McGregor a fost din nou arestat şi riscă până la 6 luni de închisoare. Numărul infracţiunilor a ajuns la 18
Considerat sportivul cu cel mai mare venit din lume în 2021, când a pierdut două meciuri cu Dustin Poirier, McGregor va compărea în faţa instanţei din Districtul Blanchardstown, care l-a mai judecat şi în 2017 pentru depăşirea vitezei.
Conform legii din Irlanda, pentru astfel de infracţiuni se poate acorda o amendă de 5.000 de euro, o pedeapsă cu închisoarea de şase luni sau atât amendă, cât şi închisoare.
În 2019, McGregor a fost amendat cu 1.000 de euro şi risca şi închisoarea pentru că l-a agresat pe un bărbat într-un bar. Cunoscutul luptător are nu mai puţin de alte 18 infracţiuni, majoritatea dintre ele pentru abateri rutiere, dar şi pentru vătămare corporală şi alte infracţiuni de ordine publică.
De asemenea, pe rolul instanţelor se mai află un dosar în care o femeie l-a dat în judecată pe McGregor şi pe un asociat al acestuia pentru vătămări corporale care i-ar fi fost provocate în 2018.
Sursa: Nordnews.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!