Timpul Local

Mai multe servicii pentru deţinătorii poliţelor de asigurare medicală

– Domnule Hotineanu, potrivit modificărilor la Programul unic, deţinătorul poliţei de asigurare medicală „va avea acces la asistenţă medicală calitativă, tehnologii moderne de investigaţii şi servicii de înaltă performanţă”. La ce tehnologii moderne şi servicii de înaltă performanţă aţi făcut referire?

– Este vorba de tehnologiile pe care le avem la noi în ţară – imagistică modernă, examinarea ultrasonografică, tomografia computerizată, inclusiv cea tridimensională, rezonanţa magnetică. În special examenele de laborator, biochimice, imunologice, care au fost implementate în ţară în ultimii ani, nu erau prevăzute în pachetul de servicii medicale până la această modificare. Deţinătorul de poliţă va beneficia de aceste examinări gratuit, dar numai la indicaţia medicului.

– Modificările operate în Programul unic de asistenţă medicală prevăd şi „acordarea unui spectru mai larg de servicii, inclusiv îngrijiri medicale la domiciliu ”. Care sunt serviciile de care poate beneficia bolnavul la domiciliu?

– Este un domeniu foarte important, lucrăm mult la acest pachet pentru pacienţii care au nevoie de îngrijiri medicale, dar care nu se pot deplasa. Bolnavii vor beneficia de îngrijirile medicale de care au nevoie, de la caz la caz. Îngrijirile medicale vor fi asigurate de lucrătorii medicali din localitate şi medicii de la Urgenţă, atunci când va fi nevoie.

– Vor permite ultimele modificări consultări gratuite la medicii specialişti de profil şi gratuităţi la analizele de laborator, sau pacienţii vor trebui să scoată bani din buzunar pentru aceste servicii ?

– Consultaţiile la toţi medicii de profil au fost gratuite şi până acum. De asemenea, şi analizele de laborator, indiferent care ar fi fost acestea. Dar numai la indicaţiile medicului. Pacientul nu poate să vină la medic să spună că vrea să facă aceste analize, ele nu se fac atunci când vrea pacientul, ci atunci când este indicaţia strictă a medicului.

– De unde se pot informa cetăţenii, mai ales acei care au acces redus la informaţie, despre drepturile pe care le au din moment ce dispun de poliţă de asigurare?

– Informaţia despre Pachetul unic şi lista medicamentelor compensate trebuie să fie afişată în holul oricărei instituţii medicale sau în cabinetul medicului de familie. Medicul de familie este obligat să răspundă la fiecare întrebare a cetăţeanului despre pachetul unic, despre serviciile medicale de care beneficiază în cadrul pachetului de asigurări medicale şi despre lista medicamentelor compensate.

– Ce prevede Regulamentul cu privire la modul la aprobare şi înregistrare a preţurilor de producător la medicamente după recentele modificări?

– După recentele modificări, Regulamentul prevede ca stocurile de medicamente aduse înainte de 1 septembrie 2010 să fi realizate cu preţurile înregistrate la momentul importului. Medicamentele importate după 1 septembrie vor fi evaluate în conformitate cu Catalogul de preţuri aprobat prin ordinul Ministerului Sănătăţii. Din această cauză încă se vor simţi diferenţele de preţuri la unele medicamente.

– Când se vor ieftini medicamentele ?

– Este o întrebare foarte complicată, la care nu putem răspunde cu exactitate. Catalogul naţional de preţuri, care se formează şi se completează acum cu preţurile declarate de producător pentru anul viitor, va intra în vigoare de la 2 ianuarie 2011. Organele de control vor depune o muncă asiduă pentru a monitoriza preţurile tuturor medicamentelor aduse până la 1 septembrie şi după această dată. Cred că luna februarie va veni cu o stabilizare a diferenţelor de preţuri, întrucât până atunci, după toate calculele, vor rămâne pentru comercializare numai medicamentele cu preţurile înregistrat în catalog, adică mult mai mici.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *