Liderii UE și societatea civilă insistă ca Timofti să nu promulge mai multe din legile votate de PLDM și PCRM, nu doar cea care se refera la Curtea Constitutionala
Timofti a declarat marți că imunitatea judecătorilor nu poate fi diminuată. “Trebuie să văd cum a fost motivată Legea. Am să citesc şi am să văd. Sunt semne că se încearcă o subordonare a judecătorilor”, a menţionat preşedintele.
Reacția Președintelui vine după ce cei mai influenți lideri europeni au criticat dur deciziile adoptate vineri de PLDM și PCRM, catalogându-le ca fiind anticonstituționale și antieuropene. Deși ieri liderul fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț, încerca să distorsioneze mesajul oficialilor europeni și să inducă ideea că aceștia s-au referit doar la decizia privind Curtea Constituțională, declarațiile acestora îl contrazic și arată că liderii europeni au avut obiecții evidente și fața de ridicarea pragului electoral, împuternicirile sporite pentru premierul interimar, decizia privind trecerea în subordinea Guvernului a CNA și altele. Declarațiile de mai jos arată că îngrijorarea europenilor și a societății civile din Moldova vizează majoritatea deciziilor adoptate vineri de PLDM împreună cu comuniștii.
Consiliul Europei – Peter Stano, purtător de cuvânt, s-a referit în declarația sa la toate legile adoptate vineri și la faptul că acestea constituie o amenințare pentru instituțiile țării, nu doar pentru Curtea Constituționala. “Legile adoptate, vineri, de Parlamentul de la Chişinău constituie o ameninţare pentru instituţiile principale ale ţării şi un obstacol pentru dezvoltarea democratică a Moldovei şi a statului de drept. Suntem îngrijoraţi că toate aceste măsuri adoptate fără o pregătire propriu-zisă şi fără consultări constituie o ameninţare pentru instituţiile principale ale ţării şi un obstacol pentru dezvoltarea democratică a Moldovei şi a statului de drept.”
Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Jean-Claude Mignon, a făcut de asemenea referire la mai multe dintre deciziile adoptate vineri de PLDM și PCRM, inclusiv la cele care pun în pericol independența judiciară, cum ar fi încercarea de subordonare politică a CNA și limitarea independenței acestei instituții, prin trecerea înapoi la Guvern. ”Votarea recentă de către Parlament privind chestiunile vitale pentru funcționarea democrației, precum supunerea față de Constituție, independența judiciară și sistemul electoral, a avut loc în mare grabă, fără efortul de a găsi un consens mai larg în Parlament”, a declarat președintele APCE.
Consiliul Europei urmăreşte cu îngrijorare evoluţia evenimentelor politice din Moldova. Schimbările recente în legislaţie, operate de Parlament, nu au fost coordonate, susţine secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland. Potrivit oficialului european, schimbările pot submina independenţa mai multor instituţii. Și în acest caz oficialul UE nu vorbește doar de Curtea Constituțională, ci și de celelalte decizii care afectează alte instituții, cum ar fi: Guvernul, Procuratura Generală și CNA.
“Urmăresc cu atenţie evoluţia evenimentelor din Moldova. În ultimele zile, Parlamentul a amendat un număr de legi fundamentale care au afectat sistemul politic din ţară. Legea privind Curtea Constituţională, sistemul electoral, legea privind funcţionarea Guvernului şi funcţionarea unor instituţii de drept au fost schimbate, uneori repetat, fără anumite consultări. Aceste modificări și modul în care acestea au fost adoptate riscă să submineze independența și echilibrul între instituții. De interes special sunt modificările care afectează Curtea Constituţională şi care sunt în contradicţie cu Constituţia Republicii Moldova, precum și cu standardele europene privind dreptul constituţional”, se precizează, într-o declaraţie de presă, a secretarului General al Consiliului Europei.
Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, şi comisarul pentru Extindere, Stefan Fule, la rândul lor au făcut referire la toate instituțiile care ar urma să fie afectate de pe urma votului PLDM-PCRM, calificat ca fiind antidemocratic și antieuropean de liderii UE. “Aceste legi, care se referă la subiecte fundamentale privind democraţia din Republica Moldova, au fost adoptate în mare grabă, fără consultarea societăţii civile şi fără să se ţină cont de standardele europene în privinţa reformei constituţionale. În acest sens, împărtăşim preocupările exprimate de preşedintele Comisiei de la Veneţia în declaraţia emisă azi. Suntem îngrijoraţi în privinţa procesului decizional în Republica Moldova, reflectat, de asemenea, în alte modificări legislative recente, fiind folosite instituţiile statului în interesele de grup”, se spune în declaraţia semnată de cei doi oficiali europeni.
Mai mult, Ashton şi Fule fac referiri foarte clare, precizând că retragerea inamovibilităţii judecătorilor Curţii Constituţionale, majorarea pragului electoral şi schimbarea statutului Centrului Naţional Anticorupţie au fost adoptate în grabă, fără consultarea societăţii civile. În aceste condiţii, Uniunea Europeană îndeamnă liderii politici de la Chişinău să ţină cont de impactul pe termen lung al deciziilor lor, inclusiv cu privire la realizarea aspiraţiilor Republicii Moldova.
Liderilor UE li s-a adăugat și societatea civilă din Moldova, care a reacționat critic la votul PLDM-PCRM. Preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti, este chemat să nu promulge unele acte adoptate de către Parlament la 3 mai 2013,”prin care sunt compromise eforturile de reformare a sectorului de justiţie”. Apelul vine din partea mai multor organizaţii neguvernamentale, reprezentanţii cărora au semnat o scrisoare publică, adresată şefului statului.
Organizaţiile semnatare solicită, de asemenea, convocarea de urgenţă, în şedinţă extraordinară, a Consiliului Naţional pentru Reforma organelor de ocrotire a normelor de drept pentru a supune dezbaterilor publice funcţionarea CNA, a Procuraturii Generale şi a Curţii.
Liviu Melniciuc
infomoldova.net
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!