Septembrie 2004 este data care a dat peste cap viaţa obişnuită a soţilor Arap – Nicolae şi Aurica -, locuitori ai satului Ursari din raionul Călăraşi. Ionel, singurul pe atunci copil al lor, se juca în apropierea porţii, fără a ieşi în drum, cu alţi copii, când a fost lovit de un autoturism care se deplasa cu o viteză excesivă. Mai mult mort decât viu, copilul, de nici patru ani, a fost dus pe braţe la Spitalul din Călăraşi chiar de cel care-l accidentase. Şoferul, speriat de starea extrem de complicată a micuţului, nici nu a mai stat să anunţe părinţii acestuia despre tragedie. Vestea a venit însă ca un fulger în casa familiei care aştepta un al doilea copil, astfel că, într-un suflet, mama lui Ionel a ajuns în Secţia de reanimare a Spitalului din Călăraşi. Nu şi-a recunoscut copilul… Iar medicii erau extrem de sceptici asupra şanselor de supravieţuire a băiatului.
A trecut prin trei morţi clinice
Au urmat anii cei mai grei din viaţa familiei Arap, iar Ionel a rupt pentru o bună bucată de timp orice contact cu realitatea. Conectat la aparate, care îl ţineau artificial în viaţă, copilul cel vesel, frumos şi plin de viaţă s-a transformat exact în opusul acestuia. A trecut prin trei morţi clinice, a suportat numeroase crize de epilepsie, febră 24 din 24 de ore, căderi de calciu… La Spitalul raional Călăraşi, după luni de tratament fără vreun rezultat palpabil, medicul Maria Triboi a decis să-l transfere pe băiat la Centrul Mamei şi Copilului din Chişinău, Secţia de neurologie. Acolo a fost dus pe braţe de către tatăl său. După o lună de tratamente greu de suportat atât fizic, cât şi financiar, în luna decembrie a anului 2004, copilul a început să mişte degeţelele. Aceasta a coincis cu o altă bucurie din familia Arap – naşterea lui Gheorghiţă, feciorul mai mic. Mama sa a fost dusă în sala de naşteri a aceluiaşi spital direct din Secţia de neurologie, unde se afla lângă Ionel. Ca un semn de la Dumnezeu, chiar în acea zi, Ionel a mişcat un degeţel… Până atunci nimeni nu-i dădea nicio şansă de supravieţuire.
Preluarea pacientului de către neurologul Centrului Mamei şi Copilului Gheorghe Răilean a fost ca o mană cerească pentru părinţii lui Ionel. În combinaţie cu tratamentul medicamentos, neurologul le-a recomandat şi o recuperare sanatorială. A fost o adevărată minune când, la scurt timp de la revenirea de la Complexul sanatorial din Ceadâr-Lunga, copilul a început, după aproape un an, să aibă un somn mai liniştit, să mănânce din linguriţă şi chiar să se mişte. Pe de o parte, efortul medicilor, iar pe de alta – implicarea şi dăruirea totală a părinţilor pentru a-şi revedea copilul pe propriile picioare – au făcut ca multă lume să tresară, văzându-l pe Ionel scăpat din ghearele morţii.
La şapte ani a învăţat din nou să meargă
Deşi înainte de accident alerga ca toţi copiii de vârsta lui, după un interval de trei ani, Ionel a resimţit din nou pământul sub picioare. Se mişcă doar sprijinit de mama sau tata. Cu tata are o relaţie specială, căci, în zilele mai grele, doar tata îi poate citi gândurile sau supărările. Tot tata a fost cel care, mai bine de un an, şi-a învăţat copilul, pentru a doua oară în viaţă, să facă primii paşi. Mare a fost bucuria în familia Arap când, la şapte ani, Ionel a început să meargă singur.
