La un ceai cu Alexandru Arcuş…
Energia de care a dispus el atunci în sala de repetiţii mi-a demonstrat că este un bărbat ce are grijă de sănătatea lui şi are o permanentă bună dispoziţie, nu doar atunci când este pe scenă.
Stând de vorbă cu el, am aflat că, pentru a fi într-o astfel de dispoziţie continuă, practică mai nou Asana şi Pranayama Yoga de două ori pe săptămână, deocamdată, mănâncă condimentat, dar totodată sănătos. Iar ceea ce mi s-a părut mie foarte interesant – Alexandru Arcuş găteşte. Nu mulţi bărbaţi fac asta, mai ales de bunăvoie, nesiliţi de nimeni şi, pe deasupra, cu plăcere. Numele lui nu reprezintă doar un component al formaţiei Trigon sau un instrumentist „împrumutat” de către Alex Calancea Band, dar cred că înseamnă un artist în adevăratul sens al cuvântului, care, la un moment dat, visează să-şi lege numele de propria performanţă.
Dacă ar fi să vă povestesc despre ceea ce mănâncă Alexandru în fiecare zi, aş termina foarte repede, deoarece, cum spunea el, „micul dejun înseamnă, de fapt, şi prânzul, şi cina”. Chiar dacă pare nesănătos în prima fază, pentru el asta înseamnă un mod de viaţă sănătos, deoarece organismul lui este obişnuit cu o astfel de alimentaţie şi se simte foarte bine. Mănâncă echilibrat şi consumă câte puţin, din fiecare asigurându-şi necesarul de vitalitate pentru organism. Ceea ce respectă zilnic în alimentaţia lui este consumul sucurilor naturale şi al fructelor, preferatele lui fiind merele. „Mănânc cel puţin două mere în fiecare zi, mere bio de la bunica, mere dulci, şi simt cum mi se curăţă organismul de fiecare dată”.
Îi plac foarte mult condimentele, „cu cât mai multe şi mai diverse – cu atât mai bine”. Printre preferatele lui sunt diversele soiuri de piper, alb şi roşu, chimenul, susanul, curry, dar şi condimentele verzi, cum ar fi rozmarinul, oregano şi busuiocul, precum şi sosurile, cum este cel de soia. Obişnuia să consume cu mare plăcere câte un ardei iute uscat înainte de fiecare masă, dar a fost nevoit să renunţe la acest plăcut obicei din cauză că şi-a dat seama de transformările lui gustative care s-au petrecut în timp. Cu cât găteşti mai natural şi mai simplu, cu atât mai bine. „Îmi place foarte mult să gătesc, dar nu îmi place să petrec foarte mult timp în bucătărie”.
Mi-a spus: „am un stomac de fier şi toate bucătăriile pe care le-am încercat mi-au plăcut”. Dintre toate bucatele pe care le-a mâncat în deplasările lui prin lume, îi place bucătăria italiană şi bucătăria thailandeză. Savurează cu plăcere la orice oră o porţie de „thai food”. Nu este adeptul reţetelor clasice şi îi place foarte mult să improvizeze atunci când se apucă de gătit. Fiind un consumator de „kebab”, a improvizat pentru noi o reţetă şi mi-a povestit cu plăcere ce gustos ar ieşi „o porţie de broccoli sau morcov călit în puţin unt, feliuţe de carne de pui sau file de vită, prăjite la foc mare tot în unt, condimentate cu chimen, piper alb şi roşu, seminţe de susan şi curry, împachetat totul în lavaş armenesc şi masa-i gata”. Pare gustos şi îl cred pe cuvânt, poate şi pentru că vorbeşte cu mare plăcere despre mâncare şi despre gătit, iar un lucru care mi s-a părut foarte interesant a fost că, la fel ca şi mine, nu gustă mâncarea în timp ce găteşte şi rezultatul final se bazează doar pe miros.
