Voi enunța doar o idee și o poveste, lăsându-i pe cititori să spună cât de mult iubesc România. Și, cel mai important, să-și manifeste dragostea prin fapte.
La câteva zile distanță de anul Centenarului, vreau să cred că, români fiind, iubind România, crezând în Reunire:
– NU ne vom mai plânge de țara noastră, dar ne vom întreba ce facem ca ea să fie mai bună.
– NU ne mai divizăm pe diverse criterii, când vine vorba de acțiuni care să apropie cele două state românești.
– NU vom renunța să luptăm pentru idealul nostru, fiecare unde se pricepe mai bine, unii – în stradă sau la tribuna instituțiilor publice, alții – pe rețelele de socializare sau la evenimentele culturale.
Am depășit retorica „frații de peste Prut”, „amintiri de la Podul de Flori” sau „în România sunt țigani” și „în R. Moldova sunt ruși”.
Am înțeles că niciun Dodon nu poate opri românismul din Basarabia.
Dar povestea ne spune că, o tânără, aflată la studii în România, a fost întrebată de profesorul ei dacă moldovenii își doresc Reunirea și dacă tinerii mai sunt interesați de istorie și de Reîntregirea Țării. Probabil, este una dintre cele mai populare întrebări, pe care o poate auzi un student basarabean în România. Tânăra, unionistă, de altfel, le-a dat doar un exemplu profesorului și colegilor săi:
„Am cinci prieteni buni la Chișinău care, sâmbătă, au mers la trei cimitire din trei localități ale Republicii Moldova, unde sunt înhumate osemintele ostașilor români. Ce credeți că au făcut acolo? Au adus un omagiu eroilor, căzuți la datorie în cel de-al Doilea Război Mondial. Au curățat mormintele, au arborat drapelele naționale ale celor două state românești, au legat panglici tricolore la crucile răposaților, au depus flori și au aprins câte o lumânare pentru fiecare. Mai bine zis, au cinstit memoria eroilor neamului. E mult, e puțin?".
Concluziile ne aparțin. Asta ar fi una dintre miile de povești.
Bună dimineața, români!
La mulți ani, România!
