(ISTORIA DESPRE 31 IANUARIE) Romanii fac pod peste Dunăre. Americanii construiesc bomba cu hidrogen
106. Se termină construcția podului peste Dunăre (Podul lui Traian), lung de 1135 de metri, la Drobeta, de către Apolodor din Damasc.
1418. Moare Mircea cel Bătrân (născut 1355), domnul Țării Românești. În timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa.
1797. S-a născut compozitorul Franz Schubert, unul dintre cei mai mari compozitori ai istoriei muzicii. Creaţia sa însumează peste 950 de opusuri, muzică de scenă, religioasă, coral, simfonică (9 simfonii), muzică de cameră, pentru pian, vocală (605 lieduri, 10 uverturi) şi pentru pian (22 de sonate).
1844. Domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), a decretat emanciparea romilor. La 14 ianuarie 1844 fuseseră eliberați și țiganii robi ai statului.
1901. La Moscova are loc premiera absolută a capodoperei cehoviene “Trei surori”, în regia lui K. Stanislavski.
1918. A murit fizicianul ucrainean Ivan Pulyui. A contribuit la utilizarea razelor X în obținerea radiografiilor medicale și i-a furnizat fizicianului german Wilhelm Conrad Röntgen una din lămpile cu care acesta a obținut „razele X”.
1929. Uniunea Sovietică îl exilează pe Leon Troțki.
1933. A murit scriitorul John Galsworthy, laureat al Premiului Nobel.
1937. S-a născut actorul Marin Moraru.
1944. A murit scriitorul francez Jean Giraudoux.
1950. Președintele american Harry S. Truman anunță programul pentru dezvoltarea bombei cu hidrogen.
1953. S-a născut bateristul trupei Phoenix, Ovidiu Lipan „Țăndărică".
1955. S-a născut jucătoarea de tenis Virginia Ruzici.
1981. S-a născut Justin Timberlake, cântăreț american.
1990. A fost deschis la Moscova primul restaurant McDonalds.
2001. Pronunțarea verdictului în procesul privind atentatul de la Lockerbie, din 1988, în urma căruia cetățeanul libian Abdel Basset Ali al-Megrahi a fost condamnat la închisoare pe viață, iar cel de-al doilea suspect, Al Amine Khalifa Fhimah, a fost achitat de către instanța scoțiană.
2007. Preşedintele Microsoft, Bill Gates, a inaugurat Centrul de Suport Tehnic al Microsoft România şi a lansat în România sistemul de operare Windows Vista.
2008. A murit regizorul Cristian Munteanu, primul redactor-şef al redacţiei Teatru a Radiodifuziunii Române, după 1989.
2009. A murit pugilistul suedez Ingemar Johansson, vicecampion olimpic în 1952 şi campion mondial la categoria grea în 1959.
2010. Avatar devine primul film cu încasări de peste 2 miliarde de dolari la nivel mondial.
sursa: romanialibera.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!