Social

Ion Sturza – salvat de Salvamont România in Munții Bucegi, după ce a căzut într-o râpă

Ministru, premier și vicepremier al Republicii Moldova, Ion Sturza a anunțat pe pagina sa de Facebook că a fost pe cale să moară în Munții Bucegi, în urma unui accident, fiind salvați de alți turiști și de Salvamont.

Accidentul s-a petrecut de 1 Iunie, politicianul a alunecat pe o bucată de gheață și a căzu într-o râpă câțiva metri. A fost salvant de o echipă Salvamont, povestește el.

”Ultimul pas, ultimul pasaj cu gheață și zăpadă pe o brână mai ciudată și… hăul… Norocul (dacă se poate de vorbit aici de noroc) a fost că am reușit să mă regrupez și stabilizez înainte de segmentul vertical. La un pas de… Am fost stabilizat pe munte de doi mountaneers (alpiniști) inimoși care – cu riscul vieții – au coborât către mine până au venit cei de la Salvamont. Știu că le-a fost extrem de greu, le auzeam vocile tot mai alarmate. Nu știu cine sunt, știu doar atât: unul din ei îmi povestea că el crede în Dumnezeu și că totul va fi bine! Și chiar a fost. O să-i găsesc neapărat pe salvatorii mei pentru a face o rugăciune împreună pentru sănătatea și salvarea tuturor”, a scris Sturza.

El spune că a fost transportat de salvamontiști la spital.

„Tot ce a urmat a fost ca la carte. Echipa Salvamont de la Piatra Arsă a venit rapid: „Hai, nea Ion, că poți!” Târât pe potecă și – culmea! – am reușit să fac câteva sute de metri de picioare fără a pune în pericol viața salvatorilor. SMURD Sinaia – stabilizat, oxigenat și transportat la Unitatea de Urgență Ploiești. Preluat, triat, testat, chirurgie, stabilizat. Văzând aglomerația mare de la Urgență, am preferat să nu ocup patul cuiva și am fost transferat la Centrul de recuperare de la Enayati Medical City din București. Prietenul meu Wargha Enayati și echipa sa au făcut minuni. Acum sunt bine și scriu prostii pe Fb.

Ne place să ne plângem că în România totul merge rău. În cazul dat nu a fost așa. Servicii de la stat (Salvamont, SMURD), serviciile de salvare, cele private de recuperare de la Enayati au acționat și cooperat eficient. Dar cel mai important oamenii – profesioniști, empatici. Le mulțumesc mult!”, a mai scris politicianul.

A transmis apoi un mesaj către alți iubitori ai muntelui: ”Nu fii arogant și încrezător. Muntele nu fuge, tu zbori!”

”Dar și faptul că am făcut o greșeală aproape fatală de începător – nu te bagi pe panta instabilă plină de gheață și zăpadă deasupra prăpastiei. Nu este delușorul pentru lunecuș din cartier. Nu mergi singur și neasigurat pe brâna cunoscută pentru multiple accidente fatale în condiții mult mai bune…

E și ceva pozitiv, o să mă mai astâmpăr. A fost un test dur – nu m-am speriat, panicat, doar m-am înfipt și cu dinții în ultimul petic de pământ și am început… să mă gândesc la viața mea. Când știi că aproape tot ce ar fi trebuit să faci în viață ai făcut, că nu va plânge multă lume în urma ta, e mai ușor să desclești dinții, să desfaci mâinile pentru ultimul zbor…

Și încă o lecție. Nu fii arogant și încrezător. Muntele nu fuge, tu zbori! Practic acest sport deja de zeci de ani. Am făcut aproape toate traseele majore de hiking din lume – Himalaya, Caucaz, Alpi, Kili, Ghețarii din Ecuador, Patagonia… Nici un accident major! A fost să se întâmple pe „munțișorii” de acasă, pe un traseu pe care l-am făcut de zeci de ori. Echipat ca la carte și în condiții fizice foarte bune”, a mai scris Ion Sturza.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *