Actualitate

Luna se apropie „periculos” de Pământ!

În termeni ştiinţifici, apropierea Lunii de Pământ se numeşte perigeu lunar. Distanţa medie dintre cele două corpuri cereşti este de 384.400 km. Ceea ce deosebeşte fenomenul de altele de acest gen, este faptul că, sâmbătă, perigeul va coincide cu luna plină, iar distanţa dintre Pământ şi satelitul său va fi de 356.578 de kilometri, mult mai mică decât cea obişnuită. 

Perigeul lunar, un motiv de îngrijorare?

Apropierea dintre Pământ şi Lună este considerată periculoasă de către unii astrologi, care fac conexiunea fenomenului cu unele catastrofe naturale ce au avut loc în timpul ultimelor perigee lunare. În ianuarie 2005, devastatorul tsunami din Indonezia, care s-a produs doar cu o săptămână înainte de un perigeu lunar, a omorât mii de oameni şi a produs pagube de milioane de dolari. În 1974, în timpul aceluiaşi fenomen, ciclonul Tracy a afectat o zonă imensă de pe teritoriul australian.

Cei care cred în influenţa Lunii asupra Pământului leagă perigeul apropiat cu dezastrul care a devastat Japonia în ultimele zile. Ţara a fost zguduită de unul din cele mai mari cutremure, înregistrate din anul 1900 încoace. Seismul cu magnitudinea de 9 grade a generat valuri de tsunami de până la zece metri. Potrivit unor portaluri specializate în domeniul cutremurelor, în ultima săptămână, în întreaga lume s-au produs mai bine de 300 de seisme de magnitudini diferite.

Ce spun savanţii 

Specialiştii ruşi leagă direct cutremurul de vineri din Japonia de apropierea Lunii de pământ, cu punct culminant peste opt zile, când efectul de atracţie al Lunii va fi maxim. Astfel, din cauza atracţiei sporite, Pământul îşi modifică forma, alungindu-se. Alungirea Pământului provoacă mişcări masive ale scoarţei terestre, momente în care se declanşează cutremure. 
Dacă teoria specialiştilor ruşi este validă, înseamnă că situaţia se poate înrăutăţi şi mai mult pe 19 martie. 

Dar, după cum spuneam, părerile oamenilor de ştiinţă nu sunt unanime în problema influenţei Lunii asupra Pământului. Pete Wheeler, de la Centrul Internaţional de Radioastronomie, are o explicaţie care este valabilă în orice situaţie, chiar dacă exclude teoriile apocaliptice: „Nu vor fi cutremure sau erupţii vulcanice, decât dacă acestea s-ar fi întâmplat oricum”. 

Şi Maria Nedealcov, doctor în ştiinţe la Institutul de Ecologie şi Geografie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, spune că perigeul lunar de sâmbătă nu trebuie să producă niciun motiv de îngrijorare. Maria Nedealcov face parte din categoria savanţilor care nu împărtăşesc ideea unei influenţe a Lunii asupra proceselor endogene ale pământului. „Nu trebuie să avem temeri faţă de fenomenul perigeului lunar. În Moldova nu se va produce niciun cutremur sau oricare altă catastrofă naturală”, ne linişteşte specialista, adăugând că unicul fenomen aşteptat de toţi oamenii de ştiinţă sunt mareele care, în noaptea de 19 spre 20 martie, vor fi mult mai înalte, pentru că mările şi oceanele vor fi atrase de gravitaţia Lunii. 

Astrul nopţii, în toată splendoarea

Potrivit Serviciului Meteorologic de Stat, sâmbăta viitoare vom avea parte de cer parţial noros. Totuşi, cu puţin noroc, avem toate şansele să admirăm o lună plină, mult mai mare decât cea obişnuită. Imaginile fotografilor care au reuşit să imortalizeze perigeele lunare din trecut ne promit o privelişte impresionantă, care nu merită a fi ratată.

Astronomii spun că, în condiţii de cer senin, ar trebui să vedem Luna cu 14 la sută mai mare şi cu 30 la sută mai strălucitoare.

Publicat în Ziarul TIMPUL pe data de 14 ianuarie 2011

Luna plină vizibilă la noapte este ceea ce se numeşte lună la perigeu, cea mai mare în ultimii aproape 20 ani, pentru că s-a apropiat de pământ cu circa 30 de mii de km. Ultima lună plină atât de mare şi de apropiată de Pământ a mai fost observabilă în martie 1993, iar fenomenul se va repeta abia în 2029.

Fenomenul i-a cam speriat pe superstiţioşi, care l-au asociat cu diferite catastrofe naturale produse în ultimii 60 de ani.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *