Vedete

Larry Hagman, JR Ewing din serialul “Dallas” a murit

 Actorul a murit într-ul spital din Dallas, iar alături de el au fost colegii săi de serial, Linda Gray şi Patrick Duffy, interpreţii rolurilor Sue Ellen şi Bobby din serialul care i-a făcut celebri, scrie The Sun.

"Familia şi prietenii lui Larry au fost alături de el pentru Ziua Recunoştinţei. Când a murit a înconjurat de oameni iubiţi. A avut o moarte liniştită, aşa cum şi-a dorit", se arată într-o declaraţie de presă a familiei actorului.

Actorul american a anunţat în octombrie 2011 că suferă de un tip de cancer aflat într-un stadiu în care poate fi tratat. Totodată, Hagman a anunţat că a început deja tratamentul şi că şi-a modificat anumite elemente din stilul său de viaţă, după ce a fost diagnosticat cu cancer.

Hagman a fost supus unui transplant de ficat în 1995, după ani de alcoolism şi de atunci a sprijinit Fundaţia Naţională pentru Rinichi şi s-a pronunţat şi împotriva fumatului.

Larry Hagman a fost actor, producător şi regizor de film. Cel mai celebru rol al său este J. R. Ewing din serialul TV "Dallas". Episodul "Who Shot JR?", difuzat în 1980, a rămas până în zilele noastre unul dintre programele de televiziune cu cea mai mare audienţă din lume, iar serialul "Dallas", difuzat în 13 sezoane între anii 1978 şi 1998, a avut o popularitate uriaşă pe plan mondial.

Mediafax.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *