Ultima oră

Miniștrii afacerilor externe OCEMN s-au întâlnit la Sofia

Reuniunea a oferit posibilitatea dezbaterii pe larg a subiectelor privind intensificarea cooperării regionale în zona extinsă a Mării Negre. In cadrul reuniunii, au fost adoptate Rezoluţia, deciziile şi recomandările Consiliului de Miniştri în care au fost evaluate rezultatele obţinute de către Preşedinţia bulgară, fiind trasate şi principalele domenii de colaborare pentru următoarele şase luni de activitate ale OCEMN, sub egida Preşedinţiei elene.

În discursul rostit cu această ocazie, Natalia Gherman a salutat sporirea interesului UE în zona extinsă a Mării Negre, menţionând importanţa şi valoarea adăugată pe care o poate oferi UE în contextul participării statelor-membre ale OCEMN la iniţiativele regionale europene: Parteneriatul Estic, Iniţiativa privind Parteneriatul de Mediu al Sinergiei Mării Negre, Strategia privind regiunea Dunăreană. De asemenea, asistenţa a fost informată despre ultimele evoluţii ale agendei de integrare europeană a Republicii Moldova.

Viceministrul moldovean a avut mai multe întrevederi bilaterale cu omologi din Republica Bulgaria, România, Turcia, Armenia şi Azerbaidjan. Discuţiile purtate cu această ocazie au vizat subiecte de interes comun cum ar fi necesitatea promovării proiectelor concrete în cadrul Sinergiei Mării Negre, intensificarea cooperării regionale, susţinerea perspectivei integrării europene a ţărilor non-membre ale UE.

Sursa: Interlic 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *