Cel mai vizibil în această ingrată postură s-a dovedit a fi însă liderul PLDM, Vlad Filat. Total neinspirat, el a ţinut, din jilţul său de prim-ministru, să nu se consulte şi să nu coopereze cu nimeni dintre colegii care l-au urcat de fapt în această funcţie, cea mai importantă într-un stat parlamentar. Ulterior, la câteva televiziuni, Filat a explicat motivele unui astfel de comportament: nu îi sunt recunoscute meritele, nu este lăudat de către colegii de Alianţă. Lucru copilăresc pentru un politician serios, deşi, ce să lauzi – zborurile frecvente prin alte ţări şi, precum zicea cineva, niciodată cu finalitate concretă, care nu adaugă, ci subţiază şi mai mult buzunarul cetăţeanului nostru?
Ce voia de fapt liderul PLDM? Filat voia să se impună şi să fie recunoscut drept lider unic şi incontestabil într-o Alianţă care îl enerva de cum a devenit prim-ministru. În această calitate nu a ezitat să persifleze pe seama ei pe tot parcursul campaniei anti-referendum (că doar aşa o poţi numi, asta fiindu-i esenţa) şi cea a alegerilor parlamentare anticipate din toamna anului trecut.
Urmările nu s-au lăsat mult aşteptate: un referendum eşuat în 5 septembrie 2010, care a slăbit enorm încrederea în Alianţă şi a vitalizat muribundul partid comunist, inclusiv alegerile din 28 noiembrie 2010, câştigate la limită de partidele Alianţei, care au periclitat continuitatea ei. Din lipsă de viziune asupra obiectivelor majore ale guvernării şi a unui comportament de stat adecvat, nici referendumul şi nici alegerile anticipate nu au rezolvat problema principală pentru care au fost organizate şi desfăşurate – depăşirea crizei constituţionale legată de alegerea preşedintelui republicii. Or, este ştiut faptul că şi intenţia din decembrie 2010 a Partidului Democrat de a forma o alianţă cu Partidul Comuniştilor a fost determinată eminamente de comportamentul necolegial al liderului Partidului Liberal Democrat.
La un pas de a pierde puterea, toţi au crezut într-o restartare a Alianţei în 2011. Dar, nu a fost să fie. Chiar dacă a continuat să guverneze în variantă mai suplă, stilul, formele şi procedeele în relaţiile din interior nu s-au schimbat nici într-un fel. Filat a continuat să se comporte în acelaşi mod, urmărind să-şi crească imaginea proprie şi pe cea a partidului său pe seama celorlalte partide din Alianţă, socotind, egoist precum se arată, că ele sunt datoare să se sacrifice, să uite de aspiraţiile propriului electorat şi să slujească intereselor primului-ministru şi ale partidului pe care îl conduce.
Numai că, precum se cunoaşte, pasărea pre limba ei piere. Mecanismul constituţional blocat la procedura de alegere a preşedintelui provoacă tensiuni în societate şi cere soluţii. Iar soluţiile nu pot fi decât două: ori alegerea preşedintelui, ori alegeri anticipate. Urmărind cum, de la o seamă de vreme, Vlad Filat caută aliaţi ba printre comunişti, ba printre frânturile lor, Marian Lupu şi întreg Partidul Democrat au pornit să caute şi ei variante care i-ar aduce câştig de cauză în partida de rivalitate feroce cu premierul. Şi unde să caute în altă parte, dacă nu tot la comunişti? Vă puteţi închipui câtă înghesuială se face acum pe coridoarele care duc spre Vladimir Voronin şi ce mize sunt puse în joc pentru a inclina cât de cât poziţia comuniştilor?
Şi iarăşi trebuie să spunem că Marian Lupu a fost adus la condiţia de a trece Rubiconul, a fost împins să caute din nou alianţă cu comuniştii. Mihai Ghimpu a atras atenţia nu o singură dată asupra acestui pericol. Pare-se că şi Filat a înţeles că răbdarea lui Lupu s-a rupt. A muncit din răsputeri ca să se întâmple anume aşa. De temut este, însă, că a înţeles prea târziu. Acum el stă şi numără: voturile PDM şi ale PCRM nu sunt suficiente pentru alegerea preşedintelui. Sunt necesare şi cele ale PL, care ar fi în drept să voteze, conform Acordului de Alianţă, candidatul acesteia, pe Marian Lupu. Dacă, însă, lucrurile merg pe acest scenariu, AIE se termină şi de facto, şi de jure, fiindcă voturile PDM şi PCRM sunt suficiente pentru demiterea ulterioară a primului-ministru. Ce va fi mai departe numai Lupu şi Voronin pot şti…
Dar nici în această situaţie critică Vlad Filat nu vrea să revină în Alianţă, să încerce o împăcare cu partenerii de guvernare, o relansare a acesteia pe principii de respect şi de colegialitate, dar mai cu seamă să ţină cont de faptul că dispariţia Alianţei pentru Integrare Europeană va fi pentru mai multă vreme, decât îşi închipuie cei care se joacă cu soarta acestui stat. În loc de acest lucru, Filat îşi pune în mişcare toate cârtiţele mediatice, care pornesc să atace celelalte partide din Alianţă, doar să-l scoată basma curată din buclucul pe care l-a declanşat şi care, în cele din urmă, ar putea să-i îngroape chiar pe el şi pe partidul său. Fiindcă, chiar dacă se dă sau este dat opiniei publice de către slujitorii săi drept un politician dibace, iată că se descoperă că, pentru a guverna un stat, acest lucru nu este de ajuns.
Alegătorul mai vrea să aibă în fruntea statului un politician care să vrea să trăiască bine nu doar el, ci şi oamenii din acest stat; un om cinstit, curat la ale lui, iar aici, dacă zgândărim lucrurile, nu se ştie de va mai fi preferatul unui public în continuare sărăcit şi manipulat. Fiindcă, iată, se descoperă că „Gazprom”, cu mâna lui Filat, a intrat în posesia acţiunilor majoritare, iar mult-lăudatul Iurie Leancă nu se ştie de ce ascunde în biografia sa faptul că până în anul 1989 lucra, delegat de Uniunea Sovietică, la Ambasada din Bucureşti. Poate că nu este cine ştie ce mare lucru la mijloc, dar semne de întrebare apar şi chiar îţi permit să faci legătură cu anumite aspecte ale comportamentului lor de azi în raport cu Federaţia Rusă: ba că Filat va construi catedrală bisericii ruse, ba că semnează pe ascuns documente ce ne privesc soarta, ba că Leancă nu ştie doar decât să fie neliniştit şi îngrijorat când Federaţia Rusă îi violează, flagrant şi în văzul lumii, teritoriul statului care, cu părere de rău, poartă imaginea, înainte de toate, a conducătorilor ei.
Radio „Vocea Basarabiei”, 29 noiembrie
