Maia Sandu, după ședința CSS: „Avem nevoie de eforturi coordonate atât din partea instituțiilor publice, cât și la nivelul fiecărui cetățean, pentru a nu recurge la deconectări de energie electrică”
„R. Moldova se confruntă, în această perioadă, cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa și felul în care vom trece de iarna care vine depinde de noi toți”, a declarat șefa statului Maia Sandu în debutul ședinței Consiliului Suprem de Securitate (CSS), convocat luni seara, 24 octombrie, pentru a discuta despre amenințările curente la adresa securității energetice.
Președinta țării a solicitat Guvernului să vină cu un set de acțiuni, obligatorii pentru toate instituțiile publice, de monitorizare continuă și de reducere a consumului de energie electrică, transmite Zdg.md.
„La fel, Guvernul va estima impactul creșterii prețurilor la energie electrică asupra populației și a mediului de afaceri, și va propune măsuri de diminuare a lui. În mod special, este vorba de impactul asupra păturilor vulnerabile ale societății, dar și asupra întreprinderilor, a căror competitivitate este afectată de creșterea prețurilor la factorii de producere” anunță Președinția.
Membrii CSS au analizat situația creată în sectorul energetic al țării unde, din 24 octombrie 2022, se înregistrează un deficit de energie electrică. Aceasta vine după sistarea vânzării de curent electric de către Ucraina, în urma distrugerilor semnificative ale sistemului electroenergetic al acestei țări de către Rusia.
Potrivit Președinției, reprezentanții instituțiilor responsabile de domeniul energetic, dar și cele de securitate, au oferit informații despre situația de pe piața de energie și au descris diverse scenarii de evoluție a lucrurilor, inclusiv riscul ca „Gazprom” să reducă și mai mult sau să stopeze definitiv livrarea de gaze naturale către R. Moldova.
„La fel, au fost analizate alternativele de asigurare cu electricitate a populației și a economiei, dar și măsurile ce se impun pentru a reduce impactul crizei energetice. Deficitul de energie electrică poate fi compensat prin achiziții pe alte piețe, dar la prețuri mai mari (…). Guvernul și Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică vor intensifica comunicarea cu cetățenii și mediul de afaceri cu privire la necesitatea și metodele de reducere a consumului de energie. De asemenea, Agenția Națională de Reglementare în Energetică va revizui reglementările privind investițiile private în sursele alternative de energie electrică”, se menționează într-un comunicat al Președinției.
Vă amintim că luni, 24 octombrie, președinta Maia Sandu a convocat ședința CSS în legătură cu situația din domeniul securității energetice.