CSI / RusiaRăzboi

Mamele unora dintre soldații ruși cer Moscovei retragerea trupelor ruse din Ucraina

Un grup de mame ale unor soldați ruși s-au alăturat unui grup de activiste feministe pentru a cere retragerea trupelor Moscovei din Ucraina, lansând o petiție online duminică. Această campanie, iniţiată de asociaţia Rezistenţa Feministă Anti-Război coincide cu Ziua Mamei în Rusia, relatează CNN.

Petiţia a fost publicată pe Change.org şi se adresează membrilor comisiilor de specialitate din Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei, camera superioară a Legislativului rus.

Documentul a adunat până duminică seara peste 1.500 de semnături, potrivit sursei citate.

”De nouă luni, aşa-zisa operaţiune militară specială continuă şi aduce distrugere, suferinţă, sânge şi lacrimi”, denunţă autorii petiţiei.

„Tot ceea ce se întâmplă în Ucraina şi Rusia ne îngrijorează sufletele. Indiferent de naţionalitate, religie sau statut social, noi suntem – mamele din Rusia – unite într-o singură dorinţă: să trăim în pace şi armonie, să ne creştem copiii sub un cer paşnic şi să nu ne fie frică pentru viitorul lor”, se menționează în document.

„În multe regiuni, familiile mobilizaţilor sunt nevoite să colecteze echipament pentru bărbaţii lor trimişi să moară, să cumpere totul, pe propria cheltuială, inclusiv veste antiglonţ. Cine va susţine familiile care şi-au pierdut susţinătorii? Ştim răspunsul. Toate aceste greutăţi vor fi o povară suplimentară pe umerii mamelor!”, se arată în petiţie.

Mamele recruţilor şi militarilor mobilizaţi, se arată în acest apel, sunt ”obligate să bată în mod umilitor la uşile administraţiilor oraşelor” pentru a încerca să-şi aducă bărbaţii acasă.

De asemenea, le organizează pichete, scriu apeluri colective, depun petiţii, dar ”nimeni nu le aude”.

„Suntem împotriva participării fiilor, fraţilor, soţilor şi taţilor noştri la asta. Datoria voastră este să apăraţi drepturile şi libertăţile mamelor şi copiilor. Ar trebui să nu închideţi ochii la toate aceste lucruri”, îi îndeamnă autorii petiţiei pe parlamentari.

Mame şi soţii ale soldaţilor ruşi mobilizaţi pentru a lupta în Ucraina se reunesc în toată Rusia de câteva săptămâni şi cer prin mesaje video difuzate pe canale de internet în limba rusă ca Vladimir Putin să le ajute fiii și soții.

​Vă reamintim că la 25 noiembrie, Putin s-a întâlnit cu mamele soldaților ruși mobilizați în războiul din Ucraina într-o încercare de a liniști femeile care și-au pierdut sau riscă să își piardă copiii sau soții în conflictul început de Rusia. În schimb Ukrainska Pravda relatează că femeile care au fost prezente la întâlnirea cu Putin sunt de fapt din structurile proguvernamentale.

De altfel, Olga Ţukanova, mama unui tânăr care îşi efectuează serviciul militar care a venit special la Moscova din oraşul Samara, situat la 900 km est, cu speranţa că va fi primită la Kremlin, spune că nu a fost primită de Putin.

Putin va întâlni ”mame scoase din mâneca sa, care vor pune întrebări adecvate şi îi vor mulţumi, ca de fiecare dată”.

”Cred că ei se tem că i se va pune întrebări incomode. Dar el trebuie să rezolve problema!”, afirmă ea.

Dictatorul rus ştie cât de sensibil este subiectul legat de rudele soldaţilor.

În Rusia, „soțiile au dreptul” să ceară socoteală puterii

Statutul lor de mame şi soţii de bărbaţi mobilizaţi, plecaţi să servească patria, le conferă o legitimitate şi o formă de protecţie în faţa persecuţiilor, autorităţile neputând să le considere drept opozante obişnuite, transmite Hotnews.

În societatea rusă, ”există un sentiment instinctiv că soţiile au dreptul” să ceară socoteală puterii, afirmă Aleksei Levinson, sociolog la centrul independent Levada.

Aceste femei ”cer statului să-şi îndeplinească funcţia de ”părinte colectiv” al mobilizaţilor”, adaugă el. ”Când statul sau comandamentul militar nu-şi îndeplineşte atribuţiile, femeile fac reclamaţii”, spune expertul citat.

Pentru moment, mişcarea este disparată, puţin coordonată. Apelurile rudelor în suferinţă sunt difuzate pe reţelele sociale, unde colective neoficiale se înghesuie în jurul unor personalităţi mai vocale.

Este şi cazul Olgăi Ţukanova, care într-o înregistrare video, difuzată de unele canale de social media ruse, i se adresează lui Putin: ”Vladimir Vladimirovici, sunteţi bărbat sau ce? Aveţi curajul să ne priviţi în ochi? Nu cu soţii şi mame alese la comandă, ci cu femei adevărate, care au venit din diferite oraşe până aici pentru a se întâlni cu dumneavoastră”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *