Elena Tanas se visa în uniformă militară încă de la o vârstă fragedă. Totul a început în urma vizionării unui film despre salvatori și, în acele momente, își dorea să fie și ea la fel de curajoasă ca și personajele din peliculă. Atunci a decis că în viitor va salva viețile oamenilor, chiar dacă a trebuit să muncească mult pentru aceasta. Deși activează de mai bine de 12 ani în postul de șef al Serviciului de salvare – deblocare, înainte de a deveni salvator, a absolvit Colegiul de Medicină din Cahul în anul 1994 și a lucrat în secțiile de reanimare, terapie intensivă și traumatologie a Spitalului raional Cahul, în calitate de asistentă medicală. Abia peste șase ani a fost angajată în funcția de felcer-salvator în Detașamentul de Salvatori și Pompieri din Cahul.
„Atât sarcinile felcerului, cât și ale salvatorilor ne mobilizează să ne susținem reciproc, iar în momentul în care apare o situație de criză să ne putem înlocui unul pe altul. Aceasta este o meserie care presupune, întâi de toate, executarea unor misiuni riscante la înălțimi foarte mari, în zone de nepătruns, accidente rutiere grave, incendii și alte situați excepționale similare”, explică Elena.
Elena nu se simțea împlinită cu funcția de radiotelefonist
După ce a activat mai mulți ani în calitate de felcer, a fost redusă din funcție și a fost angajată ca radiotelefonistă. Însă acest lucru a nemulțumit-o și a cerut cu insistență să fie îndreptată la cursurile de reciclare pentru salvatori în Belarus. Ulterior, a urmat două cursuri cu programe speciale, și anume, „Conducător la lichidarea consecințelor Situațiilor Excepționale” și „Alpinism industrial”. Elena povestește că aceste cursuri au avut o mare influență asupra viitorului său, deoarece acolo a primit cunoștințe utile în acest domeniu, dar și o pregătire psihologică pe măsură.
„La întoarcerea de la studii, în anul 2004, am fost numită în funcția de șef al echipei de salvare – deblocare din Detașamentul de Salvatori și Pompieri al Direcției Situații Excepționale, raionul Cahul. Eram nespus de bucuroasă, dar totodată înțelegeam că nu-mi va fi ușor. Din acea zi, viața mea s-a schimbat radical”, povestește salvatoarea.
Colegii – a doua familie
Mai mult, și colectivul de la postul de muncă se deosebea de celelalte, deoarece era singura femeie din gardă. Cu toate acestea, Elena spune că are relații amiabile cu colegii săi.
„Noi suntem o echipă și trebuie să contăm unul pe altul. Atunci când mergi în teren pentru a stinge un incendiu, îți dai seama că este o muncă enormă și ești responsabil de viața colegilor ca de propria viață. Ne ajutăm reciproc și nu putem fi indiferenți unul față de celălalt. Deseori apelez la colegi după un sfat, iar atunci când apare riscul unei situații dificile, mă strădui să le rezolv calm, deoarece oricum avem vârste diferite. Totuși, datorită faptului că avem interese și obligații comune, astfel de situații apar rar”, zice salvatoarea Elena.
De asemenea, Elena spune că familia îi este aproape, iar mama i-a fost un model în viață și a învățat-o să nu-i fie frică de niciun obstacol. Cei de acasă o încurajează și o susțin moral în momentele dificile, însă Elena nu le povestește prin ce trece în timpul serviciului, pentru că uneori situațiile sunt de-a dreptul șocante. „Când ești salvator, cadavrele sau circumstanțele ieșite din comun devin un lucru normal, iar unele întâmplări nefericite mi s-au întipărit în gând pentru toată viața”, a afirmat femeia.
„Pentru a salva un om, trebuie să fii și un psiholog bun”
Una dintre situațiile de criză cu care s-a confruntat Elena și în care și-a dat seama că viața unui om nu poate fi salvată doar de curajul său, ci și de capacitatea de a înțelege oamenii, a fost în satul Vadul lui Isac, raionul Cahul, când trebuia să salveze o femeie dintr-o fântână.
„Am primit un apel la secție și am fost anunțată că într-o fântână seacă, la o adâncime foarte mare, se afla o femeie. În momentul în care trebuia să cobor în fântână, locatarii mi-au spus că femeia suferă de tulburări psihice și m-au atenționat să fiu atentă, pentru că nu se știe cum va reacționa. Deși m-am îngrijorat, nu puteam renunța și am întrebat oamenii adunați lângă fântână mai multe detalii despre femeie. Astfel, am aflat că, în tinerețe, aceasta a cântat în corul bisericii. Brusc, mi-a venit ideea să o îndemn la o rugăciune și, în câteva clipe, am fost scoase din fântână de către colegii mei”, își amintește Elena.
Misiunea de salvator nu se termină la serviciu
Femeia mărturisește că, pentru ea, cel mai dificil lucru e să lucrezi cu corpurile neînsuflețite de după incendiu, accident sau alte cazuri grave. Totuși, sunt și situații cu final fericit, iar în aceste momente emoțiile de fericire sunt înzecite. Apoi, Elena Tanas recunoaște că nu poți fi salvator sau pompier numai în cele 24 ore, cât timp durează un serviciu de gardă, ci rămâi salvator chiar și atunci când ești în stradă, acasă, la școală, în tren, în excursie cu copiii sau oriunde te-ai afla.
„A fi un adevărat salvator înseamnă a fi devotat toată viața profesiei pe care ai ales-o. În țările europene, fiind într-o localitate străină, flămând, fără adăpost, întreabă întotdeauna unde este Serviciul de Salvatori și Pompieri și cu siguranță îți vor acorda ajutorul necesar”, afirmă femeia.
Mai are multe trepte de urcat
Și cum fiecare om tinde spre realizări cât mai mari, nici Elena Tanas nu este mulțumită și este sigură că poate obține mult mai multe lucruri. De aceea, niciodată nu se oprește și, chiar dacă are o meserie, nu crede că este suficient. Ca dovadă, în 2009 a devenit absolventa facultății de Educație Fizică și Sport a Universității de Stat din Cahul.
„Am absolvit facultatea, dar mai am încă multe planuri de viitor. Sunt convinsă că am ales drumul corect, deoarece simt că sunt necesară oamenilor. De fiecare dată trec prin momente emoționante și nu se poate compara cu nimic în lume sentimentul care-l ai atunci când salvezi o viață. Cel mai important este că noi nu salvăm un om pentru că așteptăm recunoștință, dar facem acest lucru pentru că aceasta este meseria noastră”, mărturisește salvatoarea Elena Tanas.
