptă să moară singure. E atât de gravă situația școlilor românești de pe malul stâng al Nistrului?

În raioanele din stânga Nistrului și în orașul Tighina (Bender) sunt opt instituții de învățământ cu predare în limba româbă după curricula MECC a Republicii Moldova. Se știe bine prin ce au trecut colectivele de profesori, elevii, părinții, manangerii acestor instituții care sunt niște oaze de românism într-un mediu rusesc dușmănos.

Inițial, numărul de elevi în aceste școli creștea din an în an, în pofida presiunilor din partea regimului separatist de la Tiraspol. Însă în vara anului 2004, în timpul vacanței de vară, la 15 iulie 2004, a fost dată lovitura de grație asupra școlilor românești din aceată zonă. Îmi aduc aminte că pe data de 14 iulie 2004, după amiază, venise la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol (care căpătase statut de liceu abia cu o săptămână în urmă) o mare delegație, compusă din peste 25 de reprezentanți ai țărilor din Uniunea Europeană. Delegația era condusă de Comisarul pentru minoritățile naționale al OSCE, venise și ambasadorul Misiunii OSCE din R. Moldova. M-au pus în gardă cuvintele șefulului Misiunii OSCE în R. Moldova, el mi-a spus că Tiraspolul, și anume Smirnov (adică Moscova oficială) nu pot ierta faptul că Proiectul Kozac fusese respins de Voronin. Mi-a mai spus că Smirnov va „rezolva problema școlilor de limbă română în timpul cel mai apropiat”. Și chiar a „rezolvat-o” … Tiraspolul a atacat în cel mai barbar și agresiv mod aceste școli ostatice.

Prima victimă a fost Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol, au urmat Școala-internat din Tighina (Bender), Liceul „Alexandru cel Bun”, tot din Tighina, apoi Liceul Teoretic „Evrica” din Râbnița. 

A fost o perioadă dramatică, foarte grea pentru noi, dar am rezistat și am păstrat aceste școli românești, atât de scumpe pentru noi, cei care iubim Limba Română, Istoria Neamului nostru Românesc, ne iubim Țara, ne iubim copiii!

Însă după acest calvar prin care am trecut, numărul elevilor de la liceul nostru a scăzut simțitor, același lucru s-a întâmplat și la celelalte școli românești.
Din an în an, numărul elevilor scădea, datorită presiunilor din partea autorităților de la Tiraspol. Situația s-a mai ameliorat după ce Uniunea Europeană a impus restricții unor lideri separatiști. Astfel, după semnarea Protocolului dintre Chișinău și Tiraspol în privința acestor opt școli, agresiunea regimului de la Tiraspol asupra școlilor românești nu mai este așa de vădită, dar continuă camuflat.

Problema școlilor de limbă română din stânga Nistrului este monitorizată de organizații Europene și internaționale. În ultimii trei ani, numărul elevilor a crescut puțin, cam cu 20 procente.

Dar dacă nu vor fi create condiții normale de activitate și în primul rând clădiri adecvate procesului de instruire, cu laboratoare, cantine, săli de sport, săli de festivități, atunci n-are de unde crește numărul de elevi. În această zonă are loc o deznaționalizare intensă a populației băștinașe. Se micșorează numărul școlilor cu predare în „limba moldovenească”, în grafie chirilică, numărul elevilor din aceste școli a scăzut considerabil. În satele moldovenești din aceste raioane, limba băștinașilor se aude din ce în ce mai puțin.Tineretul de la orașe, dar și din sate vorbește doar limba rusă. Aici timpul s-a oprit în loc. Mulți din cei care vin la Tiraspol spun că parcă se reîntorc în Uniunea Sovietică.

– Câți elevi sunt acum la Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol?

În prezent, avem 196 de copii. În clasa întâi, în acest an de studii, au fost înmatriculați 15 copii. Majoritatea copiilor sunt veniți din famili în care se vorbește limba rusă. E foarte greu, deoarece copiii învață limba romana doar la școală. Totuși, ne bucură faptul ca, treptat, elevii învață româna și o vorbesc coret și frumos. Vom face tot posibilul ca să păstrăm aceste școli, foarte prețioase pentru noi. Avem însă nevoie de susținere din partea Guvernului Republicii Moldova. Ajutorul din partea României, de asemenea, e foarte important, România e mereu alături de noi.

– Dvs. ce obiect predați? 

Eu mi-am facut studiile la Universtatea Pedagogică de Stat din Tiraspol (pe vremuri se numea Institutul Pedagogic), facultatea de Fizică și Matematică. Sunt profesor de fizică. Pe parcursul anilor am predat fizica și matematica.

– Ce fraze ale elevilor Dvs., auzite recent sau mai demult, vă dau putere, curaj pentru a merge mai departe?

De-a lungul anilor, am auzit multe fraze ale elevilor, care m-au făcut să merg mai departe pe calea pe care mi-am ales-o. Pe la începutul activității mele era în liceul nostru o elevă, pe nume Oxana Bobeico, din prima promoție. Venise din Dubăsari. O vedeam că era mereu tristă și deseori lăcrima. Am invitat-o în biroul meu și am stat de vorbă. Mi-a povestit printre lacrimi despre moartea tatălui său. El a fost ucis într-o seară, în apartamentul său. Oxana și sora ei erau și ele acasă, în apartament. Mama nu era acasă. Tatăl era bucătar, pregătea mâncare pentru voluntarii ce luptau pentru integritatea R. Moldova, în timpul războiului din 1992. La un moment dat s-a auzit o bătaie în usă. Tatăl s-a apropiat de ușă și a întrebat, cine-i? S-a auzit o rafală de automat și tatăl a căzut, zbătându-se într-o băltoacă de sânge. De față erau copiii înspăimântați de moarte. După ce mi-a povestit, Oxana s-a uitat la mine și m-a întrebat un singur lucru: DE CE? N-am să uit niciodată fața copilei în acel moment.

O să vă povestesc și de o întâmplare din vara anului 2004. În august școala noastră era ocupată, înconjurată de ofițeri ai miliției transnistrene. Profesorii, părinții și elevii stăteau după gard. Nu ni se permitea să ne apropiem de gard.

O fetiță din clasele primare, cu numele de familie Musteață, se apropie de poartă și începu să vorbească cu unul din ofițeri în limba română: „Tu ce faci aici? Tu ești mare. De ce mi-ai ocupat școala? Eu sunt mică și vreau să învăț aici, doar aici. Tu înțelegi că eu vreau să învăț în limba română?”.

Aceste fraze m-au făcut să am mai mare încredere în mine și să lupt în continuare pentru drepturile copiilor noștri atât de mult chinuiți de cei care au venit peste noi.

– Spuneați în interviul amintit mai sus că pedagogii, directorii din cele 8 licee de limbă română din Transnistria țin mereu legătura, se întâlnesc, discută, sunt uniți, solidari. 

Școlile noastre formează un „lanț” care pornește de la Râbnița , trecând pe la Roghi, Corjova, Dubăsari, Grigoriopol – acest liceu e cu sediul la Doroțcaia, copiii sunt aduși în fecare zi cu autobuzele, ei învață după amiază, în clădirea liceului din Doroțcaia (amintim că în 2002, liceul din Grigoriopol a fost evacuat pentru că administraţia separatistă insista să treacă la predarea cu alfabet chirilic, în aşa numita „limbă moldovenească”, n.n.), apoi prin Tiraspol și în Tighina (aici sunt două licee). E un „lanț” din 8 verigi și nu pot spune care verigă e principală. E destul să fie ruptă o verigă și „lanțul” este desfăcut. Noi mereu am fost uniți, mereu ne întâlnim la sărbătorile școlilor și la seminare în Chișinău. Am fost solidari și rămânem solidari, avem legătură telefonică, folosim poșta electronică, internetul. Suntem patru directori veterani, care am trecut prin apă și foc. Numai cel ce a trecut prin tot calvarul acesta poate aprecia lupta noastră pentru drepul la studii în limba română, pentru demnitatea de a fi om!

– Ce scriitori români au vizitat Liceul „Lucian Blaga” de la Tiraspol? 

Au fost în vizită la noi scriitori din București, din Constanța, din alte orașe ale României. Am avut bucuria să-l primim în ospeție și pe poetul și senatorul Ioan Alexandru. El tocmai revenise din America, fusese la Casa Albă, se întâlnise cu Președintele SUA, Bill Clinton. Când a ajuns la liceul nostru din Tiraspol, l-am invitat în biroul meu, iar poetul a îngenunchiat în fața icoanei din birou. N-am să uit niciodată momentul acesta. A făcut o frumoasă Rugăciune, apoi s-a sculat și cu lacrimi în ochi mi-a spus: „Nici nu vă dați seama ce lucru măreț faceți voi aici. Sunteți Martirii Neamului”. La întâlnirea cu elevii marele poet a recitat din poeziile sale. Vor rămâne pentru totdeauna în memoria mea versurile: „Și cât n-ați fi de oropsiți/ Să țineți candela aprinsă”. 

