Romanul Din Calidor. O copilărie basarabeană este creaţia majoră a lui Paul Goma. Romanul constituie primul volet al „ciclului autobiografic” şi transcrie amintirile lui Paul Goma din cea mai fragedă copilărie. În zadar însă vom căuta să fim plimbaţi, ca la Ion Creangă, prin paradiziace spaţii humuleştene sau prin idilice ambianţe ale conacului boieresc, de genul celor imaginate de Ionel Teodoreanu şi Constantin Stere (cei trei mari scriitori reprezentativi pentru literatura de evocare a copilăriei). Secvenţa temporală rememorată de Paul Goma coincide cu o perioadă istorică dramatică pentru locuitorii Basarabiei, care, din anii ’40 ai secolului trecut, sunt nevoiţi să suporte consecinţele distrugătoare ale schimbării câtorva regimuri politice. Astfel că, pe de o parte, romanul este o restaurare, prin superbe evocări, ale evenimentelor spirituale din copilărie, transpunând literar o trăire plenară în „zariştea copilăriei”, iar pe de altă parte, o cutremurătoare transcriere a dramei Basarabiei.
Copilul Paul are în roman rolul de narator şi cronicar, surprinzând realitatea într-un moment crucial, cel al declanşării războiului. Totuşi satul basarabean Mana, sărac, devastat de timpul neîndurător, devine în ochii copilului o proiecţie a unui spaţiu şi a unui timp etern, un preţios ţinut imaginar în care scriitorul îşi localizează reperele existenţiale fundamentale şi sursele de inspiraţie artistică. Mana rămâne un memorabil şi rezistent topos artistic al copilăriei, semnificativ atât pentru scriitor, cât şi pentru cititorul dintotdeauna.
Romanul construieşte imaginea omului al cărui destin este împins până la maximum, evoluează pe muchie, în poziţia în care este posibilă orice răsturnare. Modelarea copilului are loc în condiţii-limită, în împrejurări fluctuante. Cu toate acestea, el reuşeşte să-şi menţină echilibrul. Importantă în trasarea personalităţii copilului este moralitatea ce se alimentează din materia vie a stihiei populare, însuşite în „Calidorul” casei părinteşti. Modelele esenţiale sunt mama şi tatăl. Mama, învăţătoare în şcoala din satul Mana, constituie entitatea statică, zeitatea domestică, fiind asociată casei, matricei originare, aşteptării, îngrijirii copilului. Scriitorul consacră figura tutelară a mamei, de a cărei lume fiul rămâne legat pentru totdeauna „prin ombilicul intact”. Ea este o madonă cu pruncul în braţe, care trece prin umilinţă, foame şi frig pentru a-şi proteja odrasla şi, astfel, umanitatea întreagă. Tatăl, dascălul de ţară, dedicat profesiei, cunoscător de geografie şi istorie, care e şi constructorul şcolii, deschide seria tipologică a refugiatului. Tatăl reprezintă principiul dinamic, fiind legat de noţiuni ca plecarea, perigrinarea nevoită, refugiul. Mai mult decât atât, tatăl face figura basarabeanului răzvrătit care nu se împacă cu nedreptăţile istoriei.
Romanul mai dezvoltă contrapunctic şi alte teme cum sunt relaţia mamă-fiu, sublima inocenţă a începuturilor, iubirea în forma ei cea mai pură pentru „eternul feminin”, tentativa de recuperare a inocenţei, a iubirii, a prieteniei, a solidarităţii umane în faţa suferinţei, drama copilului refugiat/înstrăinat de ţară, simbolul unui destin, tragica istorie a basarabenilor, obsesia exasperantă a morţii care însă nu umbreşte niciodată pe deplin dorinţa de a trăi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
