Despre „Moldializarea României” ar trebui poate să avem o discuţie mai amplă pe ambele maluri ale Prutului. Pentru început, aş relua şi puncta câteva elemente de reflecţie pentru cei care ar dori să discute despre relaţia celor două spaţii.
Date preliminare
În ceea ce urmează, ne vom referi strict la structurile şi mecanismele culturale din Republica Moldova în perioada modernă (de la sfârşitul sec. XIX până în prezent), dar şi la o anumită configuraţie culturală care s-a creat şi se creează aici în ultima perioadă. Voi încerca să schiţez într-o manieră sintetică tema şi domeniul în cauză. Când vorbim de R. Moldova, mai întâi ar trebui să se ţină cont de istoria perioadei moderne din care a făcut ea parte şi la apartenenţa sociopolitică în care a „plutit” în această perioadă. Dacă am simplifica şi am formula câteva observaţii minimale pornind de la istoria şi poziţia sa sociopolitică, atunci s-ar putea afirma următoarele:
a. Mecanismele educaţiei culturale şi a instituţiilor culturale din RM sunt cele instaurate aici de Rusia ţaristă şi URSS. De la şcoala generală până la Academie şi de la galerii sau teatre până la asociaţii profesionale, instituţiile (dar şi educaţia) de aici sunt construite după modelul statului rus şi sovietic. În acelaşi timp, nu trebuie să uităm că aceste modele clasice sunt importate din spaţiul european, dar ca orice preluare, la nivel local, au luat forme specifice.
b. Un lucru foarte important: infrastructura statală, socială şi economică din perioada modernă a RM este una profund ruso-sovietică, diferită de cea românească, care a produs un anumit tip de viaţă cotidiană, comportament, cultură şi memorie socială. În modernitate „limba socială” devine la fel de importantă ca şi limba maternă.
c. Fondul cultural de bază din provincia Basarabia a Imperiului rus (devenită RSS Moldovenească în perioada sovietică) a fost unul majoritar românesc cu o dominantă patriarhală. Elementul central al acestui fond a fost, în primul rând, limba susţinută de o anumită cultură de tip etnic (folcloric) şi mai puţin cultura de tip „elitist”.
d. Acest fond cultural de bază a fost însă puternic influenţat, pe de o parte, de elita culturală a puterii oficiale şi de administraţia puterii (adică cea care aparţinea elitei ruse şi de limbă rusă), dar şi de minorităţile destul de active (evrei, bulgari, ucraineni, găgăuzi) care au folosit ca mediator cultura şi limba oficială a Imperiului, rusa.
e. Cultura de elită, dominantă, a fost cu preponderenţă cea de limbă rusă. Chiar şi în perioade în care se crease o elită de limba română, ea trebuia să ştie şi să lucreze simultan cu două tipuri de culturi dominante, rusă şi română.
Note explicative
Câteva observaţii ajutătoare, care vin să completeze afirmaţiile mele:
1. O scurtă încadrare istorică: spaţiul cultural moldovenesc a fost exclus de la proiectul de forjare a identităţilor naţionale caracteristic secolului XIX. „Secolul naţiunilor” nu a culminat cu crearea unei identităţi naţionale moderne în Basarabia, identitatea „moldovenească” rămânând una locală, cu elitele separate de mase şi neasumându-şi misiunea unui proiect cultural de creare a naţiunii.
2. Proiectul de forjare a unei identităţi naţionale este reluat succesiv ulterior, începând cu sec. XX , dar de fiecare dată e abandonat la „jumătatea drumului”, înainte de a fi finalizat cu succes. Prima tentativă de creare a unei identităţi naţionale româneşti şi de promovare în masă a naţionalismului survine în perioada interbelică, când Basarabia este parte din România Mare. Al doilea proiect – de creare a identităţii moldoveneşti ca „pavăză” împotriva naţionalismului românesc demarează odată cu regimul sovietic, dar este un semieşec, parţial din cauza confuziei ideologice specifice regimului comunist care, pe de o parte, promovează internaţionalismul şi identitatea transnaţională sovietică, iar pe de altă parte, în mod excepţional, cultivă moderat identitatea naţională moldovenească.
3. În perioada postsovietică, se remarcă două tentative simultane de revitalizare a celor două mari proiecte cultural-identitare, „avortate” din cauza dispariţiei proiectului politic care le susţinea.
4. Primul proiect, al românismului, este de tip reactiv, manifestându-se vizavi de proiectul sovietic al moldovenismului şi are caracteristicile, după cum deja am spus, proiectelor naţional-culturale din sec. XIX. Este un proiect care cooptează cea mai mare parte a elitei culturale moldoveneşti.
5. Al doilea proiect este cel al moldovenismului, care încearcă (re)legitimarea proiectului cultural moldovenesc din perioada sovietica, îmbogăţindu-l cu nuanţe noi. Este un proiect care nu are foarte mulţi adepţi în rândul elitei culturale, fiind mai mult un proiect politic decât unul cultural. În schimb, tezele culturale ale moldovenismului se regăsesc pe larg în rândul majorităţii populaţiei.
6. Astfel, avem de-a face cu o dublă discrepanţă: mai întâi, proiectul elitei culturale nu coincide cu cel al elitei politice, ceea ce are drept consecinţă lipsa unei „infrastructuri” formale care să susţină proiectul cultural şi pe de altă parte generează o lipsă de substanţă a proiectului cultural-identitar susţinut de clasa politică, golit astfel de forţa simbolică necesară pentru a se impune. Altfel spus, proiectul cultural şi cel politic nu coincid. A doua discrepanţă, care datează din perioada Imperiului ţarist, o înregistrăm între elita culturală şi mase (numai că de data aceasta elita culturală nu este preponderant vorbitoare de rusă).
7. Există şi un al treilea proiect cultural, pe care deja l-am menţionat şi care este generat de o elită tânără ce acceptă apartenenţa la arealul românesc, dar susţine existenţa unor diferenţe semnificative. Acest proiect este diferit de celelalte două nu doar prin conţinutul promovat, ci mai ales prin logica care îi structurează tezele. În timp ce primele două proiecte consideră naţiunea ca un dat primordial şi înnăscut (bazat pe etnie, limbă etc.), „tânăra elita” se încadrează în paradigma constructivistă, care consideră identităţile naţionale ca fiind mai degrabă fluide şi subiective (comunitatea imaginată a lui Anderson). Pe termen lung, acest proiect, dacă ia amploare, poate reprezenta liantul dintre mase şi elite şi dintre proiectul politic şi cel cultural.
