Externe

Mașinăria UE: Motorul din Comisie, frâna din Consiliu și bancheta din spate din Parlament

Contrar percepției de bulă izolată, care ia decizii absconse pentru europenii normali, Bruxelles-ul și instituțiile lui se transformă în aceste zile, inclusiv folosindu-se de alibi-ul de bulă izolată și absconsă. Vineri, 17 iunie, e o dată nu decisivă (mai nimic nu e decisiv la Bruxelles), dar emblematică pentru această schimbare, fiindcă Comisia Europeană, motorul Uniunii din punctul de vedere al inițiativelor de politici și legislație, trebuie să se pronunțe cu privire la două lucruri foarte importante: primirea Ucrainei, a Moldovei și Georgiei în Uniunea Europeană și schimbarea tratatelor Uniunii Europene, bazată pe propunerile rezultate din Conferința pentru Viitorul Europei.

Cine ce (nu) face în UE

Data nu e una decisivă deoarece Comisia Europeană nu are ultimul cuvânt în aceste modificări. Fără a insista cu privire la complicatele mecanisme de decizie ale UE, voi spune doar că cel care are ultimul cuvânt este Consiliul European, cel al șefilor de state, care trebuie să declanșeze diferite tipuri de proceduri și negocieri care implică în diverse moduri statele membre, pentru o decizie finală. Dacă tot am spus despre Comisie că e motorul UE, dacă e să continuăm alegoria mașinii, Consiliul e frâna, fiindcă aici se îngroapă o mare parte din deciziile comune europene. Iar Parlamentul, evident, scaunele. Mai precis, bancheta din spate, în timp ce agențiile sunt roțile, care se mișcă independent prin propriul statut, în asemenea măsură, încât uneori uită că, de fapt, sunt tot Comisia Europeană, în sens administrativ.

Extinderea UE: Ucraina, Moldova, Georgia

Să expediem, oricât de urât sună, problema extinderii UE, ca să ne ocupăm de rest. Dintre diferitele estimări cu privire la ce va spune și ce va face Comisia, posibil aceasta se va pronunța favorabil în privința statutului de țară-candidată al Ucrainei, în primul rând, și probabil al Moldovei. Georgia ar putea fi pusă pe lista de așteptare, din motive care ar putea fi numite egoism și dezinteres sau, la fel de bine, criterii de proximitate geografică. Dar nu e sigur. Și dacă la Comisie e neclar, la Consiliu, care trebuie să se pronunțe pe 23-24 iunie, e cu atât mai puțin clar. Nu e vorba doar de îndeplinirea criteriilor pentru statutul de țară-candidată, ci și de lucruri mult mai specifice, de la atitudinea evident obstrucționistă a lui Viktor Orbán, la îngrijorarea statelor occidentale că o delegație masivă a Ucrainei în Parlamentul European (format în funcție de criteriul numeric al populației statelor-membre) ar putea schimba echilibrul de acolo.

Singura prognoză pe care o pot face în această situație e prin reducere la absurd: neacordarea statutului de țară-candidată Ucrainei ar fi pur și simplu o tâmpenie geopolitică epocală, care ar descuraja total Ucraina în lupta cu Rusia și ar deveni o pată de neșters pe obrazul UE. Deci, probabil, nu se va întâmpla, deși rămâne de văzut cu ce „condiționalități” va veni acest statut.

Consiliul-frână și principiul unanimității

Faptul că ne putem măcar gândi la ipoteza punerii Ucrainei pe lista de așteptare dovedește încă odată că în Consiliul European e ceva putred. Și nu e vorba numai de Viktor Orbán. Ci de însuși modul de funcționare al acestuia, fiindcă alegătorii din UE pot fi foarte creativi atunci când e vorba de trimis la Bruxelles diverși viktororbáni. Vă reamintesc că noi i-am trimis la Bruxelles pe Gigi Becali, Corneliu Vadim Tudor și Maria Grapini. La masa Consiliului, deciziile importante se iau cu unanimitate, or, se știe, unanimitatea a funcționat dintotdeauna doar în deciziile neimportante. Sau în cele deja luate. Ca dovadă, antijocul Ungariei în problema sancțiunilor la petrol, care au fost adoptate târziu și parțial – și după ce Viktor Orbán a cerut, și obținut, un fel de „scutire de oligarh” pentru Patriarhul Kiril, colaboratorul notoriu al lui Putin, căruia ar fi urmat să îi fie înghețate activele. Nu insist și cu alte exemple, sunt nenumărate, până la punctul la care ele privează Uniunea Europeană de o atitudine geopolitică coerentă și o expun acuzațiilor de egoism și ineficiență.

Ce poți face într-o asemenea situație? Ideea renunțării la unanimitate, în favoarea unei majorități calificate, e la îndemână. Iar asta se leagă de schimbarea modului de funcționare a Uniunii, deci a tratatelor. Și ca să îl schimbi, ai nevoie de un temei popular, de voința electoratului. De aceea a apărut Conferința pentru Viitorul Europei, a doua chestiune importantă în care Comisia Europeană se pronunță vineri, 17 iunie. Principalul promotor al acestui gen de schimbare e președintele Franței, Emmanuel Macron,

unul din cei trei co-președinți ai Conferinței și cel care a lansat sau susținut o serie întreagă de idei reformiste în discursul de închidere al Conferinței, pe 9 mai.

Celelalte reforme

Conferința pentru Viitorul Europei a fost considerată multă vreme un simulacru de consultare democratică, pierdere de timp și de bani, dar se dovedește a fi un instrument politic remarcabil. Parlamentul European a lansat deja un apel la crearea unei convenții pentru revizuirea tratatelor, necesară conform legislației europene. Urmează pronunțarea Comisiei. Parlamentul a promovat, cu tâlc, în apelul respectiv, o serie de idei preluate din Conferința pentru Viitorul Europei. Pe lângă procedura de vot în Consiliu, e vorba de competențele UE în materie de sănătate, energie și apărare, tranziție verde și digitală, protecția valorilor europene fundamentale – care urmează să fie sporite, cu toatele. Și, în plus, dreptul propriu (al Parlamentului European) la inițiativă legislativă și participare egală în procesul de co-decizie, adică baletul dintre Comisie, Consiliu și Parlament pentru adoptarea legislației.

Dacă vă sună ciudat faptul că Parlamentul European nu are inițiativă legislativă, imaginați-vă cei 700 de călători de pe bancheta din spate punând, brusc, mâna pe volan și începând să tragă de el. Pare nedemocratic să-i împiedici, dar problema e că mulți dintre ei sunt obișnuiți să treacă pe roșu și să circule pe contrasens, ca Nigel Farage, de exemplu, fiindcă asta produce beneficii politice personale. Sau, altfel spus, cum ar arăta o inițiativă legislativă a Mariei Grapini? Probabil, astfel de lucruri ar arunca bujiile UE prin capotă, deci inițiativa legislativă poate fi încadrată la capitolul, fără echivalent în română, „wishful thinking” parlamentar. Sau, dacă e să găsim neapărat unul, ar fi: „Ai vrea tu, cangure!”

De unde vine schimbarea: Ucraina și Macron

Dacă ne întrebăm de unde toată această râvnă și poftă de schimbare, răspunsul e evident: în primul rând, războiul din Ucraina. El înseamnă, în primul rând, crearea unei lumi bipolare, în care Uniunea Europeană nu își mai poate permite ezitările de până acum. Cu alte cuvinte, nu poți da ajutoare și armament Ucrainei, cu o mână, pentru ca cu cealaltă să dai Rusiei bani pentru gaz și petrol, cu care Rusia să își finanțeze războiul, cum ar spune – și a și spus – Arnold Schwarzenegger. Iar primul politician european care a ținut cont de această transformare geopolitică profundă a fost deja menționatul Emmanuel Macron, marele promotor al reformei europene. Printre altele, el susține și alte idei, cum ar fi crearea unei Comunități Politice Europene, un soi de bandă rapidă pentru țările care se raliază noului bloc democratic, în condițiile în care procesul normal de aderare durează ani sau chiar decenii. Ideea a fost examinată în această săptămână de așa-numitul COREPER, Comitetul Reprezentanților Permanenți, adică al ambasadorilor statelor-membre la Bruxelles, se pare, fără prea mult entuziasm deocamdată. În politică, unele lucruri merită însă puse pur și simplu pe agendă, efectele apar în ani de zile.

Toate aceste lucruri ar putea crea un Bruxelles mai întărit și o Europă, cum se spune, mai federală, deci ceva mai apropiat de Statele Unite ale Europei, pe care le visa Winston Churchill. În plus, numit de media „partener senior” în tandemul Franța-Germania, în ciuda tinereții, din motive de retragere a Angelei Merkel, Macron are toate motivele să se vadă peste câțiva ani la Bruxelles, după încheierea celui de-al doilea mandat la președinția Franței. Cu siguranță, dacă e așa, și-ar dori un Bruxelles mai funcțional, deci reformat.

Dar, ca de obicei, în Uniunea Europeană nimic nu e clar, nici sigur. Articolul 48 din Tratatul Uniunii Europene spune, în esență, că schimbarea tratatelor se face doar prin decizie unanimă. Deci, ca să renunți la unanimitate, ai nevoie de unanimitate.

Vestea bună e că, conform aceluiași articol, Uniunea Europeană nu poate fi, pur și simplu, desființată, fiindcă unanimitatea într-o astfel de problemă e imposibilă. Cu siguranță, Viktor Orbán se va opune. O vorbă atribuită lui Madeleine Albright spune: „Ca să înțelegi Bruxelles-ul, trebuie să fii ori nebun, ori francez.” Rămâne să vedem, ca să zic așa, cât de francez e Emmanuel Macron.

Sursa: Hotnews.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.