John Kerry: Rusia nu a luat nici cea mai mică inițiativă pentru aplicarea acordului de la Geneva. Senatori ruşi vor să trimită forţe de menţinere a păcii în sud-estul Ucrainei
Liderii ucraineni și-au respectat angajamentele "din prima zi" după încheierea acordului, a spus șeful diplomației SUA în cursul unei declarații la Departamentul de Stat, acuzând Rusia că depune "eforturi imense pentru a sabota activ procesul democratic" din Ucraina.
De partea cealaltă, Ministerul rus de Externe a declarat, joi, că Washingtonul trebuie să "forţeze" autorităţile de la Kiev să înceteze imediat operaţiunea antiteroristă în estul Ucrainei, transmite agenţia Itar-Tass.
"Sperăm că Statele Unite vor lua măsuri urgente în vederea detensionării situaţiei (din Ucraina), în conformitate cu prevederile acordului de la Geneva din 17 aprilie. Washingtonul trebuie să forţeze autorităţile interimare de la Kiev să înceteze imediat operaţiunea antiteroristă din estul Ucrainei, să asigure transferul forţelor militare ucrainene spre locul unde ele sunt dislocate permanent", afirmă Ministerul rus de Externe,potrivit unui comunicat.
Potrivit Moscovei, Washintonul "trebuie să înţeleagă că poartă o anumită responsabilitate" pentru situaţia din Ucraina.
Senatori ruşi propun trimiterea unei forţe de menţinere a păcii în sud-estul Ucrainei
Senatori din cadrul Consiliul Federaţiei (Camera superioară a Parlamentului rus) au propus, joi, trimiterea unei forţe de menţinere a păcii în sud-estul Ucrainei, în contextul tensionării situaţiei în această ţară, relatează cotidianul rus Izvestia în pagina electronică.
"Trebuie să fie iniţiate imediat negocieri între Rusia, Statele Unite, Uniunea Europeană şi Ucraina, pentru a discuta despre trimiterea unui contingent de menţinere a păcii în sud-estul" Ucrainei, a declarat senatorul rus Valeri Şneakin.
"În acest moment, formulăm o propunere pe acest subiect, aceasta urmând să fie discutată în Consiliul Federaţiei pe 29 aprilie. Însă, dacă situaţia se va tensiona în continuare, nu este exclus să abordăm această propunere mai devreme", a adăugat el, menţionând că "în apropierea alegerilor prezidenţiale din Ucraina, prevăzute pentru 25 mai, criza va escalada semnificativ, iar numărul de morţi şi răniţi va creşte".
"Kievul a provocat un genocid al propriului său popor, el nu este capabil să garanteze respectatea libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor", a declarat alt senator, Aleksandr Sediakin, membru al delegaţiei ruse la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE).
"Autorităţile de la Kiev vor răspunde pentru acţiunile lor în faţa Tribunalului (Penal Internaţional) de la Haga", a afirmat Sediakin.
În prezent, Moscova menţine forţe de menţinere a păcii în Transnistria, insistând că nu le va retrage până când Chişinăul şi Tiraspolul nu vor ajunge la un acord asupra statutului regiunii din stânga Nistrului.
Mediafax.ro