„Talentul fără muncă nu are valoare”
Nu bea cafea, în schimb este un mare consumator de ceai – ceai negru şi ceai Oolong (ceai tradiţional chinezesc). Preferă mierea în locul zahărului şi nu uită niciodată de lămâie. „A fost straniu atunci când am ajuns în Sicilia şi nu am avut unde să beau un ceai şi am băut o săptămână doar apă”. Anul trecut, a făcut la ţară la bunici ţuică. După câte grade mi-a spus că avea, eu aş fi numit-o palincă. Nu refuză un pahar de tărie în timpul liber, dar nu exagerează, bazându-se întotdeauna pe autocontrol. Bea apă suficient – de cât are nevoie în fiecare moment organismul hidratat.
Calmul şi-l găseşte în Pranayama Yoga. „Aici găsesc contactul cu pământul şi legătura cu astralul. Mă calmează şi încep să-mi simt tot organismul cum se încarcă cu energie pozitivă. Prin Asana Yoga fac mişcare, pentru că eu, ca muzician, nu am făcut niciodată foarte mult sport şi astfel am reuşit să-mi găsesc echilibrul. Din păcate, eu nu am fost omul cel mai calm din lume, câteodată mă înfierbântam prea repede şi aveam nevoie de practici care să mă ajute la calmare. Prin Yoga mi-am găsit chiar starea de spirit de care aveam nevoie, echilibrul şi calmul. Asanele purifică, întăresc fizicul, controlează şi focalizează mintea”.
Ca artist, este privilegiat atunci când pleacă din ţară, pentru că peste tot sunt primiţi cu braţele deschise şi li se oferă întotdeauna ceea ce este mai bun. Trigon înseamnă mult în lumea muzicală şi în lumea jazzului, nu doar în Moldova, iar el este un artist care a avut marea ocazie de a se desfăşura şi de a progresa în cadrul formaţiei, bucurându-se de sprijinul celorlalţi. Chiar dacă a privit de jos minunăţia Trigon, atunci când a fost invitat să cânte împreună cu ei, spune: „M-am scuturat bine şi mi-am dat seama ce ocazie şi ce şansă am să-mi definesc linia pe care pot merge mai departe. Am parte atât de o şcoală de muzică bună, cât şi de o scoală de viaţă fantastică”. A luat saxofonul în mână la vârsta de opt ani şi pe parcursul timpului a progresat foarte mult, învăţând să cânte la diferite instrumente, cum ar fi flautul, fluierul, cavalul şi alte instrumente de suflat pe care un necunoscător ca mine nu are sens să le enumere, important este ceea ce asculţi la final. Pentru asta, desigur, are grijă întotdeauna de starea lui de spirit şi de respiraţia sa, deoarece, „ca să poţi cânta la instrumente de suflat, ai nevoie de o respiraţie foarte bună şi de o concentrare maximă”. Nu se pregăteşte în mod special înainte de un spectacol, bazându-se pe teoria că pregătirea o faci cu mult timp înainte, iar în ultimul moment te concentrezi pentru a da totul pe scenă.
Atunci când o să-l vedeţi pe scenă pe Alexandru Arcuş, cu siguranţă veţi avea aceeaşi senzaţie ca şi mine – că este un bărbat sănătos care are grijă de el şi ştie să ajungă în locul pe care şi-l doreşte. Eu, ca să fiu sinceră, vă recomand să vă faceţi singure un cadou de Mărţişor şi să veniţi duminică, 4 martie, la Sala cu Orgă, începând cu ora 19.00, ca să vă convingeţi că, atunci când citiţi sau auziţi despre un mod de viaţă sănătos, el se vede şi de la distanţa dintre scaunul din sală până la scenă. Aşa cum îmi place să spun de fiecare dată: important este finalul unui spectacol, dar savuros este întotdeauna şi drumul de până acolo.
„Viaţa este foarte simplă şi încerc să vibrez împreună cu Universul, lăsându-mă purtat de valurile armonice ale vieţii” (Alexandru Arcuş)
Mira Tănase