ISTORIA EURO 2012
Cupa Asiei s-a pus în mişcare în 1956, iar peste un an s-a organizat primul turneu continental şi în Africa. Ideea unui turneu final pe Bătrânul continent îi încolţise în minte francezului Henri Delaunay încă din 1927, dar, surprinzător, Europa a rămas de căruţă în faţa celorlalte continente. Propunerea francezului a fost pusă în practică abia în 1958, când au început meciurile eliminatorii ale primei ediţii. Turneul final inaugural al Campionatului European a fost organizat în 1960, în Franţa, la cinci ani după moartea lui Delaunay.
În cei 52 de ani de când a început istoria Euro, s-au disputat 13 turnee finale şi au fost nouă echipe câştigătoare.
Nemţii l-au scos din minţi pe Lineker
Primele cinci ediţii s-au disputat în formulă redusă, cu doar patru participante. Următoarele patru (1980-1992) s-au organizat după formula cu opt participante, iar din 1996 s-a trecut la varianta cu 16 formaţii, la care se va renunţa după ediţia din Polonia şi Ucraina. Din 2016, vom avea un turneu final cu 24 de echipe, aproape jumătate dintre formaţiile europene. Germania este cea mai de succes echipă din Europa, singura care a pus de trei ori mâna pe râvnitul trofeu (în 1972, 1980 şi 1996). Englezul Gary Lineker, unul dintre cei mai fair-play fotbalişti din istorie, şi-a ieşit din minţi când a fost pus să comenteze eficienţa nemţilor, rostind celebra frază: „Fotbalul este un joc frumos, care pune faţă în faţă două echipe şi în care câştigă mereu Germania”. Alţii au spus că „pe nemţi nu eşti sigur că i-ai bătut decât atunci când îi vezi în autocar”.
Dincolo de cifrele seci, de sutele de meciuri şi de goluri, în memoria colectivă au rămas şi nenumărate momente antologice. Cine poate uita momentul în care Antonin Panenka s-a gândit să inventeze celebra „scăriţă" din penalty? Cehul trebuia să execute lovitura de departajare decisivă în finala ediţiei din 1976, contra Germaniei. În faţă îl avea pe celebrul Sepp Maier, dar asta nu l-a împiedicat să execute cum n-o mai făcuse nimeni până atunci un penalty. Un alt moment de neuitat este golul fabulos marcat de Marco Van Basten în finala cu URSS, care a deschis drumul spre victorie senzaţionalei echipe a Olandei, în 1988.
Cea mai mare „bombă" s-a înregistrat în 1992. Echipa Danemarcei strânsă de pe plaje pentru a lua locul Iugoslaviei (exclusă din cauza războiului) a luat trofeul, deşi nici măcar nu s-a pregătit pentru o astfel de competiţie. Reuşita Greciei din 2004 a fost a doua mare surpriză din istoria Euro. Din 2008 ne-a rămas celebrul „tiki-taka" dus aproape de perfecţiune de Spania lui Aragones. Şi victoria fotbalului spectacol.
Ucraina a cheltuit 4 mlrd. euro pentru Euro. Polonia – 28!
Oficialii de la Kiev au dezvăluit cât au investit pentru turneul final. Predicţiile erau sumbre. Ucrainenii prevăzuseră pentru investiţii 14 miliarde de euro, cu doar două mai puţin decât JO de la Londra. Dar totul a mers neaşteptat de bine. Vecinii noştri au cheltuit în final numai 4 miliarde de euro! Cel mai puţin dintre toate organizatoarele CE din ultimii 15 ani!
La jumătate din aşteptări
Anunţul a fost făcut de ministrul Infrastructurii din statul ex-sovietic, Boris Kolesnikov. „S-au cheltuit 40 de miliarde de grivne, aproximativ 4 miliarde euro, pentru organizarea campionatului. În comparaţie cu noi, polonezii au cheltuit de şapte ori mai mult", a declarat demnitarul. Specialiştii guvernamentali se aşteptau ca suma investită de Ucraina să fie cel puţin triplă!
Peste un milion de turişti
Cele două ţări nădăjduiesc să îşi amortizeze cheltuielile prin turism. Dacă polonezii speră să primească 700.000 de turişti, Ucraina are aşteptări mai mari: peste un milion de oaspeţi! Cu toate acestea, numărul real de străini care vor intra în statul slav ar fi mult mai mic: aproximativ 500.000.
Cum au investit ucrainenii
– Drumuri – 2 miliarde €
– Aeroporturi – 1 miliard €
– Stadioane – 0,6 miliarde €
– Cheltuieli operaţionale – 0,4 miliarde €
– Cheltuieli tehnice – 0,05 miliarde €
„Ne aşteptăm să avem câştiguri de peste un miliard şi jumătate de euro în timpul Euro” (Boris Kolesnikov, ministrul Infrastructurii din Ucraina)
Cele două ţări au cheltuit 32 de miliarde de euro pentru organizare
Stadionul Naţional din Varşovia e cea mai mare arenă ce va găzdui meciurile EURO 2012. În zona pentru fani încap 100.000 de spectatori.
TIMPUL.MD
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!