– Și scriitorii de la Chișinău vin la liceul „Lucian Blaga”?

Din Chișinău ne-au vizitat mai multe personalități. Foarte des venea cu ani în urmă Andrei Vartic, aducea cu el atâta lumină și căldură. Andrei Vartic venea deseori împreună cu prietenul lui, scriitorul Anatol Codru.

Un alt oaspete drag este Vasile Șoimaru, fotografiie sale împodobesc holul liceului, expoziția cu genericul „Transnistria în imagini” e un dar al maestrului. Cunoscuta sa fotografie cu o floare a soarelui răsărită din asfalt a devenit simbolul liceului.

Ne-au vizitat și scriitorul Ion Iachim, romancierul și marele patriot Vladimir Beșleagă, pe Vladimir Beșleagă îl așteptăm să vină și primăvara asta la o întâlnire cu elevii.

De asemenea, am venit și noi la Chișinău, am avut întâlniri la Biblioteca Națională cu poeții Vasile Romanciuc și Iulian Filip. Tot la Chișinau ne-am întâlnit cu Nicolae Dabija și cu Valeriu Matei.

Vreau să mai subliniez că am o deosebită considerație pentru publicația „Timpul” care m-a susținut în momentele grele. „Timpul” m-a desemnat „Omul săptămânii” când am fost arestat și judecat de judecătoria orășenească Tiraspol. În 2005, tot „Timpul” m-a declarat Profesorul Anului.

Am avut onoarea și bucuria să-l cunosc personal pe fondatorul publicației „Timpul”, Constantin Tănase, un Patriot și un Om de o mare valoare! Atât de mult ne lipsește! A plecat prea devreme, a plecat așa cum au plecat alți Eroi ai Neamului…. Penița lui făcea mai mult decât o sabie… Cred că Constantin Tănase ne urmărește de sus și scrie, scrie ce trebuie să facem și cum… E timpul să ne trezim, să nu ne mai abatem de la drumul trasat încă de Eminescu care a spus: „Suntem Români și punctum!”.

– Mai spuneți-mi vă rog, cum se completează fondul de carte românească la Lcieul „L. Blaga”? Ce cărți preferă să citească elevii? 

Liceenii citesc literatura recomandată de curricula națională la limba și literatura română, universală, la istorie. Citesc mai ales clasicii români. Se organizează în cadrul liceului nostru serbări consacrate lui Eminescu. A fost marcată și ziua de naștere a poetului nostru atât de iubit Grigore Vieru. Să recunoaștem, însă, că elevii noștri citesc cam puțin și asta e o problemă.

În vara anului 2004, practic, am rămas fără literatură artistică în limba română, fără manuale. A fost distrusă școala, a fost sechestrată literatura artistică, documentația școlară, ne-au nimicit mobilierul, practic, toată mica noastra avere. Cărțile luate de la noi au fost aruncate în „depozite” pline cu șobolani, cred că multe cărți au fost arse. Am reluat studiile, datorită luptei noastre, după jumătate de an – biblioteca, practic, era fără carte. Din fericire, am primit donații de carte românească de la instituțille din R.Moldova, din România, de la persoane particulare, de la Uniuni de creație, le mulțumim pentru aceste cărți.

– Dvs. personal, ce autor citiți acum? Ce opere literare vă inspiră în munca de zi cu zi? 

Evident, am bibliotecă personală, citesc multă literatură artistică. Încă din perioada sovietică, lăsam bani deoparte din fiecare salariu pentru procurarea unei cărți. Îmi place să citesc și literatură legată de istorie. De curând, am recitit cartea „Cireșe pentru Mareșal” de Ion Iachim, e carte deosebită.

Îl citesc adesea pe Lucian Blaga, poezia lui este filosofică, armonioasă, profundă, e plină de înțelepciune, mă inspiră în activitatea mea. E imprimat în conștiința mea versul „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. I-am dat și liceului numele lui Lucian Blaga, ideea mi-a venit spontan. Când m-au telefonat de la Ministerul Educației din Chișinău și m-au întrebat ce denumire dorim să-i punem liceului nostru, împreună cu directorul adjunct am hotărât prompt: Lucian Blaga! M-a impresionat mult drama lui, „Meșterul Manole”. Și liceul nostru, ca mănăstirea Meșterului Manole, a fost distrus de câteva ori, dar a reînviat, mereu găsim forțe s-o luăm de la început.

Îmi este aproape de suflet și romanul lui Nicolae Dabija „Tema pentru acasă”.

– Vă e teamă să vorbiți româna pe stradă, la Tiraspol? 

După cum v-am zis ceva mai devreme, satele moldovenești de aici sunt deznaționalizate, de orașe nu mai vorbim. În Tiraspol e stăpână o singură limbă, limba rusă, deși au fost declarate trei limbi „de stat”: rusa, moldoveneasca și ucraineana. Denumirea „Republica Moldovenească Nistreană” e o ficțiune, un fals. Nu există nici limbă română, nici măcar „moldovenească” în această regiune separatistă. Limba română nu se aude prin oraș. Doar noi vorbim româna înde noi și în transport, în locurile publice. Nu ne mai temem de nimic, avem imunitate dobândită cu anii.

– Tinerii tiraspoleni își găsesc locuri de muncă? Unde emigrează? 

Tinerii din Tirasol, ca și cei din toată RMN, nu-și pot găsi locuri de muncă decât în structurile militare și cele paramilitare. Majoritatea tinerilor emigrează. Pleacă mai mulți la lucru în Fedrația Rusă, dar pleacă și în Europa. Sunt mulți ruși care dețin nu numai pașapoarte biometrice moldovenești, dar și pașapoarte și buletine de identitate românești. Ei primesc și indemnizații pentru copii minori din partea statului Român.

– Vă mai rog să-mi vorbiți de Alexei Conovalov, fost viceprimar din satul Dvs. natal Caragaș, ucis de separatiști în 1992. Unde e înmormântat, ce li se povestește elevilor despre el? Se fac manifestări comemorative?

L-am cunoscut bine pe Alexei Conovalov. A fost răpit de la primărie. Nu i-a fost iertat faptul că satul Caragaș a arborat drapelul tricolor pe clădirea Primăriei și că oamenii au votat pentru rămânerea în componența Republicii Moldova. Alexei Conovalov fost răpit pe data de 19 mai 1992 și i s-a pierdut urma. Abia în toamna lui 1992 a fost găsit într-o fântână părăsită din satul Copanca, din dreapta Nistrului. Era împușcat în ceafă. Se vedea că fusese schingiuit – nu avea nici un dinte în gură.

Rămășițele lui pământești au fost puse într-un sac de polietilenă și îngropate în cimitirul din Bender. Familia a reușit totuși, ulterior, să-l înmormânteze în Caragaș. În acea zi, satul Caragaș era împânzit de gardiști și kgb-iști. Am fost și eu la înmormântare. Pe piatra lui de căpătâi, au fost scrise la început în limba română cuvintele: „O viață ca o floare a fost strivită de dușmani”. Dar peste câțiva ani, familia a fost obligată de autorități să șteargă inscripția.

Clar că în satul Caragaș e strict interzis să se vorbească despre Alexei Conovalov. Propaganda oficială e prezentă peste tot, oamenilor li se spune mereu de „pericolul” care ar veni dinspre „naționaliștii” și „fasciștii moldoveni-români” de pe malul drept al Nistrului.

– Cum va fi Tiraspolul peste 10 ani, după părerea Dvs.? 

Peste zece ani Tiraspolul va fi un oraș rusesc sută la sută, cu o populație îmbătrânită, cu militari și venetici veniți din diferite colțuri ai Federației Ruse. Vor continua să vină și oameni din Autonomia Găgăuză. Mare viitor nu are Tiraspolul. Se fac și se vor face puține investiții aici, deoarece nu e stabilitate. Peste tot vedem anunțuri privind vânzarea imobilelor. 

– Cât de importantă e credința în Dumnezeu, pentru a rezista? La ce biserici merg vorbitorii de română din Tiraspol? 

La început a fost cuvântul și cuvântul a fost Dumnezeu! Fără credință nu poți face nimic. Am trecut prin grele încercări și am rămas vii doar datorită credinței în Domnul nostru Iisus Hristos. Noi ne ducem să ne rugăm la Mănăstirea Noul Neamț, la bisericile din Sucleia, Caragaș, Slobozia.

Pe parcursul celor aproape trei decenii de luptă aveam perioade când eram stroși de puteri, dar simțeam că din ceruri ne vine un sprijin, o binecuvântare. Cineva îți ridică Crucea când e foarte grea, uneori te mai duce și în brațe. Ne întărește prezența copiilor, puritatea și credința lor. Când ții de mânuță un copil ți se înzecesc puterile. Energia divină vine prin copii. Mi-am dedicate viața copiilor, nu sunt un om bogat, dar, credeți-mă, sunt un om împlinit.

– Vă mulțumesc mult pentru interviu.