Externe

„Mamă, nu mă voi preda niciodată!”. Povestea curajosului militar născut la Chișinău ce a spus „Glorie Ucrainei” înainte să fie executat de ruși

Curajosul soldat ale cărui ultime cuvinte, înainte să fie executat de ruși, au fost „Glorie Ucrainei”, a fost identificat de mama sa la morga din Kiev, notează Meduza. Oleksandr Matsievskyi s-a născut la Chișinău și avea 42 de ani.

Reprezentanții Forțelor Armate ale Ucrainei au confirmat că soldatul din filmarea apărută online pe 6 martie este un luptător din batalionul 163 al brigăzii 119 separate de apărare teritorială a regiunii Cernihiv, Oleksandr Matsievskyi.

A luptat aproape de Soledar

Potrivit Direcției Forței de Apărare Militară „Nord” a Forțele Armate ale Ucrainei, la 30 decembrie 2022, Matsievskyi, împreună cu patru camarazi, s-a angajat în luptă cu forțele rusești în apropiere de Soledar.

Întăririle nu au reușit să pătrundă până la poziția lor din cauza focului continuu de mortiere și a focului puternic de arme de calibru mic, a precizat Brigada 119 de Apărare Teritorială Separată.

Nu se cunosc mai multe detalii despre această bătălie, în special, cum anume a ajuns Matsievskyi prizonier de război. Camarazii săi de arme au fost fie uciși, fie au dispărut.

Oleksandr Matsievskyi a fost recunoscut de mama sa, de fiul său și de alți membri ai armatei.

A fost electrician

Înainte de invazia rusă, Oleksandr Matsievskyi lucra ca electrician în Kiev. După începerea războiului, el s-a oferit voluntar pentru apărarea teritorială a orașului Nijin din regiunea Cernihiv.

Trupul curajosului soldat a fost predat familiei sale în cadrul unui schimb între Rusia și Ucraina în luna februarie. Rudele sale l-au identificat la morga din Kiev.

Anterior, forțele armate ucrainene au precizat un alt nume prizonierului de război care a fost executat.

Născut la Chișinău

Sasha, așa cum îl alintau apropiații, s-a născut la 10 mai 1980 în Republica Moldova, unde mama sa, Paraskoviia Mykhailivna, a fost detașată. Ea lucra ca tehnolog la o fabrică de încălțăminte din Chișinău. Acolo, Oleksandr a absolvit mai târziu liceul și o facultate de inginerie electrică. Apoi, familia s-a întors la Nijin, în Ucraina.

Până în februarie 2022, Oleksandr a lucrat ca electrician în Kiev. Din prima zi a războiului, a mers la Nijin, dar nu a putut să se înroleze imediat în armată. A ajutat la construirea de fortificații, a supravegheat la punctul de control, a pregătit sticle cu cocktail-uri Molotov și s-a întors insistent la centrul de recrutare. La 11 martie, a fost înrolat în Batalionul de apărare teritorială din Nijin.

În decembrie, când batalionul era pe punctul de a fi desfășurat în est, Oleksandr nu i-a spus mamei sale că va merge în zona de luptă activă, deoarece nu voia ca aceasta să se îngrijoreze. Când și-a luat la revedere de la mama sa, i-a mulțumit pentru că l-a născut.

Pe 29 decembrie, și-a sunat mama, iar aceasta a fost ultima lor conversație. După ce Sahaa a spus: „Mamă, nu mă voi preda niciodată!”, aceasta și-a dat seama că fiul ei se afla pe front.

Mama lui Sasha s-a reîntâlnit cu el la morga din Kiev, unde l-a identificat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *