Migranți: 2.000 de persoane salvate în largul Libiei de gărzile de coastă italiene
"Gărzile de coastă coordonează 15 operațiuni de salvare: aproximativ 2.000 de migranți sunt în siguranță", au declarat gărzile de coastă, precizând că nave ale marinei italiene și operațiunilor europene Frontex și Sophia au intervenit.
Miercuri, peste 800 de migranți au fost salvați, în principal de nave închiriate de Medici fără Frontiere (MSF), SOS Mediterana, Moas sau Seawatch.
Potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR), înaintea operațiunilor de salvare din ultimele zile, peste 48.000 de migranți, aproape toți din Africa subsahariană, au sosit în Italia de la începutul anului, aproape la fel ca anul trecut.
Într-un comunicat comun, mai multe asociații implicate în primirea migranților în Italia, dintre care MSF, Oxfam și Salvați Copiii, au avertizat contra unei "idomenizări" a teritoriului italian — de la numele taberei improvizate la Idomeni la granița greco-macedoneană.
Spre deosebire de anii anteriori, fluxul de migranți care sosesc în Italia este blocat în peninsulă și taberele improvizate s-au înmulțit, pe fondul unui sistem de primire supraîncărcat și foarte inegal în țară.
Sursa: Agerpres