Republica Moldova pare să fi semnat, în tăcere, un pact cu cinismul: poporul să plătească, indiferent de greșelile, incompetența sau complicitățile din vârful statului. Cel mai recent exemplu? Gazul. Nu doar scump – suprapreț. Și nu doar nedrept – ci livrat în ambalajul unor explicații tehnocrate și decizii luate „pentru binele cetățeanului”. Un cetățean care, culmea, nu mai are nicio voce.
Factura supraprețului: 16,74 lei pe metru cub. Și urcă.
La începutul anului, moldovenii plăteau 13,12 lei/m³. Acum, tariful e de 16,74 lei/m³, o creștere de 27,5% aprobată cu nonșalanță de ANRE, în numele unei „ajustări necesare”. Mai direct spus: moldovenii plătesc scump pentru pierderile, ineficiența, pierderile tehnologice și calculele făcute prost în trecut de Moldovagaz și stat.
Asta nu e o ajustare tehnică. E o taxă de obediență impusă unui popor deja vlăguit, fără alternativă, fără competiție reală pe piață, fără nicio protecție în fața cartelului energetic care își conservă profiturile indiferent de guvernare.
ANRE, Moldovagaz, ENERGOCOM și întreaga structură care se înfruptă dintr-o piață unde clientul casnic e vaca de muls a sistemului. În timp ce familiile vulnerabile caută lemne și calorifere electrice la mâna a doua, firmele și instituțiile de stat plătesc „la timp” cu bani din buget și granturi europene. Statul nu negociază pentru cetățean – statul doar redistribuie durerea.
Guvernarea PAS s-a instalat pe promisiunea unei Moldove europene. Dar integrarea europeană nu se măsoară în direcții politice, ci în standardul de viață al cetățeanului. Iar dacă moldoveanul ajunge să plătească mai mult decât un român sau un slovac pentru un metru cub de gaz, atunci vorbim doar despre un decor vestic cu facturi estice.
Ajutoarele europene sunt reale, dar ele nu ajung să scadă factura reală: ele doar amortizează revolta. Între timp, statul moldovean nu investește serios în eficiență energetică, nu diversifică sursele de aprovizionare, nu reglementează cu adevărat piața. De ce ar face-o? Când poți închide gura cetățeanului cu o subvenție simbolică și cu frica de frig.
Moldovenii nu plătesc doar pentru gaz. Plătesc pentru lipsa de viziune a statului, lipsa de curaj în fața companiilor energetice și lipsa de alternativă politică. Supraprețul nu este o excepție – este noua normă.
Un popor înghețat, dar tăcut, nu schimbă nimic. Iar dacă asta este direcția aleasă, atunci Moldova nu se încălzește nici cu gaz, nici cu sloganuri – ci cu furie mocnită, facturi imposibile și umilința de a fi, din nou, lăsați în urmă.
