Mulţumim, Marina, mulţumim băieţi!

Sportul mi-a adus cele mai mari bucurii în viaţă, m-a urcat pe culmile euforiei şi extazului, m-a ridicat pe cele mai mari ringuri, în cele mai mari arene sportive ale lumii, acolo unde probabil nu voi mai ajunge vreodată. Din acest considerent, orice referinţă la acest domeniu de activitate mă face să vibrez de emoţie, răvăşit de amintiri şi nostalgie, pentru timpurile de altădată. După ce am agăţat mănuşile în cui, au fost multe momente în care m-am bucurat pentru succesele sportivilor noştri, pentru că indiferent cum s-a aşezat peste noi independenţa noastră statală, aceştia au continuat să ne bucure cu performanţele lor deosebite, făcând peste tot în lume să se arboreze drapelul nostru tricolor şi să se cânte imnul. 
Un mare intelectual al secolului douăzeci, George Orwell, atent observator al sportului internaţional, spunea că acesta a devenit în timpurile noastre o expresie a conştiinţei naţionale, iar sportivii, care reprezentă naţiunea sau statul, devin expresii şi simboluri ale unei comunităţi virtuale la care se raportează întreaga societate. E. Hobsbawm, un alt intelectual emblematic al epocii noastre, pătrunzând în esenţa acestui fenomen constata că sportul simbolizează unitatea statelor, pentru că rivalitatea prietenească dintre naţiuni întărea sentimentul de apartenenţă la o comunitate prin instituţionalizarea unor concursuri dintre ţări, uşor de disipat în pseudolupte simbolice cu o mare încărcătură emoţională.
Săptămâna trecută la Chişinău s-a desfăşurat un eveniment sportiv care cu siguranţă se încadrează în contextul reflecţiilor menţionate mai sus. Într-un meci istoric, selecţionata de tenis a R. Moldova întâlnea echipa Portugaliei în cadrul Cupei Davis (un campionat mondial neoficial pe echipe), Grupa II-a Euro/Africană, pentru o şansă unică de a promova în Grupa I valorică, alături de marile puteri ale tenisului mondial. Pentru cineva mai puţin familiarizat cu lumea tenisului, o astfel de performanţă ar fi echivalat cu o eventuală calificare a echipei noastre de fotbal la ediţia finală a unui Campionat Mondial. Până a ajunge aici, băieţii a trecut, în februarie, într-un meci spectaculos desfăşurat la Chişinău de selecţionata Ungariei (scor 3:2), pentru ca în runda a doua să elimine în deplasare Bosnia şi Herţegovina cu un categoric 3:1.
Calculele hârtiei nu dădeau prea mari şanse echipei noastre. Până la acel moment, Portugalia a defilat în Cupa Davis, trecând uşor de Benin cu 5:0, apoi cu acelaşi scor categoric de Lituania, deci fără să piardă niciun punct. Mai mult decât atât, doi dintre liderii echipei Portugaliei, Joao Sousa (locul 95 mondial) şi Gastao Elias (locul 130), erau mult peste cel mai bun tenisman moldovean Radu Albot (locul 199 ATP), atât ca valoare de moment, cât şi ca poziţionare în clasamentul mondial, iar restul echipei Portugaliei, Pedro Sousa (locul 279) şi Rui Machado (locul 306), erau cu mult deasupra selecţionatei noastre, în care Maxim Dubarenco era poziţionat pe locul 384, Andrei Ciumac pe 615 şi Roman Borvanov pe 504.

Ce s-a întâmplat la Sala Polivalentă în zilele de 13-15 septembrie va rămâne pentru mult timp în analele sportive ale R. Moldova, până la momentul în care aceşti băieţi minunaţi vor reuşi probabil, cât de curând, să depăşească această performanţă. În două confruntări directe Radu Albot i-a bătut pe ambii lideri portughezi, pe Gastao Elias în prima zi 6-3, 2-6, 6-4, 6-4, iar în ultima zi pe primul număr portughez, Joao Sousa, cel care recent ajungea în turul trei la US Open, unde a pierdut lui N. Djokovic, cu 3-6, 3-6, 6-3, 6-4, 11-9. Asta după ce lusitanul a condus cu 2:0 la seturi şi părea să transforme în formalitate acest meci. Dacă luăm în considerare că Albot a revenit odată spectaculos în meciul cu Bosnia şi Herţegovina după 0:2, pentru a câştiga într-un final cu 3:2, ducând R. Moldova în etapa următoare, putem spune cu siguranţă că tenismanul nostru este un campion al revenirilor. Dar dincolo de aceasta, victoriile sale împotriva Portugaliei, au clasa unui mare jucător, matur şi pregătit pentru a intra în elita tenisului mondial, un profesionist cu mare viitor, în care s-au amestecat calităţile tehnice, puterea de caracter, echilibrul emoţional şi psihic, susţinute de o mare determinare de a învinge.

