Economie

Moldexpo ajunge pe mâinile concurenţilor

Recent, o Comisie de concurs l-a numit pe Arcadie Andronic director general al Societăţii pe Acţiuni “Moldexpo”. Decizia a provocat nedumerirea colectivului, deoarece Andronic este fondatorul şi administratorul “Poliproject Exhibition” concurent direct al Moldexpo pe piaţa expoziţională.

“În memoria decedatei directoare Moldexpo, Natalia Cecan, care a muncit foarte mult pentru prosperarea companiei nu putem să rămânem indiferenţi faţă de această hotărâre a Comisiei”, a spus Svetlana Ghelan, membră a colectivului Moldexpo.

Ea spus că Poliproject Exhibition, precum şi firma asociată ei, Exposervice SRL, nu şi-au onorat obligaţiunile prevăzute în contracte pentru închirierea spaţiunului pavilionar. Potrivit unui comunicat de presă, acestea datorează Moldexpo circa 1,2 milioane de lei.

“Nu înţeleg de ce Comisia l-a ales pe Arcadie Andronic. Cred că la mijloc este o scăpare, dacă nu s-a ţinut cont ce funcţie deţine el. Altfel se încalcă Legile privind societăţile pe acţiuni şi concurenţei loiale”, a mai spus Ghelan.

“Colectivul Moldexpo nu s-a întâlnit deocamdată cu noul director general şi nu cunoaşte care va fi politica lui de administrare a S.A Moldexpo. Apelul a fost făcut ca reacţie la alegerea lui Arcadie Andronic în acest post, ca să nu fie prea târziu”, a încheiat Svetlana Ghelan.

Timpul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *