Joe Biden o primește la Casa Albă pe Giorgia Meloni pentru a discuta despre Ucraina și China
Preşedintele SUA, Joe Biden se va întâlni joi, 27 iulie, la Casa Albă cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, întrevedere prezentată ca un omagiu adus ţării sale, aliat-cheie în cadrul NATO, şi în cursul căreia ar urma să evite să discute despre proximitatea acesteia cu extremă dreapta, notează Agerpres.
Înaintea acestei vizite, Casa Albă a minimalizat controversele din jurul acestei responsabile politice de extremă dreaptă şi a insistat asupra rolului cheie al Romei în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi al G7, în special în ceea ce priveşte ajutorul militar acordat Ucrainei.
Joe Biden şi şefa guvernului italian au o ”relaţie bună, productivă”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe, John Kirby.
De asemenea, el a subliniat legăturile dintre cele două ţări, Statele Unite având aproximativ 18 milioane de italo-americani, potrivit estimărilor.
Italia va prelua preşedinţia G7 în 2024.
Potrivit sursei citate, liderul american și cel italian ar urma să discute despre ajutorul acordat Ucrainei, criza climatică, imigraţia şi relaţiile cu China.
Meloni este sub presiune pentru a retrage Italia din programul chinez cunoscut sub numele de Noile drumuri ale mătăsii vizând, prin investiţii faraonice, dezvoltarea infrastructurilor terestre şi maritime pentru a conecta mai bine China de restul Asiei şi cu Europa şi Africa, scrie Agerpres.
”Cu siguranţă, vor vorbi despre îngrijorări, perspective şi provocări comune” legate de China, a comentat Kirby fără a confirma dacă se va discuta despre programul Noilor drumuri ale mătăsii.
Totodată, fiind întrebat despre orientarea politică a Giorgiei Meloni, purtătorul de cuvânt a afirmat că ”revine poporului italian să decidă guvernul său. Este o democraţie. Preşedintele (Biden) respecta asta”.