Fiecare din cei prezenţi la aceste confruntări au simţit cred un sentiment de mândrie pentru echipa de tenis a ţării noastre atunci când Radu Albot a dus scorul la 2:2, determinând un spirit de unitate şi solidaritate greu de găsit în alte circumstanţe în societatea noastră, răvăşită de diferite linii de divizare, fie ele etnice, politice sau sociale. Maxim Dubarenco a dat ce a avut mai bun în el în cele două meciuri pe care le-a pierdut. A rupt un set nesperat în confruntarea cu cel mai bun tenisman portughez, cedând cu un onorabil 6-7, 7-6, 1-6, 3-6 în faţa unui jucător aflat cu peste 300 de poziţii în faţa sa în clasamentul ATP. În meciul final, povara responsabilităţii s-a lăsat prea greu peste umerii unui jucător de doar douăzeci de ani, care l-a avut de înfruntat pe Rui Machado, un jucător experimentat de treizeci de ani, numărul 306 mondial şi care până la acel moment a adus trei victorii echipei sale în Cupa Davis. Un scor de 2:3, obţinut în faţa unei redutabile echipe a Portugaliei, care ne onorează şi ne dă speranţe pentru timpurile care vor veni.

Prin prisma performanţelor obţinute de băieţii noştri în această competiţie consider anul sportiv 2013 un an al tenisului, iar rezultatele lor vor cântări greu atunci când vom judeca clasamentul celei mai bune echipe a R. Moldova la sfârşit de an. Dar acest calificativ este meritat de tenisul moldovenesc şi datorită altor realizări deosebite obţinute de reprezentanţii acestui sport în acest an. În luna mai R. Moldova a fost gazda unei alte competiţii majore, FedCup (un campionat mondial neoficial între femei), Grupa a III-a Europa/Africa, unde echipa noastră de fete a reuşit să învingă Kenya cu 3:0, apoi Irlanda cu 2:1, pentru ca în ultimul meci, decisiv pentru calificarea în Grupa II, să cedeze echipei Egiptului cu 0:2.
Meritul incontestabil în acest salt spectaculos al tenisului moldovenesc, aparţine preşedintelui Federaţiei de Tenis din R. Moldova, Marinei Tauber. Am cunoscut-o la o lansare de carte, iar primul lucru care m-a impresionat a fost faptul că vorbea cu uşurinţă limba română pentru cineva care nu este nativ în această limbă. Pe parcursul activităţii mele ca ministru ne-am intersectat de mai multe ori în chestiuni legate de organizarea meciului cu Bosnia şi Herţegovina sau de desfăşurarea turneului FedCup. De fiecare dată m-a uimit prin capacitatea sa de mobilizare, organizare şi concentrare asupra lucrurilor pe care le are de făcut. A organizat la cel mai înalt nivel meciul cu Ungaria din Cupa Davis, aducând la Chişinău o adevărată senzaţie de sărbătoare şi europenism în realizarea unui astfel de concurs. A reuşit să obţină pentru R. Moldova desfăşurarea unei ediţii de FedCup, o competiţiei găzduită pentru prima oară de ţara noastră. Pentru ca într-un sfârşit să organizeze la cel mai înalt nivel meciul final din cadrul Cupei Davis, de accederea în cohorta celor mai bune team-uri de tenis din lume. Colaborate cu succesele obţinute de fetele şi băieţii noştri în ambele competiţii, în spatele cărora a stat de când a venit la conducerea federaţiei, aceste realizări organizatorice a Marinei Tauber au dat un salt fără precedent tenisului moldovenesc, iar luând în considerare ambiţiile sale, ne putem aştepta la surprize din cele mai plăcute atunci când ne gândim la viitorul acestui sport în R. Moldova.

Într-o ţară care n-a excelat la capitolul performanţe sportive în acest gen de sport, fără tradiţii statuate în timp, asistăm, datorită conducerii Federaţiei Moldoveneşti de Tenis şi performanţelor obţinute în acest an de sportivii noştri, la o ascensiune fără precedent a unei probe de sport, cu impact formativ deosebit asupra imaginii ţării. Pentru această senzaţie de bucurie şi mândrie, trăită cu intensitate la diferite competiţii de tenis la care am fost prezent în acest an vreau să spun – mulţumesc, Marina, mulţumesc, băieţi!!! Şi mult succes, desigur, în realizarea unei continuităţi, pentru că senzaţia de continuitate nu este doar una determinată de măiestrie, ci şi de maturitate profesională, atât sportivă, cât şi organizaţională.