Maia Sandu vede MULȚI vorbitori de RUSĂ care sunt „adepți SINCERI ai valorilor democratice”
Lucrurile în politica de la Chișinău nu trebuie privite doar ca pe o luptă între forţele proeuropene şi cele proruse. De această părere este Maia Sandu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate și fost premier al R. Moldova.
În aceeași ordine de idei, sursa a precizat că din păcate, am avut mulți politicieni care pretindeau că sunt adepți ai valorilor europene şi naţionale, dar furau din banul public ca să-și construiască averi.
„Totodată, am văzut şi mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova care, chiar dacă sunt vorbitori de rusă, sunt sinceri adepți ai valorilor democratice și-și doresc să trăiască într-o țară prosperă și liberă. Prin urmare, lucrurile sunt mult mai complexe”, a menționat Maia Sandu într-un interviu pentru deschide.md.
Totodată, liderul PAS a subliniat că președintele Dodon este un oportunist, care exploatează fricile oamenilor pentru a rămâne la putere.
„Acum el vrea să se erijeze în apărător al suveranităţii Moldovei faţă de un imaginar pericol Occidental. Am putea face haz de necaz, spunând că vrea să ne apere de ajutorul Occidental, dacă nu ar fi atât de trist. Vedeţi cum atacă UE şi România şi caută nod în papură oricăror iniţiative care ar debloca asistența UE”, a mai declarat sursa.
În opinia Maiei Sandu, oamenii trebuie să înţeleagă că nu pot exista progrese în direcția construirii unei societăți mai bune, libere şi prospere la noi acasă, atât timp cât vor fi tolerați politicieni ca Dodon, cât va fi tolerată corupţia şi hoţia.
„Primul pas în această direcție îl putem face în toamnă, eliberând instituția prezidențială și resetând clasa politică, dacă vor fi alegeri parlamentare anticipate”, a recomandat fostul premier de la Chișinău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!