Leonida Lari, un simbol al naţiunii

„Ne-am adunat aici, pentru că e un loc public, ca să atragem atenţia tuturor că s-a stins din viaţă o mare poetă, care a făcut legământ cu marele voievod”, ne-a spus Marian Cepoi, student la Universitatea de Stat din Moldova, organizatorul evenimentului. La rândul ei, Maria Popescu, elevă la Liceul Teoretic „Petre Ştefănucă” din Ialoveni, a constatat că Leonida Lari „este o expresie a limbii române şi a trăirii noastre româneşti”.
La ora 13.00, corpul neînsufleţit al poetei a fost adus la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”. Solicitat de TIMPUL, protoiereul Ioan Ciuntu ne-a spus că Leonida Lari a fost o femeie ieşită din comun, o femeie de oţel. „Ea a plecat în România ca să facă mai mult pentru Basarabia. Însă niciodată n-a uitat drumul spre casa părintească, pământul pe care s-a născut. Ea va rămâne întotdeauna în sufletele noastre ca un simbol al naţiunii”.
Astăzi, între orele 9-30-12.00, neamul românesc îşi va putea lua rămas bun de la poeta Leonida Lari la Teatrul de Operă şi Balet, unde va avea loc un miting de doliu. Cortegiul funerar va urma pe jos, pe următorul traseu: monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, str. Bănulescu-Bodoni, str. Şciusev şi str. Armenească. Leonida Lari va fi înmormântată la Cimitirul Central din Chişinău.
În lumina lunei
Fratelui Ion Vatamanu
Bate miezul nopţii, frunze cad şi cad,
Şi în astă lume nu e nici un vad,
Colo urlă-un câine, rage un chefliu,
În lumina lunei eu sunt încă viu.
La un pas de moarte, vreau eu sau nu vrei,
Dar mă înconjoară doar nişte pigmei.
În lumina lunei, am ceva de spus,
Peste-orice femeie tu ai fost mai sus.
Vezi că vine iarna, ciorile cârtesc,
Eu chiar şi din moarte, încă te iubesc.
Şi te-ntreb de-acolo, unde sunt acum
Cum de mai lăsat-u doar cu versu-n drum,
Uite-n clipa-n care tu m-ai părăsit
Mi-au turnat otravă şi am cam murit,
Însă nu cu totul, răii nu au spor
Cel dedat lui Domnul e nemuritor.
Bate miezul nopţii, Vă salut de sus,
Unde nu sunt răii care m-au răpus.
Cade miezul nopţii, veţi avea un vad,
Căci la noi în raiu frunzele nu cad.