Actualitate

Londra, Washington, Ottawa și Tokyo interzic importurile de aur rusesc: „Impact uriaș asupra capacității lui Putin de a strânge bani””

Marea Britanie, SUA, Canada și Japonia vor interzice importurile de aur rusesc în cadrul noilor sancțiuni impuse ca răspuns la invazia din Ucraina, a anunțat Downing Street duminică, în prima zi a unui summit G7, potrivit AFP.

“Aceste măsuri îi vor lovi direct pe oligarhii ruși și vor ajunge în inima mașinăriei de război a lui Putin”, a declarat premierul britanic Boris Johnson, care se întâlnește timp de trei zile în Germania cu liderii marilor puteri industrializate.

“Putin își risipește resursele din ce în ce mai puține în acest război inutil și barbar. El își hrănește ego-ul pe seama poporului ucrainean și rus”, a adăugat el, citat într-un comunicat.

“Trebuie să stopăm finanțarea regimului lui Putin. Aceasta este ceea ce facem cu aliații noștri.”, spune liderul britanic.

Rusia este o țară mare producătoare de aur, cu exporturi în valoare de aproape 15 miliarde de euro în 2021, potrivit Downing Street.

Interzicerea aurului de pe piețele londoneze, un centru financiar important pentru comerțul cu mărfuri, va avea, prin urmare, “un impact uriaș asupra capacității lui Putin de a strânge bani”, a insistat guvernul britanic.

Acest lucru va afecta în special elitele rusești care ar fi putut cumpăra aur “în încercarea de a eluda sancțiunile occidentale”, a adăugat acesta.

Cu toate acestea, aceste măsuri se aplică doar aurului nou extras din mine în Rusia, nu și aurului achiziționat înainte de instituirea embargoului.

Marea Britanie a impus unele dintre cele mai dure sancțiuni din tabăra occidentală împotriva Rusiei de la începutul invaziei din Ucraina, în urmă cu patru luni, vizând sectorul financiar, petrolul, zeci de oligarhi, reprezentând în total peste 100 de entități și 1.000 de persoane.

Liderii G7 (Franța, Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Italia, Canada și Japonia) se reunesc începând de duminică în sudul Germaniei pentru un summit de trei zile, urmat de o reuniune a țărilor NATO la Madrid.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Stimată doamnă Inna și nu mai știu cum, care oferi lecții gratuite doamnei prim-ministru al Rep. Moldova, vă atrag atenția asupra unor greșeli impardonabile făcute de ..măria ta”:
    a) nu se scrie prim ministră, ci prim-ministru, chiar dacă este vorba despre o persoană de sex feminin;
    b) nu se pronunță ,,Groapei Marianelor” , ci gropii Marianelor.
    Sunt și alte greșeli gramaticale, dar și ca ,,teorie a inflației”; în parte mare, elementele pomenite de domnia ta sunt adevărate, altele nu.

  2. Păi când știi ce „calități” deosebite îi recomandă și ce nivel de „dezvoltare” întâlnești în ruskii mir nu cred că trebuie să te mire nimic vizavi de „măreața” subspecie umană ce își spune ruși. Ruskii mir=râia și boala cea mai grea pe care au fost siliți să o suporte toți vecinii acestora. Un jeg moral mai grețos ca în societatea rusă nu cred că a existat nici în Germania hitleristă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *