Atunci însă s-a certat rău cu soţia, chiar a zgâlţâit-o puţin, fără să-şi dea seama că peste câteva minute avea să zacă cu un cuţit înfipt în piept…

Cazul a avut loc în urmă cu câţiva ani în municipiul Bălţi. Vecinii au povestit atunci poliţiştilor că Ion era sănătos când a intrat în casă. Soţia lui însă nu recunoştea sub nicio formă că şi-a înjunghiat soţul, chiar dacă în momentul acela nu mai era nimeni în casă, iar legiştii au constatat că bărbatul nu-şi putea aplica loviturile de sine stătător. Ion (numele protagoniştilor a fost schimbat pentru a le proteja identitatea) s-a ales cu câteva leziuni corporale de gravitate medie. A rămas în viaţă pentru că nu au fost atinse organele vitale. La proces a spus că o iartă pe Ana. Aveau şi un copil minor, care, din fericire, nu a fost martor al incidentului. În ciuda faptului că femeia nu a regretat faptele comise şi a respins toate acuzaţiile, instanţa de judecată i-a stabilit acesteia o pedeapsă condiţionată, constatând că limita legitimei apărări a fost depăşită. Nu existau circumstanţe care ar determina necesitatea aplicării violenţei. Şi apoi, în timpul căsniciei, Ion nu şi-a agresat niciodată soţia.

Ce este legitima apărare?

Legitima apărare este una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptelor. Potrivit art. 36 al Codului Penal al R. Moldova, persoana care săvârşeşte o faptă ilegală pentru a respinge un atac direct care-i pune în pericol viaţa şi sănătatea se află în stare de legitimă apărare. Important este ca persoana să acţioneze „cu bună-credinţă” şi să nu depăşească limita necesară pentru a opune rezistenţă atacului.

Potrivit avocatului Roman Zadoinov, fiecare caz în care se invocă legitima apărare este examinat minuţios de părţile unui proces de judecată. Graniţa subtilă dintre apărare şi atac, poate fi percepută doar analizând cazuri concrete. „Vă pot da următoarele exemple: Un bărbat din municipiul Bălţi a intrat într-un bar şi a cerut o halbă de bere. Altor clienţi ai localului nu le-a plăcut modul în care acesta a cerut de băut şi l-au atacat. Agresorii aveau scopul de a-i cauza victimei un prejudiciu fizic şi aceasta avea dreptul să se apere. El l-a lovit pe unul dintre agresori cu un scaun şi i-a rupt mâna. În acest caz însă, instanţa a determinat că victima putea fi rănită la fel de grav pentru că agresorii erau mai mulţi, deci aceasta a acţionat în legitimă apărare.

În al doilea caz este vorba despre un bărbat care avea împrejurul proprietăţii sale un gard prin care trecea curent electric. Nişte copii ai vecinilor, neştiind despre acest fapt, au încercat să sară gardul şi au fost electrocutaţi. Instanţa de judecată a constatat că limita legitimei apărări a fost depăşită, pentru că prejudiciul pe care aveau să-l cauzeze copiii – să-i ia câteva mere sau pere din grădină – nu este echivalent cu cel suferit de minori. Astfel, el a fost condamnat la 1,5 ani de închisoare”.

Cei care se apără pot sta la închisoare

Exisă totuşi situaţii în care tabloul incidentelor nu este clar şi atunci persoana care s-a apărat poate sta la închisoare. „În anul 2008, doi bărbaţi s-au bătut într-un bar din municipiul Chişinău. Unul din ei era maestru la sambo şi a încercat să-i aplice celuilalt un procedeu de luptă foarte periculos. Astfel, victima i-a băgat un deget în ochi luptătorului şi a fost ulterior condamnată la trei ani de închisoare. Consider că în acest caz instanţa a greşit. În general, 40-50% din deciziile luate în cazurile în care este invocată legitima apărare sunt greşite”, este de părere avocatul.

Care este totuşi limita apărării?

Ca să nu depăşească limita legitimei apărări, persoana trebuie să aibă simţul omenesc, să acţioneze cu bună-credinţă, cinstit şi obiectiv şi nicidecum să nu se răzbune. Apărarea trebuie aplicată în timpul atacului, şi nu după ce acesta a avut loc.

Tatiana Turchina, psiholog
În situaţia în care o persoană este atacată de către cineva, apare instinctul de apărare sau conservare, precum şi cel de supravieţuire. Durata acestui instinct este de trei-cinci minute, perioadă în care este degajată adrenalina în sânge. În acest timp, persoana este capabilă să recurgă la acţiuni involuntare, de aceea modul în care se comportă poate fi total inadecvat. Abia post factum persoana conştientizează cele săvârşite. Atunci când toate modificările fiziologice care au avut loc se reechilibrează, apar reacţii emoţionale, printre care poate fi şi cea de negare: Ce-am făcut? Ce s-a întâmplat cu mine? De ce am procedat astfel?