Bisericile „libere” din Estonia
Biserica liberă din oraşul Viimsi
Religia a fost şi va rămâne un subiect sensibil pentru orice societate. Fiecare este în drept să-şi aleagă liber biserica pe care vrea să o viziteze sau cultul care doreşte să-i servească drept călăuză. În Estonia sunt înregistrate 34 de culte şi, chiar dacă luteranismul este religie dominantă din 1686, estonienii se consideră puţin religioşi, din cauza asocierii bisericii cu regimul feudal german în secolul XIX. Sistemul de multiple „cătune”, cu un număr redus de locuitori, nu permite construcţia de locaşe sfinte în toate localităţile rurale. De aceea – dar şi pentru a nu incita la ură inter-religioasă -, în orăşele sunt construite „biserici libere”. Este mai mult un centru spiritual al localităţii şi reprezintă o sală dotată cu scaune, un altar-scenă, pian. Nimic mai mult. Pe lângă slujbele religioase tradiţionale ale luteranilor, creştinilor ortodocşi sau catolicilor, se organizează concerte de muzică sacră şi folclorică, expoziţii de pictură sau fotografie. În imagine – biserica liberă din oraşul Viimsi.
Perfecţionismul nostru şi soft-power estonian
1. Suntem un popor de perfecţionişti. Facem totul cu o migală redutabilă, facem calcule multiple înainte de a lua o decizie, ghidaţi de proverbul „De şapte ori măsoară şi o dată taie”. Este înţelept să procedăm în aşa mod însă, deseori, decizia pe care o luăm este atât de întârziată, încât cineva a hotărât deja în locul nostru ori problema îşi pierde din actualitate. Ne ia o lună să adoptăm o decizie care poate fi adoptată într-o săptămână sau chiar o zi… Aşteptăm la nesfârşit un text de o pagină (tot în interesul nostru), pentru ca, între timp, cei care au solicitat această pagină să ne anunţe că nu mai pot aştepta, sau că alţii au fost mai energici şi spaţiul este ocupat. Din acelaşi considerent, nu ne place să riscăm, ne limităm deseori doar la soluţii bine testate de decenii, fără a observa că vecinii noştri au depăşit demult acest cadru. Eu consider că greşim când lăsăm perfectul să omoare realitatea…
Zăpadă şi foc la Tallin
2. Soft-power este un termen folosit de teoreticieni pentru a descrie abilitatea unor jucători (în cazul nostru, state) de a-şi atinge scopul prin cooptare şi atractivitate şi contrastează cu hard-power (puterea militară, economică etc.). Cultura, educaţia, ideile neobişnuite sunt doar câteva dintre elementele acestui termen. Cineva spunea că orice idee genială este, pentru început, considerată stranie, ca în final toţi să se întrebe de ce până acum nimeni nu s-a gândit la ea. Sâmbăta şi duminica trecute, estonienii au atras atenţia mass-media internaţionale prin organizarea unor „evenimente stranii”, dar extrem de eficiente în promovarea bunului nume al ţării, intitulate sugestiv „Zăpadă şi Foc”: au folosit pomii de Crăciun aruncaţi pentru organizarea nici mai mult, nici mai puţin a „Campionatului mondial la arta rugului” şi „Campionatului de confecţionare a oamenilor de zăpadă”. Au fost prezenţi sute sau chiar mii de turişti, care au lăsat sume impunătoare în vistieria oraşului Tallinn, plus o campanie de PR pozitivă acestui stat. Cred că este inutil să menţionez eficienţa financiară a acţiunilor, luând în considerare caracterul materiei prime pentru organizare. Suntem noi apţi să luăm asemenea decizii „stranii” sau va trebui să organizăm doar ceva perfect?
Victor Guzun,
Ambasadorul RM la Tallinn
www.guzun.md
