Şi aproape toţi sunt siguri că anume acest oraş este baştina celei mai reprezentative poete pe care a avut-o Basarabia la începutul secolului XX. Dar nu este aşa. Ea s-a născut la 11 noiembrie 1902, la Chişinău, în familia lui Dimitrie Vrabie şi a Elenei Andrianov. Dimitrie Andreevici Vrabie (scris în documente Vraghie) are un arbore genealogic cu rădăcini în părţile Cuvurluiului şi ale Fălciului şi este recunoscut de administraţia ţaristă drept nobil. Piscul carierei sale militare l-a constituit gradul de porucic (locotenent) în retragere, în cariera civilă piscul l-a atins în 1918, când a fost numit primar al oraşului Bălţi.
Straniu lucru, dar fiul acestuia, Petre, a fost ultimul primar român al Bălţiului, în anul 1940.
Elena Alexandrovna Andrianov provenea dintr-o familie de greci cu o genealogie curioasă, care o înrudea cu neamul Mavrocordaţilor, iar numele ei de familie provine de la grecii Andrianos, ajunşi în Imperiul Rusesc, unde au fost rusificaţi. Din căsătoria lor au rezultat şase copii.
Dl profesor N. Nitreanu face o trecere în revistă a acestei familii, completând cu detalii precise unele aspecte biografice:
„1. Petre Vrabie – născut pe la anul 1893 şi decedat în Bucureşti, în 1959: un timp a fost primar al oraşului Bălţi, iar apoi notar – serviciu moştenit de la tatăl său, Dimitrie.
2. Victor Vrabie – născut pe la 1898. A fost inginer la CFR şi chiar inspector regional CFR. A fost pensionat la Sibiu şi a decedat în anul 1984.
3. Sonia Vrabie – sora Olgăi – decedată la vârsta de 15 ani.
4. Olga Vrabie, poetă, a absolvit Liceul de Fete din Bălţi; s-a înscris la Facultatea de Litere din Iaşi, un scurt timp a activat ca profesoară de limba română – suplinitoare. Din cauza bolii, n-a reuşit să termine studiile universitare.
5. Tatiana Vrabie – nu s-a mai căsătorit; a încetat din viaţă la vârsta de 30 de ani, timp destul de lung l-a petrecut la sanatoriul TBC – Bisericani.”
Dintre rudele Olgăi Vrabie am cunoscut-o în toamna anului 2002 pe Irena, sau Ira, cum îi ziceau colegii jurnalişti – Vrabie, fiica lui Petre Vrabie, care locuia împreună cu mama ei, în Canada, la Toronto şi care mi-a pus la dispoziţie mai multe poze de familie.
Remarcăm cu regret că dintre toate surorile Vrabie niciuna n-a putut scăpa de virusul mortal al tuberculozei.
Micuţa Olga a fost botezată la Biserica Sf. Ilie, la 3 ianuarie 1903, în prezenţa nobilului Alexandru Vişnevschi şi a soţiei de colonel Nadejda Dobreanschi, care i-au fost naşi.
Și anume, acest locaş sfânt o leagă direct de capitala Basarabiei.
Nu era cea mai veche biserică din Chişinău şi a fost zidită pe la 1806. Nu era nici cea mai frumoasă biserică din Chişinău, căci lucrată a fost în anii grei de război. Dar era o biserică foarte apreciată, odată ce Toma Stamati, familia Nour, Paul Gore au ales ca somnul lor de veci să-l doarmă lângă această ctitorie. Iar fostul coleg al lui Alexe Mateevici la Academia Teologică din Kiev, profesorul universitar Ştefan Berechet a caracterizat-o succint: „ Nici o biserică nu este mai bogată ca aceasta în atâtea icoane, mari şi mici, aşezate atât în pridvor, cât şi în tot cuprinsul bisericii propriu-zise”.
De fapt, se ştie cu certitudine că la 1781 tătarii au atacat Chişinăul şi în acel măcel a murit multă lume şi oraşul a fost ars. Familia lui Ştefan Nour, copiii, părinţii şi rudele au decedat tot sub sabia tătarilor şi atunci acesta a înălţat un stâlp de piatră pe care a trecut numele celor pătimiţi.
