Nu lipsesc rubrici tradiţionale precum Coşeriana de Cristinel Munteanu, Pro didactica de Mariana Marin şi Mariana Norel, de data aceasta despre receptarea literară din cadrul orelor de română. Tot în acest număr citiţi Jurnalul de Crimeea de Leo Botnaru, poezii de Lucian Vasiliu sau despre violenţa limbajului la rubrica Estetica urbană (Titu Popescu).
În secţiunea In memoriam, în spiritul logicii etice, autorii Ana Bantoş, Theodor Codreanu şi Ion Ciocanu s-au reunit pentru a desfăşura un exerciţiu complex de valorificare a unor figuri poetice din al căror destin nu a lipsit compromisul politic (Andrei Lupan şi Victor Teleucă), supunând judecăţii literare momentele contradictorii şi contribuţiile lor specifice la dinamizarea vieţii literare a timpului.
Diversitatea se remarcă şi în cadrul rubricii Critică, eseu în care Doris Mironescu scrie despre Două moduri de a teatraliza ideologicul (Gh. Asachi şi Alecu Russo), Diana Vrabie, despre literatura detenţiei (Sergiu Grossu), iar Bogdan Creţu despre un personaj pe care anevoie l-ar încăpea imaginaţia scriitorilor contemporani: Monocheroleopardaliprovatolicoelefas-ul lui Dimitrie Cantemir.
Dialogul Artelor aduce în atenţia iubitorilor de pictură o selecţie de reproduceri ale lucrărilor din cadrul Bienalei Internaţionale de Pictură, Chişinău-2011, care se distinge printr-o varietate impresionantă de viziuni estetice aparţinând unui număr de 133 de artişti din ţări precum Armenia, Belarus, Belgia, Cehia, Cipru, Costa Rica, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Kirghizstan, Lituania, R. Moldova, Olanda, Polonia, România, Rusia, Ungaria, Ucraina.
Iar pentru cei care aşteaptă primăvara cu toate surprizele ei s-ar evidenţia Nicolae Râmbu, tot autor ieşean, care publică reflecţii pe marginea poemului lui Goethe Elegia de la Marienbad, scris din impulsul unei iubiri demonice, inspirat de ultima dragoste a poetului, o tânără de doar 18 ani, îndrăgostitul aflându-se la vârsta de 75. Cităm din articol: „După cum se ştie, Goethe face cunoştinţă cu Ulrike în vara anului 1821, la Marienbad, în casa bunicilor ei, unde se cazase, o revede în 1822, în împrejurări similare, iar în 1823, prin intermediul prinţului Karl August, Goethe o cere oficial în căsătorie, cererea lui fiind însoţită de un certificat medical care atestă capacitatea lui fizică de a-şi îndeplini eventualele obligaţii matrimoniale. Comicul situaţiei nu a fost niciodată trecut cu vederea de cei care s-au ocupat de acest episod din viaţa scriitorului. Încadrată într-un context mai amplu, această scenă este vrednică de Don Quijote, pentru că Ulrike von Levetzow niciodată în lunga ei viaţă (1804-1899) n-a recunoscut că ar fi fost vorba de vreo poveste de dragoste” (p. 21). Cert este însă că Goethe a rămas robul unui miracol, dar şi un spirit eliberat de demon, semn că neaşteptata conjugare a neîmplinirilor şi aspiraţiilor celor mai puternice pot genera sursa unei fericiri neînţelese.
Elena Durguz
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
