Lumina antisomn
Invenţia le aparţine specialiştilor canadieni de la Laval, aceştia propunându-şi să regleze ceasul biologic al persoanelor care lucrează în tura de noapte, al şoferilor obosiţi și chiar al piloţilor de avioane. Dispozitivul, care se va comercializa cel mai probabil începând de anul viitor, reproduce luminozitatea cerului şi determină organismul „să creadă” că este încă zi. După terminarea activităţii nocturne, utilizatorul dispozitivului creat de specialiştii canadieni trebuie să poarte o pereche specială de ochelari, meniţi a reduce luminozitatea, aducând-o la nivelul celei nocturne sau serale, astfel încât organismul să se poată pregăti în mod natural pentru somn. „Această lumină permite corpului să se obişnuiască cu schimbările de luminozitate în mod natural, şi nu cu ajutorul medicamentelor, al băuturilor energizante sau al cafelei”, a explicat Marc Hébert, profesor la Departamentul de oftalmologie din cadrul universităţii canadiene şi totodată cercetător la Institutul Universitar pentru sănătate mentală din Quebec. Noul sistem a fost testat în mai multe maşini de poliţie aflate în serviciul nocturn, iar rezultatele preliminare au demonstrat că agenţii expuşi la această lumină, la terminarea serviciului, adormeau mult mai repede şi dormeau mai mult decât colegii. Rezultate similare au fost obţinute şi pe un grup de angajaţi voluntari (care lucrau în tura de noapte) şi care, în medie, după serviciu, au dormit cu 40 de minute mai mult decât ceilalţi angajaţi. În plus, lumina albastră ar putea fi de ajutor la reducerea oboselii la volan, reducând astfel numărul accidentelor.
Adnkronos.it
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!