Mi-am amintit, în acest context, de discuţiile de iarna trecută, despre faptul că toate curţile capitalei sunt pline de nămeţi, iar serviciile municipale nu reuşesc să le cureţe. Atunci, am primit la redacţie mai multe scrisori, în care oamenii de la ţară îi îndemnau pe „capitalişti” să nu se jeneze şi – fie şi cu titlu de dezmorţire – să pună mâna pe lopeţi şi pe mături şi să-şi deszăpezească oraşul pe care spun că-l iubesc atât de mult. „Căci, spuneau sătenii, noi nu aşteptăm să ne cureţe cineva ograda!”.
„Antagonismul” acesta nu este nou şi este explicabil: orăşenii se revoltă că nu au căldură, sătenii ştiu că, dacă nu-şi vor aduce de foc, nici nu vor avea; orăşenii scriu reclamaţii că le curge acoperişul, sătenii fac o clacă şi-l repară; orăşenii scuipă atunci când văd că scara nu le e măturată, sătenii scuipă şi pun mâna pe mătură. Şi unii, şi alţii, au dreptate. Nici unii, nici alţii, nu sunt vinovaţi că se întâmplă astfel. Şi totuşi, e cineva/ceva de vină pentru faptul că viaţa săteanului moldovean diferă atât de mult de cea a orăşeanului… Şi nu e vorba doar de bani şi infrastructură aici.
„Unu-doi oameni din scară se încumetă să-şi suflece mânecile şi ne ajută, povestea luni şeful Direcţiei locativ-comunale a Primăriei. Totodată, unii locatari îşi permit să facă murdărie acolo unde deja s-a făcut curăţenie”. Care e cauza unei asemenea atitudini? Să fie doar faptul că oraşul e un spaţiu mult mai comunizat decât satul? Că şi la sate vedem, nu o dată, gunoiul scos în afara porţii, „să-l strângă primarul”.
Şi totuşi, e ceva „specific” la Chişinău. Poate, faptul că în „oraşul cu umeri albi de piatră” blocurile gestionate de serviciile municipale (cele care cumulează 4693 de scări, dintre care săptămâna trecută 1793 de angajaţi ai întreprinderilor municipale au curăţat 523) sunt populate de indivizi şi individe născute şi crescute într-un sistem ce le-a cultivat un acut simţ al datoriei – însă nu simţul că ei sunt datori, ci că lor le este dator cineva. În cazul mizeriei din scări, datori şi vinovaţi sunt „jăk”-ul, Chirtoacă, Ghimpu sau Filat, sau chiar Papa de la Roma, numai nu ei, locatarii, care nu se încumetă să pună mâna pe mătură. Mentalitatea comunitar-sovietică le-a intrat atât de adânc în sânge, încât nu mai contează dacă au 80 sau 30 de ani, dacă vorbesc româna sau rusa ori dacă au absolvit universităţi sau şcoli profesionale. Mătura le ştirbeşte din demnitate, nu mizeria, atunci când aproape le intră în casă…
La toate acestea, se adaugă şi un „argument” financiar: pentru curăţenia capitalei, inclusiv din scările blocurilor, locatarii plătesc bani. Respectiv, au dreptul să ceară să fie curat. Şi aici apare cercul vicios. Căci, chiar dacă, precum spune primarul Chirtoacă, în oraşele din alte ţări tarifele pentru deservirea blocurilor sunt mult mai mari, întrecându-le chiar de zece ori pe cele din Chişinău, acolo şi rezultatele sunt, nu ştiu cum, mai mari. La noi însă… mai bine să ne cumpărăm mături!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