În prezent, el este adus de tatăl său la Centrul Mamei şi Copilului o dată la trei luni, pentru a fi supus unui control medical amplu. Fiecare revenire la spital, însă, înseamnă şi o povară financiară, pe care familia copilului deja nu o mai poate duce. Pe lângă medicamentele pe care băiatul le primeşte în cadrul secţiei, familia este nevoită să cumpere alte produse farmaceutice, care variază între 4.000 şi 5.000 lei pentru tratament. Mai mult, pe lângă tratamentul „trimestrial” din spital, Ionel are nevoie de alte medicamente care îi sunt administrate zilnic. Preţul acestora, lunar, depăşeşte suma de 1.000 de lei. La aceste cheltuieli se mai adaugă cele pentru scutece, produse alimentare etc.
Menţionăm şi faptul că, în familia Arap, niciunul dintre soţi nu are un loc de muncă, singurul sprijin financiar venind din partea mamei lui Ionel, care ridică lunar o sumă de circa 900 de lei. Contribuţia lui Nicolae Arap la bugetul familiei este aproape nulă, deoarece, de ani de zile, el îşi însoţeşte fiul prin spitale şi instituţiile sanatoriale.
Problemele financiare întârzie recuperarea
„Traumă cranio-cerebrală şi epilepsie simptomatică” – acesta este diagnosticul lui Ionel. Neurologul Gheorghe Răilean ne spune că starea băiatului a cunoscut o ameliorare considerabilă în ultimul an. Pe de altă parte însă, abuzul de medicamente „sporeşte riscurile unei dependenţe medicamentoase”, afirmă medicul. Din acest motiv, tratamentul actual al lui Ionel este unul de ultimă generaţie, eficient, cu mai puţine riscuri de „dependenţă”, însă extrem de costisitor. Următorul pas, în opinia lui Gheorghe Răilean, ar fi un curs de recuperare, o dată sau de două ori pe an, la una dintre instituţiile sanatoriale din Ucraina. Procedurile de aici ar avea un impact extrem de benefic asupra stării generale a pacientului. Problema care împiedică realizarea acestui lucru ţine de situaţia financiară a familiei. La ora actuală, preţul unei şederi de o lună într-un complex sanatorial din Ucraina depăşeşte suma de 3.000 de dolari pentru două persoane. Aceste cheltuieli, familia Arap nu şi le poate permite şi, drept urmare, recuperarea lui Ionel bate pasul pe loc.
Necazul mare şi durerea sfâşietoare a întărit credinţa în Dumnezeu a soţilor Arap. Pentru a-şi vedea copilul pe propriile picioare, ei au vândut tot ce au putut de pe lângă casă. Doar anul trecut au reuşit să-şi completeze gospodăria cu câteva orătănii. Au intrat în datorii pentru următorii cinci ani, doar de dragul fiului. Cu toate acestea, cei doi soţi ne spun că la durerea lor au fost receptivi doar oamenii simpli, consăteni, prieteni, rude, însă, cu părere de rău, mai puţin autorităţile locale şi centrale. Cât despre şoferul vinovat de accidentarea lui Ionel, acesta a plătit şi s-a ales doar cu o amendă de 1.500 lei.
Marea speranţă şi dorinţă a familiei Arap este legată, fără doar şi poate, de însănătoşirea lui Ionel. Părinţii aşteaptă acum să-şi reaudă, la fel ca la începuturi, copilul vorbind. Cred şi speră că va veni ziua în care Ionel va putea să-şi asigure de unul singur banalele necesităţi, pentru a se putea considera, de rând cu semenii săi, parte a societăţii. Părinţii îi oferă afecţiune şi depun multe eforturi pentru a-l vedea bine. La rândul lor, aşteaptă o mică minune în viaţa lui Ionel.
Alina Sandu, pentru TIMPUL
Persoanele care au fost sensibilizate de acest caz şi doresc să susţină financiar cazul lui Ionel Arap pot depune bani la următorul Cont bancar:
Banca de Economii
Arap Nicolae
407 343 004 910 6415
