Şi e o modalitate de a demonstra autorităţilor că am obţinut dreptul de a conduce, în urma unei instruiri şi a unui examen… Îl dorim de când facem 18 ani. Pentru unii e o strictă necesitate, iar pentru alţii – o ambiţie. Ne referim la permisul de conducere, care are o istorie interesantă.
Cum a început totul
Când a fost reglementat pentru prima dată actul de a conduce un automobil? Povestea începe cu primul automobil. Karl Benz este primul conducător auto care a primit un permis. Interesant este că nu este un permis de conducere, ci un act care îi permitea să meargă cu automobilul său proaspăt inventat pe străzile din Mannheim. Automobilul inventat de acesta în 1888 era o apariţie exotică într-o epocă în care trăsurile trase de cai erau la putere. Automobilul lui Karl Benz făcea zgomot şi lăsa în urmă un miros ciudat care îi deranja pe locuitorii orăşelului german. Mulţi locuitori s-au arătat deranjaţi de acest lucru şi, pentru a evita orice conflict, Karl Benz a făcut o cerere către Ducatul Baden şi a primit un document scris de mână care îi acorda permisiunea de a circula cu automobilul pe străzile oraşului.
Germania în 1910, iar Belgia – abia în 1977
Până la sfârşitul secolului 19, permisele de conducere erau acordate pe loc de către autorităţile locale celor care solicitau acest lucru. Primul stat care a introdus obligativitatea permiselor de circulaţie pentru conducătorii de automobile a fost Prusia, în 1903. Candidaţii erau testaţi de către Dampfkesselüberwachungsverein, Asociaţia de supraveghere a cazanelor cu aburi, un fel de precursor al actualului TÜV german. Această asociaţie se ocupa cu autorizarea cazanelor cu aburi industriale şi a preluat din mers şi problema automobilelor şi permiselor de circulaţie pentru şoferii lor. Accentul nu se punea atât pe calităţile de şofer, cât pe cele de mecanic. Pentru că în acea vreme, cine conducea maşina trebuia să o şi repare la nevoie. În 1910, Germania introducea obligativitatea permiselor de circulaţie la nivel naţional. Ulterior, statele europene au introdus treptat permisul de conducere obţinut în urma unui examen. Ultimul stat european care a făcut acest lucru a fost Belgia. Ciudat sau nu, până în 1977, în Belgia primeai un permis de circulaţie fără a fi nevoie să dai examen.
România, 1868: „Nimeni nu e volnic a conduce trăsura fără livret”
În România, prima reglementare de acest gen a fost introdusă în 1859. Avea titlu experimental şi se referea la circulaţia trăsurilor pe drumurile publice. „Ordonanţa pentru reglementarea trăsurilor în Bucureşti" prevedea că birjarii nu aveau voie să circule decât la pas, să nu stropească pietonii şi să circule cu atenţie prin locurile strâmte.
Actul experimental a rămas în vigoare timp de nouă ani, iar în 1868 Consiliul Comunal al Capitalei a votat „Regulamentul pentru trăsurile
de piaţă şi Bucureşti". Acesta prevedea, printre altele: „Nimeni nu e volnic a conduce trăsura fără livret. Trăsurile să fie curate şi de bună stare, iar hrana cailor să fie fân, ovăz şi orz, căci orice trăsură cu cai în stare de slăbire se va opri d-a mai circula. Conducătorii să fie îmbrăcaţi curat, cu haine cuviincioase. Conducătorii n-au voie a fuma când sunt în mers cu muşterii. Birjarii prinşi pe capră beţi se vor aresta. Toate trăsurile vor avea noaptea felinarele aprinse”. De asemenea, se reglementa ca birjarii să aibă vârsta minimă de 21 de ani.
De la livrete pentru birjari – la brevete pentru şoferi
În ceea ce priveşte automobilele, acestea au început să apară în România la începutul secolului trecut. În 1906 era publicat „Regulamentul Poliţie Rulajului şi circulaţiei pe căile publice". Un an mai târziu, acest regulament era completat cu primele dispoziţii referitoare la obligativitatea că toate persoanele care doresc să conducă autovehicule să posede brevetul de şofer, care se putea obţine în urma unui examen. Examinarea se efectua de către Prefectura de Poliţie Bucureşti. Primele examene au fost organizate în decembrie 1907. Această măsură a fost luată ca urmare a faptului că autorităţile erau îngrijorate de creşterea numărului de autovehicule. La începutul anului 1908, în România circulau 138 de automobile. Mai interesant este că, deşi examenele pentru obţinerea Brevetului de Conducere pentru Automobile au fost introduse în 1907, primele cursuri de pregătire a celor care doreau un permis de conducere au fost efectuate abia în 1911. Cursurile ţineau trei luni şi prima promoţie a avut 12 elevi care la final au primit Brevetul de Conducere. Examenul a constat într-o probă de viteză pe şosea şi o probă de frânare în caz de urgenţă. Examinatorul arunca în faţa automobilului care rula cu viteză un sac umplut cu paie.
Regulamentul avea să fie modificat în 1921, când deja erau prevăzute limitări de viteză în oraşe şi comune. Examenul pentru permisul de conducere consta acum într-o probă practică şi una orală din care trebuia să rezulte că solicitantul posedă suficiente cunoştinţe de conducere şi cunoaşte perfect legea, regulamentul şi ordonanţele referitoare la circulaţia automobilelor sau teorie elementară de mecanică.
Permisul de conducere în formă „europeană”
În 1929, România aderă la Convenţia Internaţională pentru circulaţia automobilelor. Legea 213 privind circulaţia pe drumurile publice prevedea că conducerea fără permis eliberat de autorităţile competente, precum şi încredinţarea unui autovehicul spre a fi condus
de către o persoană fără permis erau considerate infracţiuni. Legea a fost modificată constant de-a lungul timpului, fiind introduse mai
multe fapte care sunt considerate infracţiune. În 1995 a fost modificată forma fizică a permisului de circulaţie, acesta trecând la un card din plastic, şi au fost introduse mai noi categorii şi subcategorii. Ultima modificare a avut loc la începutul anului 2009, când permisul de conducere a primit forma actuală, considerată „europeană”.