„Acest stâlp lau ridicat robul lui Dumnezeu Ştefan Nour pentru pomenirea lui şi a părinţilor lui diacon Nour, Maria, Vasile, Maria şi Acsenia, Gahiţa ce sau robit de tătari. Văleat 1781 mai 11.”
Această familie l-a dat şi pe primul primar al Chişinăului, căpitanul Anghel Nor, care a fost la conducerea treburilor orăşeneşti din 1817 până în 1821.
Lângă acest stâlp a şi fost ridicată biserica, lângă care la 1855 s-a deschis şi Piaţa Sf. Ilie.
A trecut nevătămată prin două războaie mondiale, dar n-a putut fi salvată de ignoranţa arhitecţilor sovietici care au demolat-o, deşi în planul oraşului Chişinău, Alexei Șciusev arăta foarte exact cum urmează să fie păstrate şi Catedrala Veche, şi Biserica Sf. Ilie.
În 1960, Biserica Sf. Ilie a fost demolată şi atunci pierdute au fost: stâlpul familiei Nour, mormântul lui Stamati şi cel mai proaspăt mormânt al academicianului Paul Gore…
Mai există o adresă în Chişinău, legată de numele poetei, e casa mătuşii ei, Sofia Andrianov, care astăzi se ruinează chiar sub ochii noştri pe str. Columna 110, la intersecţie cu str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni.
Şi un alt loc legat de această familie este la Cimitirul Central din Chişinău, unde chiar la intrare, în partea stângă, se află mormântul lui Andrei Vrabie, bunicul poetei.
Şcoala primară şi studiile liceale, Olga Vrabie şi le-a făcut la Bălţi. A absolvit Liceul de Fete Ghenşche, făcându-şi studiile în limba rusă. În caietul de versuri al Olgăi Vrabie stau în bună vecinătate versuri scrise în limbile rusă şi română. Poezia Fantezie are câteva variante în
limba rusă şi una în limba română.
Cine ştie, ce spune o rază de lună
Când sărută încet şi sfios lăcrimioare,
Visător se apleacă spre flori, de cicoare
Şi în cer albastru miresme adună…
Cine ştie ce spune o rază de lună?…
Absolvind liceul în 1919, la insistenţa părinţilor, stă un an de zile acasă pentru a-şi întrema sănătatea şi în 1920 se prezintă la Universitatea din Iaşi, înscriindu-se la Filologie.
Poeta coresponda deja cu criticul Garabet Ibrăileanu, iar primele sale poezii apăruseră în paginile revistei Viaţa românească. La 1 iunie 1923 s-a căsătorit, cununându-se la Bălţi, cu asistentul Universităţii din Iaşi Gheorghe Năstase. În 1925, Gheorghe Năstase obţine o bursă de doctorand pentru Universitatea Sorbona şi pleacă la Paris împreună cu Olga şi cu fiul lor, Mitică. Dar îmbolnăvirea gravă a soţiei în 1926 îl face să revină în ţară şi să susţină doctoratul aici. După întoarcerea din Franţa, este internată la Sanatoriul TBC (boli pulmonare) din Bârnova, apoi este trecută la Mănăstirea Văratic, unde a şi decedat la 14 august 1928. A lăsat posterităţii un voluminos caiet de versuri, dintre care o bună parte au fost publicate în revistele Viaţa românească, Însemnări ieşene, Viaţa Basarabiei ş.a. Manuscrisele ei înglobează: versuri, câteva proze scurte, însemnări şi un caiet cu folclor basarabean. În 1995, la Editura Timpul din Iaşi a fost tipărită placheta Olgăi Vrabie Poezii, ediţie îngrijită de Carmen Gabriela Alexandrescu.
Biserica Sf. Ilie a fost demolată, casa mătuşii se transformă în ruină şi din posibila istorie a trecerii poetei prin Chişinău rămân mărturie numai actele oficiale şi cuvintele tăinuite în versurile ei…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
