Moldova a pierdut în faţa Emiratelor Arabe Unite

Nici în al doilea meci susţinut în cadrul stagiului de pregătire din Austria, selecţionata fotbalistică de seniori a R. Moldova nu a reuşit să obţină victoria. Mai mult, deşi tricolorii au deschis tabela, prin golul lui Ţâgârlaş din minutul 14, conaţionalii noştri au pierdut cu scorul final de 2-3.
Pentru mulţi amatori ai fotbalului, cantonamentul-turneu din Austria prezenta mai mult un prilej de solidificare a lotului naţional decât goana după victorii, însă declaraţiile optimiste ale antrenorului Gabi Balint şi a unor jucători n-au furnizat speranţe pentru obţinerea unor rezultate pozitive. Însă echipa noastră nu a reuşit să obţină decât un singur punct. Mai importantă, însă, pare a fi ocazia pe care a avut-o Gabi Balint pentru a roda toţi candidaţii la un loc în componenţa de bază a echipei naţionale.
Atât în meciul cu EAU, precum şi în cel cu Azerbaidjanul (1-1) de miercuri, decisive au fost ultimele minute de joc. Dacă în disputa cu azerii, în minutul 81 am reuşit egalarea, apoi în confruntarea cu arabii, adversarii au marcat, cu un minut până la final, golul victoriei.