Educație

Ministerul Educației a efectuat un top al activităților realizate în 2016

În TOP 10, Ministerul Educației a menționat programul-pilot ,,Standardelor profesionale pentru cadrele didactice și manageriale din învățământul general”, potrivit căruia angajarea cadrelor în sistemul de învățământ preuniversitar și evaluarea acestora se va face ținând cont de criteriile standardelor. La momentul actual standardele sunt pilotate în instituții de învățământ general din trei raioane, precum și din două municipii.

O altă activitate realizată este ,,Strategiei intersectoriale de dezvoltare a abilităților și competențelor parentale pe anii 2016-2021”. Potrivit Ministerului Educației, documentul constituie o premieră și are scopul de a asigura condiţiile pentru realizarea potenţialului maxim de dezvoltare a fiecărui copil cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani prin îmbunătăţirea abilităţilor şi competenţelor parentale ale familiilor şi viitorilor părinţi.

,,Codului de etica al cadrului didactic și elaborarea Regulamentului – tip de organizare şi funcţionare a Consiliului de etică al instituţiei de învăţământ general” este o altă realizare a Ministerului Educației. Codul de etică al cadrului didactic reprezintă o premieră pentru sistemul educațional din Republica Moldova, stabilind standarde și reguli de conduită pentru personalul de conducere, personalul didactic și personalul didactic auxiliar din învățământul general și profesional tehnic.

Elaborarea și aprobarea ,,Regulamentului-tip de organizare şi funcţionare a instituțiilor de învăţământ primar şi secundar, ciclul I și II”. Regulamentul unifică prevederile normativ-reglatorii privind activitatea instituțiilor de învățământ ce includ trei cicluri: primar, secundar, gimnazial și liceal, stabilind mai multe norme de organizare și funcționare a acestora.

În 2016, Ministerul Educației a realizat ,,O nouă formulă de finanțare a instituțiilor de învățământ profesional tehnic”, potrivit proiectului școlilor profesionale, colegiilor și centrelor de excelență li se alocă mijloace bugetare în funcție de numărul de elevi care își fac studiile la instituție, dar și în funcție de cheltuielile programelor de studiu și specificul profesiei.

Potrivit Ministerului Educației, în 2016 a fost aprobat, în premieră „Cadrul de referință și 2 suporturi metodologice de elaborare a curriculei”, fapt ce va permite instruirea elevilor și formarea competențelor profesionale necesare în corespundere cu standardele ocupaționale și calificările profesionale.

„Lansarea platformei online www.ipt.md”, creată cu suportul Uniunii Europene. Platforma are scopul de a informa publicul despre realizările din domeniul învățământului profesional tehnic și de a oferi un mijloc de comunicare și schimb de informații pentru beneficiarii acestui sistem – elevi, profesori, agenți economici, autorități.

Un alt proiect este „Elaborarea si aprobarea Regulamentului cu privire la certificarea cunoștințelor și competențelor dobândite în contexte de educație non-formală și informală”. Acesta constituie o noutate pentru sistemul educațional din Republica Moldova, stabilind liniile directoare privind crearea şi implementarea a unui sistem de validare şi certificare a rezultatelor învăţării persoanelor formate în alt mod decât învățarea formală, ceea ce va permite obținerea unei meserii prin recunoașterea competențelor dobândite anterior, suficiente pentru încadrarea pe piața muncii.
A fost pus în aplicare noul „Regulament-cadru cu privire la normarea activităţii ştiinţifico-didactice şi de cercetare în învăţământul superior”, axat pe îmbinarea armonioasă între predare și cercetare, pe fundamentarea cercetării universitare ca una dintre condițiile obligatorii pentru procesul de predare cu impact

Totodată în TOP 10, Ministerul Educației a menționat că anul trecut 12 instituții de învățământ general din raioanele Cahul, Hâncești, Ungheni, Sângerei, Fălești, Drochia, Soroca, Florești și Strășeni au fost dotate cu computere noi, 57 instituții educaționale și șapte biblioteci au primit 304 seturi de robotică, iar 20 de profesori de informatică au efectuat stagii practice în Coreea de Sud, acțiunile respective având un impact pozitiv asupra dezvoltării competențelor digitale ale elevilor, dar și ale cadrele didactice.

Potrivit Ministerului Educației, un raport detaliat privind activitatea instituției în anul 2016 va fi făcut public ulterior.

TIMPUL.MD (V.M.)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *